Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Stiri PLUS

Dacian Cioloș: Avem nevoie de o majoritate puternică pentru o Europă reînnoită

Publicat

pe data de

„Pentru prima dată, PPE de centru-dreapta și socialiștii nu mai întrunesc majoritatea pe cont propriu în Parlamentul European. Numai această nouă realitate este o șansă pentru schimbare în Europa”, scrie Dacian Cioloș în cadrul unui editorial publicat pe Euractiv.com, în contextul în care va găzdui astăzi o reuniune la nivel înalt presummit a Consiliului European a partidelor de centru și liberale europene.

Dacian Cioloș este președintele Renew Europe, cel de-al treilea grup politic din Parlamentul European.

„Am plăcerea să găzduiesc o reuniune Renew Europe presummit a liderilor familiei noastre politice, care va reuni șapte șefi de stat și guvern și lideri reprezentând aproape 90 de partide politice din întreaga Europă, ocupând nenumărate funcții la nivel local, regional, național și european.

Pentru prima dată, PPE de centru-dreapta și socialiștii nu mai întrunesc majoritatea pe cont propriu în Parlamentul European. Numai această nouă realitate este o șansă pentru schimbare atât pentru Parlament, cât și pentru Europa!

Fără noi, ar putea exista o majoritate care să respingă progresul, dar nu o majoritate care să construiască și să împingă Europa înainte. Vrem să folosim această putere pentru a rupe status quo-ul, pentru a construi o nouă Europă.

La acest moment de răscruce pentru continentul nostru, să admitem următorul lucru: istoria Europei în ultimii 20 de ani a fost una a tergiversărilor, a compromisurilor reprezentând, prea des, cel mai mic numitor comun, al dezbaterilor îndelungate despre ceea ce nu este posibil.

Acum este timpul să definim ce este posibil și să mergem în direcția asta. Inacțiunea și incapacitatea de a răspunde provocărilor concrete cu care se confruntă Europa sunt cele care alimentează frustrarea în rândul alegătorilor.

Renew Europe vrea să își folosească forța pentru a merge mai departe, să facă propuneri și să ghideze proiectul european. Pentru că suntem convinși că puterea individuală a fiecăreia dintre națiunile noastre va depinde de relevanța colectivă și de puterea acțiunilor noastre la nivel european. Da, Uniunea este o putere.

Europa trebuie să ne permită să ne protejăm independența strategică și culturală, libertățile și diversitatea identităților noastre. Conflictul din Siria este o reamintire constantă a nevoii urgente de a avea o mai mare autonomie în securitate și apărare.

Europa trebuie să ne permită să construim economia de mâine prin inovație, aprofundând piața unică și stimulând apariția liderilor economici europeni cu o dimensiune globală.

Europa trebuie să se implice pentru a ne reconstrui climatul și a crea o relație nouă, corectă între creșterea economică și conservarea resurselor naturale.

Mai mult decât atât, Europa va avansa doar cu o singură condiție: dacă reprezentanții săi aleși o să fie mai legați de teritoriile lor ca niciodată. Europa nu aparține unei elite dintr-un turn de fildeș, ci tuturor europenilor.

Acesta este motivul pentru care Conferința despre viitorul Europei este atât de importantă pentru noi. Această conferință trebuie să fie o oportunitate de reconsolidare, oferind europenilor o voce în afara cadrului alegerilor europene.

Drumul către o dinamică nouă pro-europeană s-ar putea să nu fie întotdeauna lin. Dar este responsabilitatea noastră să acționăm împreună pentru a ne asigura că fiecare lovitură ne face mai puternici și mai uniți și că ne ajută să ne structurăm acțiunile.

Noi, liderii pro-europeni, avem datoria de a propune o cale de reînnoire a Europei. Avem responsabilitatea să ne unim pentru a construi un viitor european colectiv, căutând sprijin din partea familiilor politice gata să se angajeze într-un dialog constructiv și cu adevărat pro-european.

Întrebarea cheie care apare în Parlamentul European este <<cum>>? Vom fi în măsură să construim relații puternice și de încredere între grupurile pro-europene sau, dimpotrivă, va trebui să căutăm de la caz la caz majorități în baza unui spectru politic mai larg?

