Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Editoriale

Cum câştigăm?

Publicat

pe data de

Un scenariu vehiculat în aceste zile este acesta: Klaus Iohannis ar fi putut să nu o revoce pe Laura Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA.

Ar fi fost constituțională o astfel de decizie? Răspunsul onest este: nu știm. Au apărut multe teorii cu privire la instrumentele pe care Iohannis le putea folosi: revocarea, dar la un termen ulterior; solicitarea unor clarificări din partea Curții Constituționale; sau chiar refuzul ferm de a pune în aplicare decizia Curţii pe motiv că ar fi ea însăşi neconstituţională. Deși există argumente în favoarea sau împotriva fiecărei astfel de soluții, niciun jurist serios nu s-ar grăbi să dea un răspuns ferm. Iar asta pentru că în justiție, răspunsul, oricât de nedrept ar putea el să pară, aparține de fiecare dată instanței. 

Astăzi avem o singură certitudine: președintele a revocat procurorul-șef al DNA. La o primă vedere, ar putea părea triumful coaliţiei PSD-ALDE în războiul împotriva justiţiei pornit acum un an şi jumătate. Totuşi, odată ce facem un pas în spate pentru a obţine o vedere de ansamblu, realizăm că este doar o victorie minoră. Laura Codruța Kovesi a reprezentat principala ţintă a atacurilor coaliţiei politico-mediatice a infractorilor, care a transformat-o în simbol. Dar ceea ce îşi doresc cu adevărat liderii PSD-ALDE este să scape de pedepse pentru infracţiunile săvârşite. Din păcate pentru ei, revocarea procurorului-şef al DNA nu va aduce închiderea nici măcar a unui dosar ori înlăturarea vreunei pedepse deja pronunţate.  

În schimb, în războiul împotriva justiţiei rămân numeroase alte fronturi de luptă, iar victoria PSD-ALDE în unele dintre ele ar putea genera efecte majore:

  • Legile justiției, deşi aprobate pe repede înainte în decembrie 2017, încă sunt în circuitul dintre Parlament, Preşedinte şi Curtea Constituţională. Protestele masive au întârziat cu mai mult de jumătate de an intrarea lor în vigoare şi mai rămâne încă timp pentru presiune asupra autorităţilor.
  •  Modificările la Codul de procedură penală, prin care PSD-ALDE limitau posibilitatea folosirii înregistrărilor de pe camerele de supraveghere ca probe ori obligau victima să privească infractorul în ochi atunci când dădea declaraţii, sub scuza asigurării dreptului la apărare al inculpaţilor, au fost trimise de către Preşedinte Curţii Constituţionale cu doar câteva zile în urmă. Aceleaşi modificări sunt analizate şi de către Comisia de la Veneţia, care va da o soluţie în octombrie.
  • Modificările la Codul penal, a căror eventuală adoptare ar face ca numeroşi lideri PSD-ALDE, inclusiv Liviu Dragnea, să scape de acuzaţiile de corupţie existente, au fost contestate la Curtea Constituţională atât de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi de către partidele din opoziţie.  Vor urma, cel mai probabil, întoarcerea lor în Parlament de către Preşedinte şi o nouă sesizare a Curţii Constituţionale. Mai mult, instituţii precum Comisia Europeană şi-au arătat deja indignarea cu privire la reglementările propuse. 
  • Numirea noului procurer-şef al DNA se va face, cel mai probabil, potrivit prevederilor actuale, ce nu limitează dreptul Preşedintelui de a refuza mai multe propuneri venite din partea ministrului justiţiei, asigurând conducerea în viitor a DNA de către un procuror cu adevărat independent şi experimentat. 

Rămân, aşadar, fronturi deschise, mai multe decât ne-am aştepta. Care sunt actorii pe fiecare dintre acestea?

