Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Noutăți Generale

Dacian Cioloș: Acest guvern trebuie susținut, pentru că nu mai putem menține PSD la guvernare. Sper ca ai noștri colegi de alianță, din USR, să îl susțină

Publicat

pe data de

FOTO Steluța Popescu

Liderul PLUS, Dacian Cioloș, președinte al grupului Renew Europe din Parlamentul European, a declarat, marți, în cadrul unei intervenții la Digi24, că PSD nu mai poate fi menținut la guvernare și a făcut apel către USR să susțină formarea noului guvern pentru ca acesta să își asume responsabilitatea pe corectarea modificărilor nocive ale Legilor justiției, făcute de PSD-ALDE.

Întrebat cum comentează respingerea de către deputații juriști a proiectului USR de desființare a Secției speciale, liderul PLUS a răspuns „Nu mă surprinde lucrul acesta, pentru că e aceeași majoritate care a promovat acest gen de legislație. Ar fi cumva contraintuitiv să te gândești că aceeași majoritate va veni acum cu o propunere de acceptare a revenirii la situația dinainte de 2017. Ăsta este și unul din motivele pentru care am spus că o astfel de majoritate nou constituită în acest Parlament nu va fi funcțională pentru că sunt aceiași parlamentari ca și cei care, până deunăzi, erau de partea PSD și votau de zor aceste modificări ale legilor justiției.

De aceea acum, pe termen scurt, soluția este ca Guvernul să își asume răspunderea pe astfel de modificări și să găsim formulele prin care să putem ajunge la alegeri anticipate. Altfel spus, sau Parlamentul acesta acceptă prin asumarea răspunderii un guvern care va corecta aceste lucruri pentru că își asumă politic răspunderea să corecteze aceste erori și disfuncționalități, sau dacă nu, după respingerea de două ori a unor propuneri de prim-miniștri care își asumă această responsabilitate în Parlament să mergem la alegeri anticipate. Altfel spus, majoritatea aceasta din Parlament care a votat modificarea acestor legi ale justiției și a atacat justiția va trebui să aleagă între a accepta ca acum un prim-ministru sau un Guvern modifică lucrurile, asumându-și răspunderea sau, dacă nu, să plece acasă, acceptând alegeri anticipate”.

În acest context, întrebat dacă cere PNL să își asume răspunderea pe modificarea Legilor justiției și pe desființarea Secției Speciale, Dacian Cioloș a răspuns: „Noi avem un parteneriat cu USR, care s-a materializat la alegerile europarlamentare. Vrem să participăm împreună și la următoarele alegeri, dar din păcate, noi de la PLUS, acum, nu suntem în Parlament pentru că altfel noi am fi foarte clari: eu cred că acest Guvern trebuie susținut pentru că nu mai putem menține PSD la guvernare, acest Guvern trebuie susținut și trebuie susținut ca să își poată asuma ceea ce am înțeles că și domnul Orban a spus, chiar înainte de această moțiune de cenzură votată, că printre obiectivele politice pe care le au e și acela de a corecta aceste modificări nocive ale legilor justiției, inclusiv eliminarea Secției speciale. Cred că acest Guvern trebuie susținut cu acest program politic, și eu sper ca ai noștri colegi de alianță, din USR, să susțină acest Guvern, iar odată ajunsă la guvernare, această echipă să își asume responsabilitatea pe aceste proiecte. Cred că asta e soluția”.

În ceea ce privește raportul MCV, întrebat dacă poate confirma că Bulgaria va ieși de sub această monitorizare specifică, liderul PLUS a răspuns afirmativ. „Nu am văzut textul raportului, dar, da, am această informație că propunerea Comisiei va fi ca Bulgaria să iasă de sub această monitorizare specifică și să intre în sistemul acela european despre care noi tot vorbim de câți ani că o să îl propunem, l-am susținut de când suntem în Parlamentul European, și în urmă cu două luni Comisia Europeană l-a propus și va fi un mecanism prin care toate statele membre vor fi urmărite legat de modul în care funcționează justiția și, mai ales, cum funcționează lupta  împotriva corupției. România și Bulgaria au avut acest mecanism specific încă de la aderare, acceptat de aceste două țări pentru că atunci mai era de lucru pe sistemul justiției și România ar fi putut să scape de acest mecanism încă din 2017.

