Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Editoriale

Cum (nu) putem solicita suspendarea ratelor bancare

Publicat

pe data de

𝐒𝐮𝐬𝐩𝐞𝐧𝐝𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐫𝐚𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐛𝐚𝐧𝐜𝐚𝐫𝐞 – povestea ajutorului dat de Guvernul României sistemului bancar printr-un pachet de măsuri ce era destinat cetățenilor.

Aseară s-a publicat în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență nr. 37/2020 care permite suspendarea plății ratelor bancare pentru o perioadă de nouă luni. Era nevoie de o lege ancorată în principiul solidarității, o lege care să împartă just și echitabil riscurile și pierderile provocate de pandemia cu COVID 19, iar nu despre o lege prin care să fie create noi privilegii pentru sistemul bancar. Din comunicările transmise de către Guvern proiectul de OUG părea a fi unul bun, îndreptat și centrat pe nevoia cetățenilor, însă realitatea se prezintă din păcate diferit.

𝐏𝐫𝐢𝐦𝐮𝐥 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐮 ce merită spus este că această lege nu poate fi aplicată în acest moment pentru că nu au fost publicate normele metodologice la care face trimitere ordonanța. Cu toate acestea termenul maxim de 45 de zile până la care se pot transmite cererile de suspendare a ratelor a început să curgă, asta deși în acest moment nu pot fi adresate astfel de cereri.

𝐈𝐧 𝐚𝐥 𝐝𝐨𝐢𝐥𝐞𝐚 𝐫𝐚𝐧𝐝 trebuie remarcat faptul că de această prevedere nu poate beneficia orice persoană. Cel care solicită suspendarea trebuie să dovedească faptul că veniturile i-au fost afectate direct sau indirect de situația gravă generată de pandemia de COVID 19. Modalitatea prin care se face această dovadă va fi reglementată prin Norme Metodologice. Cu alte cuvinte, Guvernul a evitat să tranșeze acest aspect acum și așteaptă reacții din partea societății civile.

Persoanele care înregistrează întârzieri la plată nu vor putea beneficia de prevederile acestei ordonanțe decât în măsura în care achită aceste restanțe anterior trimiterii solicitării de suspendare a plății ratelor. Cu alte cuvinte, cei care erau într-o situație financiară precară, anterior declarării stării de urgență, nu sunt ajutați să treacă cu bine peste această perioadă critică. Condiția ca aceștia să achite restanțele anterior solicitării de suspendare a ratelor este una imposibil de realizat în majoritatea covârșitoare a cazurilor.

𝐑𝐚𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐚𝐟𝐞𝐫𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐞𝐢𝐩𝐨𝐭𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞 (de nevoi personale cum mai sunt acestea denumite) vor putea fi suspendate cu un sacrificiu consistent din partea clienților persoane fizice, anume majorarea consistentă a dobânzii și a capitalului. Dobânda ce curge pe perioada suspendării se va capitaliza (se va adăuga la valoarea creditului rămas în plată) și va fi purtătoare de dobânzi. Cu alte cuvinte, în cazul creditelor neipotecare, băncile își majorează volumul creditelor acordate, câștigând astfel dobânzi și comisioane suplimentare. Trebuie precizat faptul că aceste credite fără ipotecă sunt accesate în general de persoanele cu venituri reduse, care pentru cea mai mică investiție au nevoie de accesarea unui credit.

𝐂𝐫𝐞𝐝𝐢𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐢𝐩𝐨𝐭𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞 (cele pentru care banca are o garanție asupra unui imobil) sunt avantajate pentru că în cazul lor dobânda acumulată pe perioada suspendării ratelor nu se va capitaliza și nu va fi purtătoare de dobândă. Această dobândă se transformă într-o creanță distinctă, ce va trebui achitată în 60 de luni.

