Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Stiri PLUS

Dacian Cioloș: Avem nevoie de un pact adevărat pe educație. Reforma învățământului din România este o urgență

Publicat

pe data de

„Cauzele sunt multe, dar, înainte de toate, trebuie să schimbăm filosofia de funcționare a sistemului. Trebuie să înțelegem că, dincolo de experimentele pe care le face un ministru sau altul, de promisiunile neonorate ale unui partid sau ale altuia, important este ce produce sistemul românesc de educație”, susține președintele PLUS, Dacian Cioloș, în contextul în care România a obținut cele mai slabe rezultate din ultimii nouă ani la testele PISA din 2018. Dacian Cioloș critică, totodată, în cadrul unei postări pe Facebook, reacția ministrului Educației, Monica Anisie, pe acest subiect, arătând faptul că realitatea învățământului românesc este una tragică și că reforma sa ar trebui să fie „prioritatea zero a oricărui guvern responsabil”.

„Rezultate dezamăgitoare pentru elevii români la Testele PISA din 2018: aproape 50% dintre ei nu sunt capabili să își folosească cunoștințele învățate la școală în viața de zi cu zi. De exemplu, elevii au fost puși să compare distanța totală pe două rute alternative sau să convertească prețurile într-o monedă diferită. La asemenea teste, România are, în 2018, rezultate chiar mai slabe decât în 2012 sau în 2015. Comentând situația, ministrul Educației, Monica Anisie, ne spune că nu trebuie neapărat să ne îngrijorăm. Că evaluarea de la Testele PISA nu pune accent pe ce știu elevii, ci pe aplicarea cunoștințelor în situații concrete de viață.

Seninătatea doamnei ministru ne dă fiori. Sistemul de educație din România nu e în stare să formeze tineri capabili să se descurce în situații concrete de viață, dar ministrul Educației ne spune să stăm liniștiți, pentru că elevii știu. În fapt, este o tragedie: elevii români învață după un curriculum care nu are legătură cu viața reală. Dincolo de resurse, de finanțarea învățământului, de baza materială precară, de numărul de copii dintr-o clasă, rezultatele de la Testele PISA țin de modul în care profesorii reușesc să-i facă pe elevi să creadă că sunt capabili să rezolve probleme din viața reală.

Programa școlară din România este depășită, manualele arată, cele mai multe dintre ele, mai rau decât cele din perioada comunistă. Copiii se plictisesc la ore pentru că materiile le sunt predate ca acum 30 de ani. Ne facem că nu știm toate acestea și vorbim despre reforme pe hârtie, despre educație subfinanțată, despre profesori prost plătiți. Da, avem toate aceste probleme, dar niciodată nu punem degetul pe rană. Nu ne ducem la originea dezastrului. Cauzele sunt multe, dar, înainte de toate, trebuie să schimbăm filosofia de funcționare a sistemului. Trebuie să înțelegem că, dincolo de experimentele pe care le face un ministru sau altul, de promisiunile neonorate ale unui partid sau ale altuia, important este ce produce sistemul românesc de educație.

Nu mai putem continua cu o abordare fals competitivă în urma căreia tinerii ies din școală incapabili să-și asume proactiv un loc și un rost în societate. Cei mai mulți dintre antreprenorii cu care am stat de vorbă în ultima vreme ne spun că trebuie să-i califice pe tineri la locul de muncă, indiferent că este vorba despre absolvenți de școală generală, de liceu sau de facultate. Da, avem nevoie de un pact adevărat pe educație. Reforma învățământului din România este o urgență. Trebuie să fie prioritatea zero a oricărui guvern responsabil, căruia îi pasă de soarta acestei țări. Iar reforma trebuie făcută împreună cu cei mai buni specialiști pe care România îi are. Din țară și din diaspora”, a afirmat, pe Facebook, Dacian Cioloș.

Reacția liderului PLUS vine în contextul în care România are cele mai slabe rezultate din ultimii nouă ani la testele PISA 2018, scorul fiind în scădere față de ultimele două testări la care România a participat (2012 și 2015) la toate cele trei domenii testate: citire, matematică și științe, informează G4Media.ro.

Potrivit rezultatelor PISA 2018, publicate de către directoratul pentru Educație al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), procentul de analfabetism funcțional este de 41%, în creștere față de 2015.