Noi, guvernul pe care l-am condus, am adus atunci Comisiei Europene mai multe argumente prin care să convingem faptul că România are un sistem judiciar funcțional și că ar putea să intre într-un altfel de mecanism european. Eu sunt convins că acest lucru s-ar fi întâmplat în 2017, când România era mult în fața Bulgariei, rapoartele Comisiei atunci erau mult mai pozitive la adresa României decât cu Bulgaria, însă faptul că guvernarea PSD-ALDE s-a năpustit asupra justiției, imediat după ce au ajuns la guvernare din ianuarie 2017, ne-a adus în această situație, încă o dată: de codașă europeană, de rușine în Europa, dar să fie foarte clar: rușinea aceasta trebuie să fie asumată de guvernarea PSD-ALDE”, a explicat Dacian Cioloș.

Pe de altă parte, întrebat cum e afectat românul de rând de menținerea acestui MCV pentru România, liderul PLUS a subliniat faptul că „la nivelul cetățeanului, în primul rând, e percepția publică la nivel european” că „România ca stat membru are nevoie să fie monitorizată în mod specific”.

„Altfel, cetățeanul direct nu e afectat de această monitorizare. Cetățeanul direct e afectat de lipsa funcționării corecte a justiției, în primul rând”, a adăugat liderul PLUS.

Noutăți Generale

Alianța USR PLUS Neamț și-a lansat candidații la alegerile locale

Publicat

pe

Alianța USR PLUS Neamț și-a lansat, luni, 3 august, candidații la funcția de primar al orașului Piatra Neamț și la cea de președinte al Consiliului Județean, precum și la funcțiile de consilier local și consilier județean. Liderul USR Neamț, deputatul Iulian Bulai, și președintele PLUS Neamț, Ionuț Meraru, au fost prezenți la eveniment pentru a-și susține colegii.

Conferința de presă a fost deschisă de Iulian Bulai, care a vorbit despre nevoia de a face politică altfel în tot județul Neamț: „Avem oameni care vor fi vocea cetățenilor care doresc schimbare în fiecare localitate. Programul nostru de guvernare va fi unul umanist, axat pe investiții directe în oameni. Om cu om schimbăm județul în bine. Aceasta este intenția alianței USR PLUS la Neamț, acesta va fi sloganul nostru“.

Marius Irimia, candidatul USR PLUS la Primăria Piatra Neamț, de profesie inginer silvic, și-a prezentat obiectivele cu care intră în cursa electorală, vorbind, în primul rând, despre dezvoltarea turismului: „Am intrat în această competiție deoarece conducerea Primăriei Piatra Neamt și-a uitat scopul, acela de a-i mulțumi pe pietreni. Noi, Alianța USR PLUS, vedem turismul ca pe o reală posibilitate de dezvoltare a orașului. De exemplu, pentru Dealul Cozla avem planuri și soluții ca acolo să creăm un pol turistic, o zonă unde pietrenii și turiștii care aleg să ne viziteze orașul să poată petrece cel puțin o zi explorând zona. Avem soluții turistice și pentru alte zone cum ar fi: lacurile Bâtca Doamnei și Reconstrucția, situl arheologic Bâtca Doamnei, dealurile Pietricica și Cârlomanu. Avem soluții să facem din orașul Piatra-Neamț o adevărată zonă turistică, de interes național“.

Florin Zaharia este inginer transporturi maritime și comandant de cursă lungă și va candida la președinția CJ Neamț: „M-am hotărât să candidez pentru a schimba modul de lucru al administrației publice. Nu numai la Piatra-Neamț există un depozit de deșeuri care pune în pericol sănătatea oamenilor, aproape în fiecare oraș există. O comunitate educată nu tolerează incompetența responsabililor de mediu. Mai sunt școli în județ unde elevii nu au apă caldă, încălzire, școli cu acoperișul spart și profesori necalificați. Asemenea lucruri care nu trebuie să se întâmple într-o țară membră a Uniunii Europene“.

