Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Editoriale

Cum se face un buget serios

Publicat

pe data de

Am ajuns deja în februarie și proiectul de buget pentru 2019 încă nu a fost trimis la Parlamentul României. Termenul legal a fost deja depășit cu aproape trei luni, dar mai grav este clar că orice instituție a statului care chiar ar vrea să facă vreo investiție serioasă anul acesta are șanse foarte mici să mai aibă timp să o facă.

Așa că se aruncă fumigene: întâi a fost vina CSAT (avizul a fost dat pe 19 decembrie), apoi a început circul cu „lăcomia” băncilor, acum o săptămâna se stătea cu „cifrele pe masă” și ne anunțau că „viitorul sună bine”, pe urmă am aflat de niște creșteri ale PIB-ului parcă direct din pixul unui scriitor de science-fiction destul de slab, iar acum auzim iarăși marota cu serviciile secrete asezonată cu un supliment de vitamina D.

Prin toată perdeaua asta de fum, motivul real al întârzierilor e din ce în ce mai clar: bugetul 2019 nu are cum să iasă bine decât pe hârtie, cu estimări fantasmagorice pentru creșterea economică, colectarea bugetară și cursul valutar. Și, cum începe ciclul electoral, baronetul local nu mai poate fi satisfăcut doar cu ficțiune și promisiuni.

În această perioadă, și la Comisia Europeană se lucrează la propunerea de buget. Pentru 2020. Iată, pe scurt și fără a intra în prea multe detalii tehnice, care sunt principiile și pașii care se urmează la nivel european pentru a avea un buget serios:

  • Programarea financiară multianuală asigură un cadru general previzibil pe termen lung și ghidează exercițiile bugetare anuale. În practică, pentru fiecare perioadă de șapte ani (acum suntem în cadrul financiar 2014-2020) se stabilesc plafoane de cheltuieli anuale.
  • Tot în această logică a predictibilității, orice propunere legislativă cu impact bugetar trebuie să prezinte o estimare a acestuia și să detalieze cum se încadrează în plafoanele de cheltuieli menționate mai sus. Aceasta permite evitarea „surprizelor” neplăcute, de genul Ordonanțelor de Urgență date de Crăciun, cum se practică sub guvernarea PSD-ALDE.
  • Acum, la începutul anului, se lucrează deja la estimările de cheltuieli și venituri pentru anul următor. Aceste estimări se fac „de jos în sus”, pe fiecare capitol important, de la politica agricolă comună și politica de coeziune până la politică externă a UE. Estimările acestea sunt negociate intens cu Direcția-Generală de Buget („Ministerul de Finanțe” al Comisiei Europene) ținând cont de istoricul de implementare al fiecărui program și, mai ales, de rezultatele reale, de pe teren.
  • Propunerea de buget este trimisă apoi de către Comisia Europeană la autoritatea bugetară (Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene) cel mai târziu în luna mai ceea ce lasă timp suficient pentru negocierea la nivel politic a unui compromis înainte de sfârșitul anului.

Rezultatul acestei proceduri este că bugetul european este adoptat aproape întotdeauna în luna noiembrie a anului anterior, ceea ce asigura atât finanțarea tuturor proiectelor multianuale dar și posibilitatea de a începe proiecte sau programe noi la începutul anului, fără probleme de cash-flow.

Bugetul anual al UE este în jur de 150 de miliarde de euro, în timp ce bugetul României este cam la jumătate, aproximativ 75 de miliarde de euro. De putut, se poate, dar pentru asta e nevoie de oameni cinstiți și competenți la guvernare.

Editoriale

Ministrul Culturii sfidează regulile elementare ale logicii și profesionalismului!

Publicat

pe

Ieri, pe site-ul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN), a fost postată următoarea declarație de presă: Având în vedere articolele apărute în presa de astăzi, 18.07.2019, referitoare la înfiinţarea Muzeului Holocaustului, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale face următoarele precizări: va fi creat un complex muzeal care să cuprindă Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi viitorul Muzeu Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România, pentru care se are în vedere locaţia existentă între Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

Aceasta constituie așadar o asumare oficială a faptului că se va construi un nou muzeu în curtea Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și, mai mult, avem de-a face cu o reorganizare masivă sub titulatura de Complex Muzeal.

Conceptul de Complex Muzeal îl consideram abandonat de cel puțin 30 de ani!

Care ar fi logica amalgamării unor entități care în decursul timpului și-au definit identitatea și publicul?