Rezultatele PISA 2018 la Citire arată că România a obținut un scor de 428 de puncte, în scădere cu 6 puncte față de testarea PISA 2015, cu 10 puncte mai puțin decât la PISA 2012 și un punctaj cu 4 puncte peste cel de la PISA 2009.

La Matematică rezultatele PISA 2018 înregistrează cea mai mare scădere față de testarea anterioară din istoria acestor teste. Este vorba despre 14 puncte pierdute de România față de PISA 2015 și 15 puncte față de PISA 2012.

Rezultatele PISA 2018 pentru Științe sunt și ele mai slabe, diferența față de cele de la PISA 2015 fiind de 9 puncte, iar față de 2012 – 12 puncte.

Stiri PLUS

Prima zi a Convenției Naționale PLUS. Decizii și concluzii

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

„Atunci când avem curajul să facem un pas în față, oamenii vin, ne urmează, ne susțin și au încredere în noi, pentru că e o așteptare foarte mare în țară“.

(Dacian Cioloș, 7 decembrie, Convenția Națională PLUS)

 

Sâmbătă, 7 decembrie, în prima zi a Convenției Naționale PLUS, au avut loc alegeri pentru desemnarea noilor membri ai Comisiei Naționale de Integritate și Arbitraj (CNIA) și ai Comisiei Naționale de Cenzori (CNC) și a fost finalizat procesul de alegere de jos în sus a Consiliului Național, în urma votării noilor coordonatori regionali ai partidului.

 

„Cred că este singurul partid din România care, pe lângă nivelul județean, a decis să aibă și aceste structuri ale coordonatorilor regionali, câte cinci în fiecare regiune, care au ca rol nu doar reprezentarea regiunilor în structura de conducere a partidului, dar care constituie și o echipă de reprezentare a partidului la nivel național, însă cu rădăcini și conexiuni în regiuni“, a punctat Dacian Cioloș, proaspăt reales în funcția de președinte al Partidului PLUS în cadrul Convenției Naționale, în conferința de presă de la finalul primei zile.

Un alt punct important pe agenda Convenției Naționale a fost prezentarea obiectivelor politice pentru anul care urmează. Președintele PLUS, Dacian Cioloș, și-a început discursul în fața celor peste 1.300 de delegați prezenți mulțumindu-le, în aplauzele tuturor, celor 17.000 de membri ai formațiunii politice pentru implicarea, susținerea și încrederea de care au dat dovadă.

„Să fie foarte clar și să nu uităm nicio clipă faptul că am înființat acest partid și am pornit la drum pentru niște oameni, și nu pentru noi. E foarte important de fiecare dată când facem acest gen de discuții să dărâmăm zidurile care sunt în jurul nostru, să nu avem impresia că trăim și ne organizăm și consumăm energie noi pentru noi“, a subliniat Dacian Cioloș, în discursul său, reamintind faptul că Alianța USR PLUS a intrat, de la primele alegeri la care a participat,  în rândul primelor trei forțe politice ale țării.

Potrivit lui Dacian Cioloș, PLUS și-a propus să organizeze o nouă Convenție Națională după alegerile locale și parlamentare și, până atunci, membrii formațiunii politice vor pregăti nu doar organizarea și consolidarea partidului în teritoriu, dar și partea de viziune și program politic. „În următoarele zile, până la mijlocul lunii decembrie, vom lansa în dezbatere publică internă, în partid, programul politic al partidului. Într-o primă etapă am propus programul PLUS ACUM, cu niște măsuri urgente pe care le vedem ca fiind necesare să fie aplicate în perioada imediat următoare – o parte din aceste măsuri s-au regăsit și în lista pe care am propus-o PNL pentru guvernarea aceasta pe termen scurt. În zilele următoare vom lansa în dezbatere publică programul politic care va sta la baza programului de guvernare pe care noi îl vom propune și care va avea la bază patru piloni principali pe care vor trebui să se construiască reformele și viziunea de guvernare: Educație, Sănătate, Infrastructură și Administrația Publică“, a explicat Dacian Cioloș.

În același timp, lucrările primei zilei a Convenției Naționale au reprezentat și ocazia unui bilanț al formațiunii politice privind primele 10 luni de funcționare, în care a fost adusă în discuție și funcționarea Alianței USR PLUS.