La rândul său, Ionuț Meraru, președintele PLUS Neamț, a declarat că programul de guvernare locală propus de candidații Alianței USR PLUS a fost adaptat în funcție de nevoile reale ale cetățenilor: „Alianța USR PLUS este formată pentru a aduce schimbări importante în administrația publică. Venim cu o echipă onestă, profesionistă. Programul de guvernare locală va fi unul simplu, realizabil și, totodată, adaptat la nevoile reale ale comunității”.

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Noutăți Generale

Dacian Cioloș, scrisoare către Michael Roth, ministrul de stat pentru Europa al Germaniei, și preşedinta Comisiei Europene cu privire la situația presei din Ungaria

Publicat

pe

Președintele PLUS, Dacian Cioloș, lider al grupului Renew Europe în Parlamentul European, solicită ministrului de stat pentru Europa al Germaniei, Michael Roth, și preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, măsuri în vederea asigurării respectării valorilor fundamentele ale Uniunii Europene în Ungaria, în contextul ultimelor amenințări la adresa presei independente, după ce redactorul-șef al principalului site independent de ştiri din Ungaria, index.hu, a fost forțat să demisioneze.

„În aceeași săptămână în care Viktor Orban s-a întors la Budapesta, proclamându-și triumful în urma Summit-ului european de săptămâna trecută, principalul site independent de ştiri din Ungaria este în criză, după ce redactorul-șef al index.hu a fost forțat să demisioneze, pe fondul acuzațiilor de ingerință politică. Această nouă amenințare la adresa independenței presei și a pluralismului media confirmă, încă o dată, îngrijorările în creștere cu privire la faptul că Ungaria continuă să întoarcă spatele valorilor fundamentale ale Uniunii Europene. O presă liberă și vibrantă este unul dintre pilonii democrației.

Parlamentul European a preluat responsabilitatea în septembrie 2018, solicitând Consiliului să acționeze în vederea prevenirii autorităților maghiare de la încălcarea valorilor fondatoare ale Uniunii Europene. La acel moment, existau deja îngrijorări cu privire la libertatea de exprimare, dar și privind independența judiciară, corupția, drepturile minorităților și situația migranților și refugiaților. Regret profund absența totală a progreselor din partea Consiliului privind Articolul 7 – procedura împotriva Ungariei, știind că, așa cum au indicat rapoarte oficiale recente, situația s-a deteriorat de când Parlamentul European a luat măsuri”, menționează Dacian Cioloș în debutul celor două scrisori.

În scrisoarea adresată preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, liderul PLUS a solicitat următoarele: „Investigați situația din jurul index.hu și adoptați o poziție puternică pentru a susține independența presei în Ungaria. Nu există adevăr fără jurnaliști liberi pentru a-l putea relata. Contribuiți la accelerarea procedurii în cadrul Consiliului în vederea formulării unor recomandări concrete, stabilirea unor termene clare și asigurarea respectării valorilor fundamentale ale UE în Ungaria. În prezent, audierile nu sunt organizate nici în mod regulat, nici structurat.

În urma acordului din Consiliul European privind imperativul pentru condiționalitatea cu statul de drept, contribuiți la accelerarea lucrărilor în Consiliu cu privire la propunerea Comisiei din 2018, care urmărește protecția bugetului Uniunii în cazul unor deficiențe generalizate în ceea ce privește statul de drept în statele membre. Parlamentul European este pregătit să înceapă trilogurile. Acesta este un element cheie pentru adoptarea rapidă a următorului cadru financiar multianual.

Anchetați și adoptați o declarație cu privire la acuzațiile depuse la DG Concurență, care susțin că piața mass-media din Ungaria este distorsionată în mod serios din cauza ajutorului de stat ilegal acordat către mass-media pro-guvern.

Utilizați toate instrumentele aflate la dispoziția Comisiei pentru a preveni o încălcare gravă a valorilor comune, cum ar fi procedurile de infringement accelerate și cererile pentru măsuri interimare în fața Curții de Justiție”.