Ni se răspunde, așadar, pe cale oficială că actuala coaliție strânge cureaua și comasează trei muzee. Da, este vorba de lipsa banilor, a viziunii si a profesionalismului acestui guvern! Mai mult, prin această comasare, se răspunde indirect, doar așa știe să comunice actualul ministru, protestului față de cedarea curții interioare a Muzeului Antipa pentru construirea unei clădiri în care să funcționeze un alt muze. De ce noului muzeu nu i se poate găsi o destinație corespunzătoare și nu una impovizată, care să blocheze dezvoltarea unui dintre cele mai performante instituții muzeale din România?

Răspunsul este comasarea a trei muzee și înfințarea altuia!

În concluzie, se înființează un muzeu, într-un spațiu improvizat, deposedând astfel un alt muzeu performant de un teren care îi asigura dezvoltarea. Protestelor personalităților din zona academică și a societății civile li se răspunde cu o comasare de muzee, semn că lipsa profesionalismului și a resurselor financiare sunt elementele definitorii ale activității curente a actualei coaliții.

* Editorial semnat de Ovidiu Țentea, membru al Consiliului Național PLUS

Citește în continuare

Editoriale

Politica altfel e despre ceilalți

Publicat

pe

Politica altfel riscă să sune uneori ca formula „să fie bine ca să nu fie rău”. Sarcasmele din jurul ei ascund o doză de realitate. Tot așa, afirmația „nu se mai poate la fel ca până acum“ a devenit cât se poate de legitimă. De aici pornește, practic, orice discuție. Orice, dar nu PSD. În realitate, orice, dar niciun partid din cele de până acum. Pentru că știm deja prea bine că nu a funcționat. Dar ce înseamnă cu adevărat politica altfel?

E suficient să fii cinstit, bine intenționat, politicos și normal? Da, fără îndoială. Dar asta ține, mai degrabă, de caracterul personal, nu de calitățile politice de care e nevoie să schimbi o societate. Cred că limităm discuția despre schimbare la calități individuale, ceea ce duce la setarea jocului politic în căutarea figurilor providențiale. Dacă, în câteva cazuri, extrem de puține, această limitare funcționează, la nivel social ea nu are și nici nu va avea efectele așteptate.

În consecință, este nevoie de o schimbare de model, de raportare și de înțelegere a nevoilor pentru a produce schimbarea în mod real. E nevoie de o întoarcere la cetățean și la nevoile sale. În general, considerăm că votul reprezintă voința societății, fapt corect la nivel macro. Dar la nivelul vieții de zi cu zi, lipsa unei reprezentări reale, a înțelegerii problemelor pe care le are fiecare dintre noi, produce două efecte mai mult decât periculoase.

Apariția populismului este una dintre ele. E simplu pentru un politician să vorbească pe limba poporului atât timp cât nu face decât să acuze lipsa de empatie a clasei politice la problemele reale. Statistica nivelează social și economic și te poți trezi cu date corecte la nivel național, dar complet irelevante pentru sute sau mii de comunități. Intuiția unor politicieni oportuniști poate specula și deturna națiuni într-un timp extrem de scurt.

A doua problemă e lipsa de reprezentativitate. În lipsa înțelegerii societății, te alegi cu politicieni care ajung în funcție pentru cele mai caraghioase motive. Avem județe care cuprind localități atât de diferite încât politicile necesare cetățenilor pot să varieze de la o extremă la alta. Chiar și un politician competent și interesat va avea probleme în a schimba fundamental starea lucrurilor. Un baron local, un extravagant sau un dezinteresat nu va servi niciodată cetățenii respectivei zone. Rezultatele se văd cu ochiul liber. Nu se întâmpla nimic, nu se simte nicio creștere, doar câteva averi acumulate și multă sărăcie.

Întoarcerea la cetățeni nu e simplă, dar niciun efort sisific. Un partid nou – în cazul nostru, PLUS – trebuie să își găsească sursele de informare locale și capacitatea de a motiva cetățenii. Soluția comunităților e potrivită pentru că permite descentralizarea necesară abordării problemelor care îi interesează pe cetățeni. O comunitate rurală va avea aproape cu siguranță alte probleme decât una din municipiul județului și va reacționa complet diferit față de una din București.

Ca să suplinească lipsa de înțelegere a întregii societăți, multe partide și mulți politicieni au alunecat în teme transcendentale. Naționalism, conspiraționism, tradiționalism și altele din aceeași categorie, despre care se știe că pot fi înțelese de toți cetățenii. Sigur, ele nu au niciun efect concret pentru o comunitate rurală. Trei sau patru rânduri de alegeri în care se mestecă teme irelevante pe un ton emfatic pot crea oricând un teren fertil pentru un politician populist. Nu va rezolva nici el problemele reale, dar măcar te scutește pe tine, cetățeanul, de prostiile irelevante îndrugate seară de seară.