Este clar că preferința Renew Europe este pentru o majoritate stabilă, responsabilă și pro-europeană, nu numai cu PPE și cu socialiștii, ci și cu Verzii, dacă doresc.

Deja în iulie am făcut eforturi pentru renegocierea unui acord de coaliție. Acest proces a alimentat, pentru prima dată, liniile directoare politice ale președintelui ales al Comisiei, ceea ce reprezintă o îmbunătățire democratică extraordinară pentru Uniunea noastră.

Cu toate acestea, o majoritate de la caz ar deschide calea către incertitudini permanente și i-ar favoriza pe aceia care sunt reticenți la a construi. Încrederea europenilor nu poate fi construită pe baza unor acorduri politice restrânse fără o viziune largă comună.

Cei care refuză să formeze o majoritate proeuropeană puternică își asumă responsabilitatea de a se fi îndepărtat de oportunitatea de a construi și de a crea o nouă dinamică europeană”, susține Dacian Cioloș.

Stiri PLUS

Dragoș Tudorache: Mi-aș fi dorit ca rezoluția adoptată ieri să fi dat recunoașterea cuvenită rolului pe care energia nucleară și gazul natural îl au ca soluții viabile

Publicat

pe

„Energia nucleară, cu toate riscurile, este o soluție curată, care poate să ajute o țară ca România și toate celelalte state membre care includ în mixul lor energetic soluția nucleară”, a subliniat președintele executiv al PLUS, Dragoș Tudorache, în cadrul unei postări pe Facebook, precizând faptul că și-ar fi dorit ca rezoluția privind Pactul Ecologic European, adoptată de Parlamentul European, „să fi dat recunoașterea cuvenită rolului pe care energia nucleară și gazul natural îl au ca soluții viabile în perioada de tranziție către un mix energetic bazat doar pe energia verde”.

„Înțeleg motivațiile colegilor mei din Parlamentul European în ceea ce privește întarirea și nuanțarea celor mai potrivite direcții atunci când discutăm despre Pactul Verde European. Este un subiect important care merită toată atenția, mai ales că ne aflăm în fața unor provocări uriașe pentru viitorul nostru. Mi-aș fi dorit, totuși, ca rezoluția adoptată ieri să fi dat recunoașterea cuvenită rolului pe care energia nucleară și gazul natural îl au ca soluții viabile în perioada de tranziție către un mix energetic bazat doar pe energia verde.

România trebuie să își ajusteze politicile publice și viziunea de dezvoltare economică viitoare la aceste realități. Avem, ca țară, interese particulare care țin de energia nucleară și de gaz, așa cum avem și zone monoindustriale carbonifere care trebuie să beneficieze de programe de reconversie pentru a ajuta tranziția. Energia nucleară, cu toate riscurile, este o soluție curată, care poate să ajute o țară ca România și toate celelalte state membre care includ în mixul lor energetic soluția nucleară.

România are mare nevoie de politici solide, pe termen lung, de delegații europene profesoniste, bine informate și acordate la situațiile specifice din țară, la care să se adauge un guvern capabil să facă abstracție de jocuri politice mărunte, să înțeleagă și să promoveze interesele strategice ale țării. România nu își permite să facă abstracție de evoluțiile internaționale și cred că este nevoie să anticipăm și să găsim soluțiile cele mai bune.

Primul obstacol în această direcție este lipsa de responsabilitate pe care încă o regăsim la unii oameni politici și de aceea e nevoie să schimbăm complet și rapid clasa politică veche”, a scris Dragoș Tudorache pe Facebook.

Citește în continuare

Stiri PLUS

Dragoș Tudorache: Am decis să susțin un amendament pentru sprijinirea producției de energie nucleară în cadrul rezoluției privind Pactul Verde European

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

Președintele executiv al PLUS, Dragoș Tudorache, este în favoarea sprijinirii producției de energie nucleară în cadrul rezoluției privind Pactul Verde European, afirmând, într-o postare pe Facebook, că va susține un amendament în acest sens. Dragoș Tudorache a declarat că este conștient de faptul că Europa are nevoie „de o monitorizare extrem de atentă a riscurilor care vin dinspre folosirea energiei nucleare”, însă a subliniat faptul că, „spre deosebire de energia produsă din combustibilii fosili, cea nucleară contribuie substanțial la protejarea mediului”.