De asemenea, în scrisoarea adresată ministrului de stat pentru Europa al Germaniei, Michael Roth, liderul Renew Europe a formulat următoarele solicitări: „Investigați situația din jurul index.hu și adoptați o poziție puternică pentru a susține independența presei în Ungaria. Nu există adevăr fără jurnaliști liberi pentru a-l putea relata.

Accelerați procedura în cadrul Consiliului în vederea formulării unor recomandări concrete, stabilirea unor termene clare și asigurarea respectării valorilor fundamentale ale UE în Ungaria. În prezent, audierile nu sunt organizate nici în mod regulat, nici structurat.

În urma acordului din Consiliul European privind imperativul pentru condiționalitatea cu statul de drept, accelerați lucrările în Consiliu cu privire la propunerea Comisiei din 2018, care urmărește protecția bugetului Uniunii în cazul unor deficiențe generalizate în ceea ce privește statul de drept în statele membre. Parlamentul European este pregătit să înceapă trilogurile. Acesta este un element cheie pentru adoptarea rapidă a următorului cadru financiar multianual.

Răspundeți public la evenimentele din jurul index.hu și la zvonurile, difuzate de Viktor Orban, potrivit cărora cancelarul Germaniei a promis că va încheia procedurile Articolului 7 împotriva guvernului ungar până la sfârșitul acestui an”.

La finele celor două scrisori, Dacian Cioloș precizează că Ungaria nu este singurul stat membru unde sunt încălcări ale principiilor statului de drept și invocă, în acest sens, situația din Polonia, precum și solicitarea Comisiei Europene, din decembrie 2017, ca UE să ia acțiune în contextul amenințărilor percepute la adresa independenței judiciare din Polonia.

„Rapoarte recente au arătat că situația s-a deteriorat de atunci. Guvernul polonez a promis recent că va „repoloniza” mass-media țării, o strategie folosită adesea de politicieni pentru a pune botniță presei libere. Renew Europe mizează pe Președinția germană pentru a accelera, de asemenea, și procedura Articolului 7 în Consiliu față de Polonia.

Este timpul ca Uniunea Europeană să se poziționeze ferm cu privire la valorile sale. Este timpul ca Consiliul să își asume responsabilitatea și să apere toți europenii pentru a se asigura că trăiesc într-o societate liberă, democratică și prosperă. Cancelarul german, Angela Merkel, a subliniat în mai multe rânduri că statul de drept este o prioritate pentru Președinția germană. Acum este timpul să transpunem acest lucru în acțiuni concrete”, a conchis Dacian Cioloș.

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Noutăți Generale

Solicitare de urgență a unui audit extern de cercetare și management financiar pentru proiectul laserului de la Măgurele

Publicat

pe

Cele mai tulburătoare vești ale ultimelor săptămâni au fost cele legate de evoluția nefavorabilă (în creștere accelerată) a numărului de îmbolnăviri de COVID-19 din România. Starea curentă nu e bună, trendul și dinamica cifrelor sunt și mai proaste. În consecință, e normal ca lumea să fie îngrijorată atât legat de starea de sănătate a populației, cât și în ceea ce privește evoluția economiei noastre în următoarea perioadă.

Și atunci de ce mai vorbim despre orice altceva? De ce este marele proiect ELI (Extreme Light Infrastructure) o temă curentă? De ce e relevantă astăzi, mai mult decât oricând, această preocupare? De ce aproape în fiecare zi cercetători încă în contact cu fenomenul ELI sau plecați de pe platformă de ceva vreme dezvăluie noi bucăți de puzzle din afacerea Măgurele? Poate tot din cauza îngrijorării.

Una dintre puținele motive de optimism legat de viitor vine din acordul istoric european prin care în exercițiul financiar 2021-2027 Uniunea Europeană va avea un buget de 1,074 miliarde de euro și un plan de redresare de 750 de miliarde de euro. România ar urma să beneficieze de aproape 80 de miliarde de euro, din care 63,1 nerambursabile, iar restul împrumuturi la dobândă foarte mică. Dar această veste bună este înnegurată de îndoială, de grija că nu vom reuși să absorbim aceste fonduri, din lipsă de viziune, disciplină sau competență managerial sau, dimpotrivă, din prea multă mândrie națională și lipsă de cooperare.