Revenind la comunitățile politice. Ele pot juca un rol fundamental, de curea de transmisie între nevoile comunității și politicile adoptate de partid. Nicio formațiune politică nu mai poate inventa una sau două măsuri cu care să vindece o societate. Situațiile punctuale trebuie adunate din toată țara și încadrate în rezolvare transversală. Politicile publice naționale sunt tratate separat, pe criterii strategice generale. E posibil ca o comunitate rurală să aibă probleme majore cu forța de muncă și depopularea, comunitățile din urbanul mic, post-industrial, să aibă șomaj ridicat, iar comunitățile din urbanul mare să fie preocupate de colectarea deșeurilor și de semafoarele din cartiere.

Ați auzit până acum un partid care să discute sistematic și organizat problemele locale pe care să le integreze în politici naționale? E drept, o schimbare s-a produs deja față de anii 2.000. Dar vorbim de cruciade individuale, ale unor oameni bine intenționați și cu experiență în societatea civilă. Pentru o politică „altfel” e nevoie de o construcție politică suficient de matură încât să cuprindă în interiorul ei interesele diverse ale întregii societăți. Întoarcerea la cetățean se face prin comunități locale cu vocație politică.

Citește în continuare

Editoriale

De ce este Estul subreprezentat în UE

Publicat

pe

Estul Europei nu a obținut nicio șefie de instituție nu din cauza lui Dacian Cioloș, ci din cauza autoizolării politice a acestei părți a continentului.

Potrivit algoritmului, estul ar fi fost îndreptățit să obțină șefia Parlamentului European pentru un social-democrat. Problema este că a fost imposibil de găsit un candidat socialist din est care să fie acceptabil pentru majoritatea din Parlamentul European.

Poate părea greu de crezut, dar nici Grapini, nici Manda și nici Carmen Avram nu sunt viabili la nivel european, deși fac parte din cea mai mare delegație socialistă din est, care ar fi fost favorită, teoretic, să preia funcția care a mers în cele din urmă către un italian.

Dacian Cioloș rămâne cel mai bine plasat est-european în sistemul instituțional european. El și-a îndeplinit rolul de a apăra interesele estului, inclusiv prin alegerea ca președinte al Renew Europe, primul președinte de grup politic european din est.

Problema subreprezentării estului nu e în niciun caz la el. Problema e la cei care-l tot atacă în cor în ultimele zile dar care sunt lipsiți de orice relevanță sau influență la nivel european și care, astfel, nu-și aduc în niciun fel partea lor de contribuție la reprezentarea părții noastre de continent, ba mai mult încurcă sau ne fac de rușine.

Citește în continuare
Stiri PLUSacum 2 ore

Dragoș Pîslaru: Orice construcție solidă, menită să dăinuiască, are la bază o fundație rezistentă. Asta facem la PLUS în aceste zile

Revista Preseiacum 3 ore

Andrei Lupu, despre propunerea PSD la alegerile prezidențiale, la Realitatea TV: Vor pierde atât de rău cu doamna Dăncilă, încât șansele lor să mai câștige la locale și parlamentare sunt foarte scăzute

Stiri PLUSacum 2 zile

Debut în forță al delegației Alianței 2020 USR PLUS în Parlamentul European

Noutăți Generaleacum 3 zile

Dacian Cioloș, despre rezultatul negocierilor cu USR: Am finalizat discuțiile. Consiliul Național la noi, Comitetul Politic la USR trebuie să ia cunoștință de rezultatul acestor negocieri și să îl aprobe

Editorialeacum 4 zile

Ministrul Culturii sfidează regulile elementare ale logicii și profesionalismului!

Noutăți Generaleacum 5 zile

Dragoș Pîslaru: Europenii nu uită abuzurile. Niciun candidat care a luat parte la încălcarea valorilor noastre comune europene în țara lui nu va avea votul nostru pentru o funcție de conducere în UE

Noutăți Generaleacum 5 zile

Ramona Strugariu: Rusia lui Putin nu poate fi un partener pentru UE cât timp violează brutal drepturile omului și legislația internațională. Avem nevoie urgent de o lege Magnitsky la nivel european

Știri Localeacum 5 zile

PLUS Timișoara: Cerem implicarea autorităților locale și județene în soluționarea problemei privind colectarea selectivă a deșeurilor

Noutăți Generaleacum 5 zile

Vlad Voiculescu: Sunt trei săptămâni de când cardul de sănătate, cu tot sistemul din spatele lui, nu mai funcționează deloc. Niciun oficial nu oferă nicio vorbă, nicio explicație, nicio măsură, nicio asumare, nicio demisie

Revista Preseiacum 6 zile

Dacian Cioloș: Dacă Franța își schimbă poziția în interiorul Consiliului și nu-l mai susține pe Bohnert, foarte probabil că raportul de forțe în Consiliu se schimbă în favoarea Laurei Codruța Kovesi

Cele mai citite