În ofensivă, o coaliţie PSD-ALDE mai fragilă pe zi ce trece – diferenţa de doar două voturi cu care a fost adoptat Codul Penal este cât se poate de grăitoare. La conducerea coaliţiei, Liviu Dragnea, din ce în ce mai singur, înconjurat de doar câţiva loiali lipsiţi de orice competenţă. Aliaţi precum ALDE şi UDMR au arătat că sunt dispuşi să facă pasul în spate atunci când interesul lor o cere, iar instituţii precum Curtea Constituţională au un simţ teribil de pentru a alege tabăra câştigătoare.

În apărare, mult mai mulţi: instituţii din domeniul justiţiei precum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii; asociaţii profesionale precum Forumul Judecătorilor sau Asociaţia Procurorilor, cuprinzând adevăraţi profesionişti ai justiţiei; partide politice din opoziţie şi numeroase organizaţii civice; Preşedintele, care chiar dacă i-a dezamăgit pe mulţi prin decizia privitoare la revocarea  Laurei Codruța Kovesi, mai are numeroase instrumente pe care trebuie să le folosească înţelept; Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia sau GRECO; şi, cel mai important, noi, cetăţenii obişnuiţi. 

Prin intimidare şi ameninţări, Dragnea a câştigat o bătălie simbolică, obţinând revocarea lui Kovesi. Să ne amintim ultima bătălie simbolică pe care am câştigat-o noi, ceilalţi: abrogarea OUG 13. 

Cum am câştigat atunci? Aceeaşi este soluţia şi acum. 

Atunci am pus problemele societăţii înaintea priorităţilor personale, participând la proteste timp de zile în şir. Iar ei s-au speriat. Acum este nevoie ca tot împreună să ne implicăm în proteste, în dezbateri civice, în organizaţii ale societăţii civile sau în partide politice. Le este deja frică, este nevoie de încăpăţânarea noastră pentru a-i speria din nou. Şi, de data aceasta, definitiv. 

Citește în continuare
Adaugă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Editoriale

Bazele sportive din bani publici, încotro?

Publicat

pe

Lucian Mircescu, coordonator Grup de lucru sport CNPP PLUS

Fără stadioane și săli, sportul nu poate exista. Faptul că autoritățile publice își asumă rolul de furnizor de infrastructură sportivă este un lucru comun în lume. În UE, recunoaștem funcția socio-educațională a sportului așa că este normal ca statul să construiască infrastructură pentru sport[1]. În România însă autoritățile nu țin cont de cine ar urma să folosească aceste baze sau de ce ar putea face cu ele pentru comunitate.

Putem lua ca exemplu Bucureștiul, unde după 1989 din 78 de baze sportive de cartier 24 au fost demolate, iar alte 24 abandonate[2]. Ce s-a pierdut așa a rămas, în schimb s-au reamenajat 4 stadioane mari dintre care cel mai mare, Arena Națională, nu poate găzdui competiții decât pentru o singură ramură sportivă (fotbal). Apoi printr-un altul, Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, Ministerul Tineretului și Sportului vrea să se transforme în rentier, adică cea mai importantă instituție publică a țării pentru sport vrea să facă profit din domeniul pe care îl coordonează?![3] Înainte, pe lângă activitățile echipelor naționale de juniori și seniori de rugby, acolo erau găzduite săptămânal aproape meciuri și antrenamente de copii, iar baza sportivă se adresa mai multor ramuri sportive în același timp (rugby, fotbal, tenis și ocazional frisbee și oină). Deci zero logică în abordarea autorităților publice și Bucureștiul este mai degrabă regula decât excepția.

În lumina celor de mai sus, este clar că avem nevoie de o abordare predictibilă și bine orientată a autorităților publice, una care să plece de la specificul beneficiarilor acestor baze sportive: organizații amatoare, profesioniste și federale (de utilitate publică).