În acest context, eliminarea suspiciunilor legate de ELI devine o măsură critică. Din păcate, semnalele de la Măgurele nu sunt deloc bune. Criticile legate de maniera în care domnul Nicolae Victor Zamfir administrează atât ca manager de cercetare, cât și ca manager financiar proiectul ELI sunt din ce în ce mai acute.

În aprilie 2013 se semnau la Bruxelles actele de înființare a AISBL – Asociația Consorțiului Internațional de furnizare al ELI. Domnul Zamfir reprezenta Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica și Inginerie Nucleara – „Horia Hulubei”, membru-gazdă al proiectului ELI alături de organizațiile din Ungaria și din Cehia.

În iunie 2020, structura de cercetare europeană ELI-ERIC (Extreme Light Infrastructure – European Research Infrastructure Consortium) nu mai specifica prezența institutului din România în rândul membrilor fondatori pe fondul unui conflict de perspective: partea română supărată că trebuie să ceară aprobarea ERIC până și pentru „angajarea unei femei de serviciu”, în timp ce partenerii europeni menționează că așteaptă România să se alăture oricând consorțiului, dar prezentând dovezi clare de transparență și corectitudine în managementul financiar și de cercetare.

Stimată doamnă ministru a Ministerului Educației și Cercetării, Monica Anisie, stimate domn ministru secretar de stat responsabil cu activitatea științifică Dragoș Ciupariu, în mediul privat, atunci când grave suspiciuni planează asupra competenței sau bunei intenții a unui departament sau asupra unei organizații teritoriale dintr-o companie mai mare, prima măsură naturală este demararea unei anchete interne sau a unui audit extern, neutru, profesionist. Abia pe baza acestor date obținute managementul poate lua decizia potrivită.

Fără să intrăm în suita de informații care întețesc suspiciunile privitoare la extrem de lungul mandat al domnului Zamfir în rolul de director al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” și în rolul de coordonator al părții românești de proiect ELI, fără să ne propunem să analizăm motivele pentru care Ministerul Educației Superioare, al Cercetării și al Inovării din Franța a interzis propriilor institute colaborarea cu IFIN-HH, fără să ne propunem să examinăm aici multiplele plângeri realizate de aproximativ 100 de cercetători din institut care semnalizează abuzurile discreționare ale managementului, solicităm să se facă lumină în cazul ELI – Măgurele. 

Este de datoria instituţiilor statului să folosească mecanismele pe care le au la dispoziţie pentru a asigura atât opinia publică internă, cât şi partenerii europeni că România se ridică la nivelul aşteptărilor. În această direcţie, pe scară ierarhică, prima responsabilitate pentru redarea încrederii în proiectul ELI revine Ministerului Educaţiei căruia îi solicităm să recurgă la un audit exhaustiv cu comisii formate din experţi internaţionali.

Proiectul Măgurele este unul dintre puținele motive de mândrie națională pentru România. Haideți să păstrăm acest simbol deasupra oricărei suspiciuni de incompetență sau rea-credință prin realizarea acestui audit internațional și să identificăm cel mai bun mod de a continua, implementând un plan concret remedial pentru a debloca atât intern cât și internațional excelența în cercetare nucleară din România.

Ca sprijin, colegii noștri de la Bruxelles au scris deja o întâmpinare către Comisia Europeană solicitând poziția acesteia vis-a-vis de efortul de a asista România pentru reintegrarea acesteia în cadrul ELI-ERIC. Echipele noastre fac tot ce le stă în putință să sprijine recâștigarea încrederii partenerilor europeni. Dar e nevoie și de acțiune politică clară la nivel de minister pentru a putea recâștiga acest program simbol național.

 

Ștefan Pălărie, coordonator Grup de Lucru Politici Publice în Educație

Dragoș Pîslaru, europarlamentar Renew Europe

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Cele mai citite