„Concluziile noastre sunt că există o singură opțiune de continuare a proiectului politic în care ne-am angajat. Această opțiune este cea a consolidării alianței cu partenerii noștri de la USR, o consolidare pe care o vedem în jurul unei coerențe de program politic și doctrinare, la care deja am început să lucrăm și spre care trebuie să tindem pe parcursul acestui an și în pregătirea alegerilor care vin și, poate mai important decât orice, o consolidare a modului în care luăm decizii împreună în alianță“, a precizat, la rândul său, în cadrul conferinței de presă, Dragoș Tudorache, europarlamentar USR PLUS și membru al BN PLUS, care a anunțat că, luni, urmează să aibă loc o nouă întâlnire a Birourilor Naționale Reunite USR PLUS.

În acest context, Dacian Cioloș a evidențiat faptul că Delegația USR PLUS în Parlamentul European „este cea mai dinamică delegație de europarlamentari români în momentul de față“. „Colegii noștri, fiecare dintre ei, asumă responsabilități în față cu obiectivele pe care le-am fixat în programul electoral – și pe fonduri europene, și pe digital, și pe social, și pe mediu, și pe stat de drept, și pe dezvoltare economică, și pe agricultură“, a punctat Dacian Cioloș în fața celor peste 1.000 de delegați prezenți la Convenția Națională PLUS.

În mai puțin de un an de la înființarea sa, PLUS s-a organizat și are, în prezent, toate cele peste 50 de filiale constituite atât în județe, cât și în sectoarele din București și, mai ales, în Diaspora. „Astăzi, avem din cele 2.900 de comunități locale, pe care ne-am propus să le organizăm pentru a fi cât mai aproape de oameni pe teren, peste 600 de comunități deja organizate atât în rural, cât și în urban și mai sunt alte aproape 1.000 care pot fi activate“, a completat liderul PLUS.

Dacian Cioloș a mărturisit că este cel mai mândru de viziunea partidului, care a prins contur în aceste 10 luni: „Am construit această organizație pornind de la niște principii și valori, și ne-am construit o viziune ideologică, am scos acel manifest ideologic ca să fie clar pentru toată lumea în ce direcție vrem să o luăm. Ne-am definit ca un partid de centru în jurul unor principii ale liberalismului etic, în jurul ideii de libertate, de unitate și de solidaritate, cu cinste, competență și curaj ca valori principale în centrul proiectelor pe care vrem să le dezvoltăm“.

Dacian Cioloș a vorbit, totodată, și despre alegerile locale și parlamentare și i-a încurajat pe toți membrii PLUS să se înscrie în cursa electorală, subliniind faptul că „situația în care e România în momentul de față e una dramatică și ea nu poate fi rezolvată de un guvern de tranziție“.

„Creștem cu fiecare etapă prin care trecem și important este să avem încredere în ceea ce facem ca să putem merge înainte, să avem încredere în noi pentru că dacă vom avea încredere în noi, vom inspira încrederea asta în jurul nostru. Notorietatea și vizibilitatea nu rezolvă problema complet pentru că, dacă cochilia e goală, oamenii tot își dau seama. Așa că mai bine să construim așezat în așa fel încât oamenii să aibă încredere în noi și noi să avem încredere să venim în fața lor.

Noi trebuie să guvernăm România pentru toți românii. Propunem un guvern al României și nu un guvern al PLUS sau al Alianței USR PLUS, sau un guvern împreună cu un alt partid. Ne putem înțelege dacă ne punem de acord pe niște valori și principii și depinde doar de noi și de dumneavoastră ca aceste vorbe să nu fie doar vorbe goale.

Primul test îl vom avea la alegerile locale și, dincolo de organizarea partidului, primul obiectiv –  continuarea organizării și consolidării partidului și să facem lucrul acesta în cadrul acestui proiect de alianță. Celălalt obiectiv pe care mi-l propun pentru acest mandat este să ne pregătim pentru alegerile locale. Aici e important să ne organizăm în așa fel încât să nu schimbăm baronii lor cu alți baroni ai noștri. Să propunem, într-adevăr, oameni care vin să lucreze pentru comunitate.

Aveți curajul să candidați, asumați-vă responsabilitatea asta, vom învăța împreună să facem lucrul ăsta pentru că pornim deja de la o bază sănătoasă. Vom câștiga acolo unde vom merita“, a afirmat Dacian Cioloș.

Prima zi a Convenției Naționale s-a încheiat cu Convenția Generației PLUS, în urma căreia Lorant Koszegi a fost ales președintele organizației de tineret.