De exemplu, aplicând această ordonanță în privința creditului meu ar rezulta următoarele, pentru cele 9 luni de suspendare, dobânda datorată ar fi de 9000 lei. Începând cu ianuarie 2020 aș achita ratele în cuantumul datorat în acest moment, la care se va adăuga plata eșalonată a celor 9000 lei pe o perioadă de maxim 60 de luni (dobânda este 0 pentru cei 9000 de lei). Ceea ce nu clarifică însă ordonanța, este legat de posibilitatea băncilor de a percepe comisioane (dobândă mascată) pentru suma datorată cu titlu de dobândă pe perioada de suspendare a plății ratelor.

Ordonanța 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐢𝐞 𝐠𝐚𝐫𝐚𝐧𝐭𝐢𝐢 𝐠𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐥𝐞 în favoarea băncilor pentru garantarea plății dobânzilor ce au curs pe perioada de suspendare a ratelor. Oare care este motivul pentru care a fost necesară acordarea acestor facilități sistemului bancar? Întrebarea este una îndreptățită din moment ce varianta la îndemână ar fi fost menținerea și extinderea garanțiilor preexistente și în privința dobânzii ce a curs pe perioada suspendării plății ratelor.

𝐂𝐨𝐧𝐜𝐥𝐮𝐳𝐢𝐚 este că din această procedură de suspendare a plății ratelor câștigul consistent va fi marcat de bănci, care vor încasa dobânzi pentru perioada în care ratele au fost suspendate. Un câștig moderat îl pot avea și cei care au credite ipotecare, însă cei mai mulți clienți, cei cu credite de nevoi personale, care au veniturile cele mai mici, vor primi doar o gură de oxigen în această perioadă și începând cu ianuarie 2021 vor achita ratele majorate, plătind dobândă la dobânda ce a curs pe perioada cât au fost suspendate ratele.

* Editorial de Alexandru Dimitriu, avocat, candidat din partea PLUS la Primăria Sector 5 

Editoriale

Despre rolul arhitectului-șef în orașele mari și în Capitală

Publicat

pe

Oana Chirilă

Parlamentul României a trimis spre ratificare președintelui României proiectul de modificare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, proiect ce a fost adoptat în Camera Deputaților în calitate de cameră decizională. Parlamentarii USR au fost singurii care nu au votat propunerile, abținându-se de la vot.

Prin forma actuală se modifică lista de specialiști acceptați pentru ocuparea funcției de arhitect-șef, în sensul creării posibilității ca funcția de arhitect-șef de la nivelul orașelor să poată fi ocupată de un funcționar public, specialist atestat de Registrul Urbaniștilor din România, având formația profesională de inginer cu specializarea inginerie economică în construcții. Mai mult, această propunere se extinde și către municipii și sectoarele din Capitală. Motivația? „Avem o evidentă lipsă de arhitecți la nivelul orașelor, municipiilor, la nivelul comunelor nu mai discutăm că sunt floare rară. Arhitecții-șefi sunt foarte greu de găsit, sunt foarte greu de angajat, pentru că majoritatea migrează spre zona privată unde avantajele financiare sunt mult mai consistente”.

Posibilitatea ca poziția de arhitect-șef să fie ocupată în municipii mari sau în sectoarele din Capitală de persoane fără o reală experiență în domeniu și calificare specifică sprijină dezvoltarea haotică și lipsită de strategii și proiecte concrete.

De cele mai multe ori, da, în orașele mici, cât și în mediul rural această poziție de arhitect-șef este ocupată de oameni ce nu au avut o formare continuă și consistentă în domeniul amenajării teritoriale sau al urbanismului și nu înțeleg dezvoltarea orașului ca fenomen. Dacă arhitecții fug de acest rol, așa cum o proclamă inițiatorul acestui proiect, haideți să ne întrebăm și de ce? Legislația instabilă și interpretabilă în domeniu, birocrația peste măsură, cât și politizarea poziției limitează rolul strategic pe care arhitectul șef îl are în dezvoltarea durabilă a unui oraș.