Începând cu sportul amator, acesta ar trebui să primească bazele sportive în condițiile cele mai avantajoase pentru că îndeplinește funcția socio-educațională cel mai bine. Vorbim aici de clubul mic care nu plătește sportivii, trăiește din mici sponsorizări, o subvenție modestă de la primărie și din munca voluntarilor. Totodată, el se ocupă de copiii și juniorii din comunitate și este preocupat de repriza a treia la fel de mult ca de primele două. Clubul amator înseamnă coeziune socială, sănătate și mișcare pentru membrii comunității, educație (sportivă) pentru cei mici, deci e normal să aibă acces facil la bazele sportive ale autorităților publice.

Pe de altă parte, clubul profesionist remunerează sportivii, face profit din transferuri, comercializarea drepturilor de difuzare ale meciurilor sale, iar în România în particular este oricum finanțat cu sume consistente de autoritățile locale, câteodată la limita legalității (din pricina legislației UE privind ajutorul de stat). Sportul profesionist este deci mai degrabă o inițiativă comercială și cum afacerile pe banii statului sunt păguboase pentru bugetul public, accesul în infrastructura construită de stat este corect să se plătească la prețul pieței. Astfel poate se mai recuperează și ceva din costul investiției.

O categorie aparte este reprezentată de federațiile sportive pe care le găsim activând undeva între dimensiunea socio-educațională și cea comercială. Prima de regulă o domină pe a doua, de unde și recunoașterea statutului de utilitate publică al federațiilor sportive în România. În linii mari, activitatea lor se împarte între organizarea loturilor naționale, inițiative de dezvoltare ale sportului (ex.: creșterea numărului de practicanți), dar și organizarea de ligi profesioniste sau francize sportive, acestea din urmă fiind treburi comerciale, chiar dacă foarte rare în România.

În acest context, darea în folosință gratuită a unor obiective de infrastructură sportivă către federații așa cum se întâmplă în prezent este o abordare cu avantajele ei[4]. Și anume asta le-ar ajuta să genereze venituri proprii[5], fapt ce în timp ar putea reduce din presiunea pe bugetul public din care ele se finanțează în cea mai mare măsură acum. Desigur, această concesie trebuie să vină la pachet cu reglementarea utilizării acestor venituri proprii și cu o atenție mai mare din partea statului cu privire la guvernanța federațiilor, care nu sunt deloc ferite de probleme de integritate. Statul prin urmare va trebui să vegheze la utilizarea judicioasă a acestor resurse de către federații în consonanță cu statutul de utilitate publică pe care acestea îl dețin.

În concluzie, este o nevoie serioasă de revizuire a principilor care stau la baza deciziilor de a amenaja infrastructură sportivă în România. Actuala abordare este confuză, neunitară și nu face altceva decât să mențină sportul românesc în starea de dezordine în care se află din anii ‘90 încoace. Nu ne este greu să ieșim din situația actuală, putem începe inclusiv cu bazele sportive pentru că iată, soluții avem.

* Material de Lucian Mircescu, coordonator Grup de lucru sport CNPP PLUS


 

[1] Art. 165 (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

[2] Sursă: https://stadiondecartier.asz.ro/

[3] Sursă: https://www.prosport.ro/alte-sporturi/se-infiinteaza-complexul-sportiv-national-arcul-de-triumf-marea-miza-preluarea-stadionului-de-catre-mts-exclusiv-19134067

[4] De exemplu federații care au baze sportive de la stat sunt cele de atletism, handbal, polo și rugby, aceasta din urmă depinzând de decizia Ministerului Tineretului și Sportului.

[5] Această posibilitate este de fapt în prezent anulată de noul Cod Administrativ și prin urmare ar merita o revizitare.

Citește în continuare

Editoriale

Marea ipocrizie a vinei colective

Publicat

pe

Am auzit că suntem toți vinovați pentru ceea ce s-a întâmplat la Piatra Neamț și că acum nu e momentul să discutăm situația politic în niciun fel. Ceva mai ipocrit decât lucrul acesta nu am auzit de la ultima criză, care a fost precedată de o altă criză și de o altă criză, de care am fost iarăși cu toții culpabili.