„Am decis să susțin un amendament pentru sprijinirea producției de energie nucleară în cadrul rezoluției privind Pactul Verde European pe care Parlamentul European o va adopta săptămâna aceasta. Am luat această decizie pentru a mă asigura că statele membre ale Uniunii Europene vor decide care va fi mixul energetic pe care îl vor folosi.

Sunt conștient că avem nevoie de o monitorizare extrem de atentă a riscurilor care vin dinspre folosirea energiei nucleare, dar la fel de clar este faptul că, spre deosebire de energia produsă din combustibilii fosili, cea nucleară contribuie substanțial la protejarea mediului.

În ceea ce privește România, știm că suntem într-o situație delicată atât timp cât mixul nostru energetic este susținut în proporție de aproximativ 50% de cărbune și nuclear. O eventuală micșorare rapidă a folosirii celor două surse ne-ar aduce într-o situație dramatică din perspectivă economică și socială.

Avem resurse importante de gaze naturale pe care încă nu reușim să le extragem din cauza politicilor defectuoase ale guvernării PSD. Aștept de la actualul Executiv semnale clare și acțiuni care să nu lase loc speculațiilor în ceea ce privește sectorul energetic românesc”, a scris Dragoș Tudorache pe Facebook.

Citește în continuare

Diaspora Candidează

Diaspora candidează!

Publicat

pe

Diaspora a protestat, diaspora a votat. Acum, DIASPORA CANDIDEAZĂ. 

Am construit PLUS Diaspora cu români și pentru români și luptăm pentru a aduce aproape de țară cei mai buni ambasadori și reprezentanți ai săi: pe voi, cei 4 milioane plecați de acasă. Dacă avem astăzi imaginea de oameni muncitori, flexibili și pregătiți, vouă vi se datorează. Munciți și trimiteți bani în România, susținând de ani buni creșterea și evoluția țării. Ați protestat în fața nedreptății, ați ieșit la vot și am avut bucuria să contribuim împreună la bunul mers al procesului electoral pentru aproape un milion de români din străinătate.

Acum a venit timpul să facem pasul următor și să ne implicăm în lupta electorală de acasă!

Vreți să candidați sau să vă implicați? Echipa PLUS Diaspora este aici pentru a vă oferi sprijin în fiecare pas. De aceea, lansăm astăzi DIASPORA CANDIDEAZĂ, proiectul prin care sprijinim diasporenii să candideze acasă la alegerile locale pe listele Alianței USR PLUS.

Pentru DIASPORA CANDIDEAZĂ și-au dat mâna voluntari PLUS din România cu membri PLUS din străinătate, formând o echipă de suport dedicată celor care își doresc să candideze. Oferim suport individual în pregătirea candidaților din diaspora în comune, în orașe, la nivel județean. Suntem la dispoziția voastră pentru pregătirea dosarului de candidatură, pentru a asigura comunicarea cu filialele PLUS în care doriți să candidați, precum și pentru toate informațiile relevante acestui pas politic.

Vrem să facem procesul acesta cât mai facil. De aceea, echipa noastră a creat Ghidul Candidatului din Diaspora, un portal care vă explică întreg procesul candidaturii, îți prezintă documentația și toți pașii necesari pregătirii dosarului de candidat la primării, consilii locale sau consilii județene.

Ce spune, ne mai unim o dată forțele? Noi chiar putem schimba România județ cu județ, comună cu comună, oraș cu oraș!

Dacă doriți să candidați sau să sprijiniți din diaspora candidații noștri, nu ezitați să ne trimiteți un mesaj pe pagina PLUS Diaspora sau la regiunea.diaspora.candideaza@ro.plus. Tot aici ne puteți scrie despre proiectele voastre, despre sugestiile pentru o colaborare tot mai strânsă între noi sau pur și simplu despre cum doriți să contribuiți concret pentru ca alegerile locale să fie succesul nostru și deschiderea spre o Românie modernă, a secolului 21.

Prin DIASPORA CANDIDEAZĂ, deschidem politica din țară către românii plecați de acasă. Către tine, către voi. Hai să luptăm împreună pentru România!

 

Citește în continuare

Cele mai citite