Ce misiune are arhitectul-șef? Aceea de a crea punți de legătură între strategie și implementare a proiectelor de anvergură la nivelul orașului, de a înțelege fenomenele urbane ce constituie viața urbei, de a veghea asupra dezvoltării durabile a comunității.  Un arhitect-șef este un profesionist în domeniu, având abilitatea de a negocia și media între calitate, elementele definitorii pentru contextul urban și social în care acesta lucrează, dar și un bun strateg. În câte primării din România are arhitectul-șef cu adevărat acest rol?

Profesionalizarea acestui rol și asigurarea independenței sale față de primar trebuie să rămână prioritare la nivel administrativ, însă totodată orașele noastre au nevoie stabilitate legislativă în ceea ce privește urbanismul și amenajarea teritorială, instituirea obligativității organizării de concursuri de arhitectură pentru lucrări de utilitate publică pentru a crește calitatea în construcții, cât și de digitalizarea procesului de autorizare.

Conform expunerii de motive, modificarea legislativă propusă prin proiectul de lege va duce la creșterea calității vieții cetățeanului prin creșterea nivelului actului de consultanță, la scăderea birocrației și aplicarea conceptelor de dezvoltare durabilă. Mă întreb cum dacă arhitectul-șef nu este arhitect sau urbanist? Revin la importanța profesionalizării rolului, însă nu în sensul propus de prezentul act normativ. Așa-zisa consultanță pe care o oferă un arhitect-șef nu se rezumă numai la procesul birocratic și cunoașterea legislației în domeniu, ci la o viziune holistică ce are în vedere concepte de dezvoltare durabilă, acte normative la nivel european, contextul social și cultural al localităților în care aceștia activează.

Solicit președintelui României să nu ratifice aceste modificări propuse prin Proiectul de Lege PL.x nr.201 din 29 aprilie 2020, pentru modificarea art. 36, aliniatul 1 din Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, proiect adoptat de Camera Deputaților în calitate de cameră decizională.

* Material de Oana Chirilă, coordonator regional PLUS Regiunea Vest, candidat al Alianței USR PLUS la Camera Deputaților

Citește în continuare

Editoriale

Reforma serviciilor. Cine o va face?

Publicat

pe

Mă bucur să văd că președintele Iohannis consideră una dintre propunerile noastre drept „prioritate strategică“ pentru România în perioada imediat următoare. Suntem singura forță politică din România care a avut curajul să vorbească despre reforma serviciilor secrete și a instituțiilor din domeniul securității naționale.

Întrebarea este dacă această dezbatere – și această reformă – se va face până la capăt într-un context politic care încă nu e diferit de ce am avut până acum. Am văzut de-a lungul vremii multe probleme fundamentale fluturate public cu entuziasm și apoi părăsite pe parcurs ca și când simpla lor menționare le-a și rezolvat. Clasa politică românească nu a fost capabilă până în acest moment să își asume în mod real și să tranșeze decisiv o temă care i-a fost pusă pe masă, deși acesta este rolul politicului într-o societate. Compromisuri peste compromisuri se amestecă în deciziile politice pentru a servi interese momentane atât de tare încât nici nu mai știi de la ce s-a plecat. Se preferă melanjul nefuncțional care satisface orgoliile unora în locul intervenției necesare care să vindece bolile instituționale.

Președintele Iohannis a mai deschis acum câțiva ani o temă extraordinar de sensibilă și urgentă, cea a educației. Decidenții politici nu l-au urmat pe acest drum și iată că astăzi învățământul românesc este în același punct. E un exemplu care ilustrează teama mea atunci când văd deschiderea discuțiilor legate de reforma serviciilor secrete și a instituțiilor din domeniul securității naționale. Președintele, la fel ca societatea românească, trebuie să decidă în ce direcție ne vom îndrepta în anii care urmează. Vom merge pe drumul reformelor decisive care vor schimba ce e greșit sau vom aplica aceeași tactică precum la începutul anilor `90, când reformele erau minimale, mimate și se încerca recuperarea unor oameni pentru un consens politic din care nu câștiga nimeni nimic? Cred că România trebuie să decidă după 30 de ani să definitiveze adevărata reformă începută în anii `90 și să își schimbe irevocabil drumul politic chiar și cu prețul nemulțumirii unora, la vedere sau în umbră, care și-au impus voința și obiceiurile timp de trei deceni. Și singurul partener real al președintelui pentru un astfel de drum – și pentru o asemenea ambiție de reformă – este USR PLUS.