Citește în continuare

Stiri PLUS

Dacian Cioloș: Cu tot respectul pentru doamna Anisie, cred că un astfel de ministru ar trebui să fie din afara sistemului actual, dar să îl cunoască bine

Publicat

pe

Liderul PLUS, Dacian Cioloș, face apel către șeful statului, Klaus Iohannis, să inițieze un nou pact național pentru Educație și cere, totodată, schimbarea din funcție a actualui ministru al Educației, Monica Anisie.

„Președintele Klaus Iohannis ar trebui să inițieze un nou pact național pentru Educație, unul care să prevadă, pe lângă procentul din PIB alocat obligatoriu de guverne, și un acord între toate partidele politice pentru păstrarea aceluiași ministru la Ministerul Educației minimum cinci ani, indiferent cât de des se succed guvernele și indiferent de culoarea politică a acestora.
Cu tot respectul pentru doamna Anisie, cred că un astfel de ministru ar trebui să fie din afara sistemului actual, dar să îl cunoască bine, de preferat o personalitate publică recunoscută tocmai pentru performanță în economia reală.

Președintele Iohannis a strâns suficiente astfel de personalități în grupurile de lucru ale proiectului România Educată. Avem nevoie de obiective concrete legate de performanța copiilor, nu numai de sumele alocate sistemului de educație, dar, cel mai important, avem nevoie de coerență și stabilitate, dincolo de interesele electorale ale candidaților și partidelor. Ministerul Educației trebuie scos în afara jocurilor politice”, a afirmat Dacian Cioloș pe Facebook.

Solicitările liderului PLUS vin după ce, în urmă cu două zile, o critica pe Monica Anisie pentru declarațiile făcute pe marginea rezultatelor dezastruoase obținute de România la Testele PISA 2018.

„Seninătatea doamnei ministru ne dă fiori. Sistemul de educație din România nu e în stare să formeze tineri capabili să se descurce în situații concrete de viață, dar ministrul Educației ne spune să stăm liniștiți, pentru că elevii știu. În fapt, este o tragedie: elevii români învață după un curriculum care nu are legătură cu viața reală. Dincolo de resurse, de finanțarea învățământului, de baza materială precară, de numărul de copii dintr-o clasă, rezultatele de la Testele PISA țin de modul în care profesorii reușesc să-i facă pe elevi să creadă că sunt capabili să rezolve probleme din viața reală”, puncta, la acel moment pe Facebook, Dacian Cioloș.

Citește în continuare

Stiri PLUS

Cine sunt candidații la funcția de coordonator regional PLUS și care sunt atribuțiile acestora

Publicat

pe

Sâmbătă, în prima zi a Convenției Naționale Extraordinare, membrii PLUS delegați își vor alege coordonatorii regionali, al căror principal rol este, conform Statutului partidului, asigurarea colaborării și schimburilor de experiență dintre filialele județene PLUS din aceeași regiune, implementarea unitară la nivel regional a hotărârilor structurilor de conducere ale PLUS de la nivel național, precum și reflectarea în politicile propuse de PLUS la nivel național a ideilor, propunerilor și nevoilor identificate la nivel regional.

În cadrul Convenției vor fi desemnați prin vot maximum cinci coordonatori regionali pentru fiecare dintre următoarele zone geografice, alegând dintre primii 10 candidați din fiecare regiune, clasați în ordinea voturilor obținute în cadrul alegerilor regionale:

a) Regiunea Nord-Est, cuprinzând județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui;
b) Regiunea Sud-Est, cuprinzând județele Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanța;
c) Regiunea Sud-Muntenia, cuprinzând județele Prahova, Dâmbovița, Argeș, Ialomița,
Călărași, Giurgiu, Teleorman;
d) Regiunea Sud-Vest-Oltenia, cuprinzând județele Vâlcea, Gorj, Olt, Dolj, Mehedinți;
e) Regiunea Vest, cuprinzând județele Hunedoara, Arad, Caraș-Severin, Timiș;
f) Regiunea Centru, cuprinzând județele Harghita, Mureș, Alba, Covasna, Brașov, Sibiu;
g) Regiunea Nord-Vest, cuprinzând județele Maramureș, Satu Mare, Bihor, BistrițaNăsăud, Sălaj, Cluj.
h) Regiunea București-Ilfov, cuprinzând sectoarele Municipiului București și județul Ilfov;
i) Diaspora

Lista candidaților la funcția de Coordonator Regional este următoarea:

Coordonatorii regionali aleși în cadrul Convenției Naționale Extraordinare din 7-8 decembrie 2019 vor avea următoarele atribuții:

• Susțin o colaborare eficientă interjudețeană, atât între echipele de conducere județene, cât și între echipele operaționale, inclusiv prin organizarea ședințelor online/offline cu Birourile filialelor județene sau cu echipele de resort;
• Contribuie la implementarea unitară, la nivel regional, a hotărârilor structurilor de conducere ale PLUS de la nivel național și sesizează organele statutare în cazul neimplementării sau nerespectării acestor hotărâri;
• Sprijină echipele județene în îndeplinirea obiectivelor asumate;
• Sunt primul punct de contact pentru filialele județene din regiunea respectivă, în momente de criză și/sau când se prezintă o urgență care nu poate fi rezolvată, în timp util, de către conducerea județeană;
• Asigură transmiterea la nivel local a hotărârilor adoptate la nivel național;
• Pot interveni în medierea conflictelor din interiorul filialelor județene din regiune;
• Participă la agrearea contractelor de performanță între Biroul Național și Birourile filialelor din regiune și monitorizează implementarea acestora;
• Prezintă semestrial un raport de activitate către filialele județene din regiune, precum și către Consiliul Național;
• Realizează o analiză semestrială a activității filialelor județene din regiunea lor;
• Comunică la nivel regional în numele PLUS, în coordonare cu echipa națională de comunicare PLUS și cu conducerea de la nivel județean;
• Pot participa, fără drept de vot, la orice ședință a organelor de conducere din cadrul filialelor județene, la ședințele comunităților din regiunea coordonată, precum și la orice alte activități organizate de către acestea;
• Participă lunar, fără drept de vot, la cel puțin o ședință (fizică sau online) cu membrii unuia dintre birourile județene din regiunea pe care o coordonează. Pe o durată de 6 luni, fiecare coordonator regional trebuie să participe minim o dată la o ședință a fiecărui birou județean din regiunea a cărei coordonare o asigură;
• Convoacă o dată la trei luni reprezentanții birourilor județene din regiunea pe care o coordonează pentru a evalua împreună activitatea PLUS din regiune și pentru a stabili prin consens direcțiile, prioritățile și obiectivele județene și regionale pentru următoarele trei luni;
• Susțin schimbul de bune practici în toate domeniile activității politice a PLUS, la nivel regional;
• Facilitează împreună cu președinții filialelor județene reflectarea la nivel național a necesităților și viziunilor responsabililor de politici publice din cadrul birourilor județene, prin colaborarea dintre aceștia și Comisia Națională de Politici și Programe;
• Își asumă în cadrul echipei de coordonatori regionali din respectiva regiune unul dintre următoarele roluri: strategie politică, politici publice, extindere și consolidare organizațională, comunicare publică, dezvoltarea activității de tineret. Rolurile vor fi asumate la începutul mandatului și pot fi modificate, ulterior, cu acceptul celorlalți coordonatori regionali din regiune.
• Monitorizează respectarea termenelor menționate în Statut și Regulament, pentru validarea/invalidarea de către filiale sau, după caz, comunități locale a potențialilor noi membri (inclusiv pentru cei cu activitate politică anterioară);
• Sprijină conducerile județene și echipele operaționale în procesele de planificare strategică, inclusiv prin mentorat în construirea unor planuri de acțiune viabile și implementarea acelor planuri;
• Sprijină echipele județene în planificarea unui calendar de evenimente de impact, cu vizibilitate maximă;
• Sprijină echipele județene în organizarea de consultări cu actorii relevanți din județ și/sau din regiune;
• Sprijină echipele județene în identificarea potențialilor viitori candidați pentru funcții publice;
• Susțin Birourile Județene în procesul de desemnare a candidaților PLUS pentru funcțiile de primar de municipiu reședință de județ și președinte de Consiliu Județean, prin formularea de evaluări de oportunitate pentru fiecare din candidații supuși consultării membrilor, conform Art. 45, alin. 2 din Regulamentul Intern.
• Asigură un proces statutar și regulamentar de organizare a alegerilor județene și a alegerilor la nivel de comunități, cu excepția situațiilor în care candidează pentru orice funcții în cadrul acestor alegeri;
• Sprijină echipele județene în interacțiunile lor cu partenerii din alianțe politice sau electorale, precum și în raport cu reprezentanții altor partide;
• Asigură comunicarea către membrii din regiune a mesajelor de interes regional, prin intermediul structurilor de conducere de la nivel local.

Citește în continuare

Cele mai citite