Subiectul reformei serviciilor de informații și a instituțiilor din domeniul securității naționale a ținut prima pagină câțiva ani, exact cât au avut nevoie câțiva oameni politici pentru a-și servi agenda proprie de discreditare a justiției și, în general, a statului, pentru ca apoi să dispară pur și simplu din dezbaterea publică. Reforma serviciilor este un subiect relevant și important pentru public, mai ales că o astfel de reformă nu este în niciun fel accesibilă societății care nu are niciun mecanism la dispoziția sa. Am asistat la o construcție mitologică de proporții, în care spionii mișunau peste tot, „spionita“ era cheia de lectură a oricărei decizii politice sau a acțiunii justiției. Până într-o zi când subiectul a dispărut, în același fel cum multe alte subiecte care au divizat sau entuziasmat publicul s-au evaporat pur și simplu. Or, să ne fie limpede, subiectul nu a fost în niciun fel rezolvat, ci doar trimis într-un colț întunecat în care interesele reale ale societății sunt depozitate în uitare și nepăsare.

Nepăsarea și neprofesionalismul clasei politice sunt principalele cauze. Împreună cu lipsa de curaj și asumare. Era simplu să fabulezi despre cine se vedea cu cine în bucătăria cui în loc să discuți serios despre o reformă a cadrului legislativ care să limpezească diversele competențe ale serviciilor de informații și despre rolul pe care ele trebuie să le joace, cu control democratic, în societate. Era mai eficient să arunci nume și să construiești insinuări în loc de a discuta serios despre câte servicii secrete sunt necesare și care este cadrul administrativ și funcțional cel mai eficient. Neseriozitate și interese personale, dar și o lipsă evidentă de competență și curaj. Îmi amintesc cum eram privit în Parlamentul anului 2016, când am mers într-o serie de dezbateri legate de reforma servicului de informații și protecție al Ministerului de Interne. Politicieni cu vechime îmi spuneau că sunt nebun că mă angajez la o asemenea reformă, că au mai vrut și alții înaintea mea și nu le-a ieșit. Iată că s-a putut face. S-a putut nu pentru că am fost influențat în opțiunile mele de unii sau de alții, așa cum mulți au încercat și mai încearcă să acrediteze, ci tocmai pentru că nu eram influențat de nimeni decât de propria conștiință și de înțelegerea pe care am avut-o – și asumat-o – despre cum ar trebui să funcționeze un serviciu de protecție internă a unei instituții precum cele de ordine și siguranță publică. Nu voi pretinde niciodată că acela a fost adevărul absolut, dar voi susține cu toată tăria că acela a fost modelul de reformă de care era nevoie la acel moment și în acel context și că a fost făcut cu implicarea cât se putea de largă într-un interval de timp strâns a tuturor părților interesate (componentele ministerului, sindicate, Parlament).

Acesta este motivul pentru care cred că reforma serviciilor trebuie să fie pe agenda oricărui partid serios, din cel puțin două motive. În primul rând, avem o nevoie socială. De la Securitate încoace, societatea noastră are această stafie a „serviciilor” care bântuie dezbaterea publică și această realitate trebuie tranșată. Clar, asumat, cu curajul și seninătatea unei discuții despre orice alt serviciu public sau autoritate a statului. Nu e nimic de care trebuie să ne fie teamă, serviciile de informații nu sunt acolo pentru a induce teama în societate, ci pentru a servi societatea și interesele ei. Dacă le înțelegem astfel menirea, vom face deja un prim pas către însănătoșirea discursului public pe această temă, cu scopul final de a reda cetățenilor încrederea în niște instituții vitale pentru funcționarea statului român.

Al doilea motiv este că sistemul în sine are nevoie de reajustarea competențelor în interiorul cadrului legal, care la rândul său trebuie revizuit pentru a funcționa mai bine, mai transparent și cu mai multă eficiență. Serviciile de informații funcționează după legi gândite și adoptate în 1991, într-un context politic, social, economic și geostrategic fundamental diferit față de cel în care evoluăm astăzi ca societate și ca stat. Nota bene, acest cadru legislativ predatează chiar și actualul cadru constituțional.

Este necesară o discuție aplicată și apoi o adaptare bine calibrată a ariei de competență a diverselor componente ale sistemului de securitate națională. Trebuie să ne întrebăm ce rol trebuie să mai aibă un STS într-o lume în care siguranța comunicațiilor nu mai ține de cablurile care legau odată telefoanele, ci de riscurile de atacuri cibernetice convenționale sau hibride, de algoritmi de inteligență artificială care pot deturna sau distorsiona fluxuri de comunicații oficiale sau de protecția unor infrastructuri digitale critice. Și dacă decidem că moderizam mandatul și funcționarea STS, trebuie să ne întrebăm unde și cum îl așezăm în cadrul comunității de informații, cum reglăm integrarea acțiunilor lor cu cele de natură operativă sau strategică luate la nivelul celorlalte servicii. Aceeași poveste și la SPP. Mie, unul, mi-e clar că autoritățile statului și cei care vremelnic le slujesc pot fi expuși unor riscuri și că e nevoie de structuri de protecție eficiente. Dar trebuie ele să fie considerate servicii secrete? Cui îi servește? Ca și în cazul STS, asta nu înseamnă că ele nu trebuie să poată interacționa constant și eficace cu cei care posedă informații relevante, dar asta ține de mecanisme de raportare și coordonare operativă mai mult decât de menținerea unor statute și privilegii care nu contribuie la încrederea publică, ci mai degrabă o erodează.

În ceea ce privește SRI, SIE și serviciile sectoriale ale Armatei Române și ale MAI, cuvântul de ordine trebuie să fie clarificarea și buna delimitare a competențelor. Experiența și teoria ne demonstrează că orice suprapunere de competențe creează premise pentru concurențe neloiale între instituții, abuzuri și împiedică o auditare eficientă. Poate discuția așezată și aplicată ne va dovedi că trei servicii sunt suficiente (interne, externe și serviciul Armatei), iar celelalte organisme să fie reîncadrate în zona lor de competențe absolut necesare pentru o societate funcțională. Dar intenția demersului meu la acest moment nu este să dau rețete, ci să stimulez o dezbatere, cât mai consistentă și transparentă, pentru a ajunge la o așezare cât mai autentic legitimată a arhitecturii viitoare a comunității de informații. Ca membri UE și NATO, în lumea din ce în ce mai turbulentă în care trăim, e nevoie de acest lucru.

Mai rămân pe final două elemente cruciale ale acestei reforme: rolul CSAT și controlul civil al serviciilor de informații. O bună parte din neclaritățile ultimilor ani legate de activitatea serviciilor și implicarea lor în diverse sectoare civile, de la ANAF la sistemul judiciar, au avut la origini deliberări sau decizii CSAT despre care cetățenii și societatea au știut prea puțin sau deloc. Au primit serviciile instrucțiuni formale de la CSAT pentru a sprijini activitatea instituțiilor civile pentru combaterea corupției sau fraudei fiscale? Dacă da, în ce trebuie să constea acest sprijin? A fost suficient pentru a legitima practici instituționale sau celebrele Protocoale? Astfel de întrebări nu mai au voie să subziste într-o democrație matură. CSAT trebuie el însuși reformat, deciziile sale trebuie așezate în cadrul normativ național, în așa fel încât ele să poată fi nu doar cunoscute și accesibile, dar să poată fi supuse unor forme legitime de control democratic.

În continuarea aceleiași idei despre control democratic, ultimul element esențial al reformei trebuie să fie o regândire a activității de monitorizare, auditare și control al activităților serviciilor de informații. Începând de la bugetele alocate, modul lor de cheltuire și terminând cu cadrul larg de activități și intervenții, toate acestea trebuie supuse controlului civil. Pentru asta trebuie regândit mandatul comisiilor de specialitate din Parlament, formele de auditare și raportare. Iar pentru asta nu e nevoie doar de modificări legislative, trebuie să reflectăm serios și la oamenii care ar trebui să facă acest control. Așa încât am ajuns înapoi la premisa inițială: până când nu avem o clasă politică serioasă în Parlament, pe care să ne putem baza că înțelege ce înseamnă așezarea clară a propriilor atribuții de control din partea comisiilor parlamentare, nu vom putea discuta despre reforma bugetelor și a competențelor din această zonă.

Ca și concluzie, revin la rolul central al președintelui României, singurul în măsură să acționeze ca garant al acestei reforme. Alianța USR PLUS este pregătită să suștină demersurile președintelui, noi avem și competența, și curajul.

* Editorial de Dragoș Tudorache, europarlamentar, președintele executiv al PLUS, publicat pe digi24.ro

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Editoriale

De ce va mai fi greu o vreme

Publicat

pe

Puteți verifica robinetele din cinci în cinci minute. Nu va curge apă caldă, după cum nu va curge nici miere sau lapte. Nimic nu se poate repara peste noapte. Dacă ar fi fost așa de simplu, ar fi făcut-o oricine, inclusiv Firea.

Marele merit al rezultatelor de ieri e demonstrația că se poate. Nu pot să ascund satisfacția de a o vedea plecată pe Firea, dar plecarea ei rămâne secundară. Marele câștig e dat de faptul că societatea are resurse umane pentru a înlocui mascarada de clasă politică din ultimele trei decenii plus, lucru cu adevărat valoros, experimentarea evadării. De ani buni, părea că suntem condamnați să alegem între aceiași oameni. De altfel, nu doar o senzație, ci purul adevăr. Primarul trecea de la PSD la PNL sau invers. Cum apărea cineva nou, cum era terfelit. Astăzi, însă, lucrurile stau complet diferit. În multe locuri și la scoruri remarcabile, conservaționiștii de la PNL și PSD au pierit rușinos. Se pot bucura de scorul național, dar acum au cu adevărat o problemă.

De cealaltă parte, ideea că s-au rezolvat toate trebuie contrazisă permanent. Abia a început. E o chestiune de privilegii. Nu se vor ridica recunoscând că sunt corupți și incompetenți. Vor sta ascunși o vreme, după care cu resursele financiare considerabile vor reveni la zgomotul de ieri. Așa cum Mircea Badea s-a transformat în Dana Budeanu, așa se vor metamorfoza și băieții care au pierdut votul ieri. Nu pleacă lupul de la stână, pentru că așa funcționează natura umană. Mai ales că știu clar cât de greu e de reparat ce au stricat.

Firea știa că nu avea cum să repare apa caldă. Știa de ani buni. Dar ca să fie apa caldă astăzi ar fi însemnat să angajezi specialiști în loc de oameni de casă. Ar fi trebuit să investească pe bune în loc să își hrănească pruncii din firmele înființate ilegal. Să se chinuie, să muncească, să riște. Or, astea nu sunt pentru ei. Economic le e mai bine să nu facă. Și după aia să îi blameze pe cei care muncesc.

De asta o să fie greu încă o vreme. Dar ce trebuite să știți e că, dacă va fi bine, abia atunci o s le fie lor rău.

Citește în continuare

Cele mai citite