De fiecare dată, apare cineva care îndeamnă la o penitență colectivă ca absolut necesară, pentru că forma supremă de solidaritate la noi e să fim vinovați în grup. Iar după această autoumilință trebuie să devenim vigilenți în a-i vâna pe cei care încearcă să utilizeze politic tragedia. Să îmi fie iertată lipsa de căință, dar cred că atitudinea asta este deopotrivă greșită și dăunătoare pentru o societate care își dorește să nu mai treacă mereu și mereu prin aceleași crize.

Sistemul medical este condus politic de 30 de ani și răspunderea e clară pentru ce se întâmplă cu spitalele și asistența medicală. Nu văd de ce cetățeanul trebuie să se simtă vinovat si să își pună cenușă în cap. Afectat de tragedie, da. Speriat până în ultima fărâmă a ființei sale, da. Terifiat că ar putea să aibă nevoie să meargă la un spital, da. Dar nu vinovat.

Știu că în spatele acuzei stă argumentația că „noi” am votat, „noi” am trimis în Parlament oameni corupți și incompetenți, „noi” nu i-am sancționat șamd. Dar asta ne duce exact acolo unde nu am vrea să ajungem în momentul unei tragedii: la politică. De la începutul anului, am văzut un dezastru la spitalul din Suceava, o gestionare dezastruoasă a comunicării pe pandemie (și nu mă refer la metafore comunicaționale, ci la decizii care au creat confuzie și neîncredere în societate) și un incendiu la spitalul din Piatra Neamț. Mă iertați că vă zic, dar „noi” nu suntem în niciun fel vinovați de aceste lucruri, așa cum nu cred nici că ministrul Culturii sau prefectul de Ialomița ar avea vreo legătură, cel puțin teroretic, cu aceste evenimente. Sistemul are o ierarhie care presupune transmiterea și implementarea unor protocoale de functionare, a ordinelor și a deciziilor, la fel ca stabilirea foarte clară a vinovaților atunci când acestea nu sunt respectate sau când deciziile sunt prost luate. În schimb, „noi” stăm și ne certăm între noi dacă e decent sau nu să numim vinovații sau dacă acest act implică conotații politice.

Dar desigur că implică politică. 100%. Vinovați în cazul de față nu au cum să nu fie politicieni din județul Neamț cu responsabilități legate de spital, în frunte cu președintele Consiliului Județean, care trebuie să demisioneze și să dispară urgent din orice funcție politică. Și vinovați vor fi și cei de la Ministerul Sănătății, în frunte cu ministrul, dacă nu vor gestiona situația cu maxim profesionalism. Ei sunt vinovații, nu cetățenii. Cetățenii și-au transferat responsabilitatea prin vot acestor oameni care au cerut-o pentru că se considerau îndreptățiți să aibă grijă de comunitățile care i-au votat. Așa că situația este cât se poate de politică, iar vinovații, cât se poate de clar cine sunt.

Și, în final, aud învinuiri cum că se cațără unii pe cadavre din dorința de a câștiga politic. E o afirmație mizerabilă, care generalizează o traumă națională. Nu am văzut aceeași empatie pentru supraviețuitorii de la Colectiv, familiile și prietenii lor, atunci când unii lideri PSD lansau teoriile că incendiul a fost pus deliberat. Oare vreunul dintre moraliștii momentului cum s-au simțit atunci? Era tot o chestiune apolitică? Dar pentru cei care au fost prin spitalele din România și au plecat cu și mai multe boli oare cum o fi să vadă că totul merge înainte neschimbat? Dar cei cărora le-au murit copiii, părinți sau soții și soțiile în spitale de la infecții sau lipsa de aparatură se simt și ei la fel de vinovați? Ei bine, e politică. Fiecare viață pierdută absurd, din cauza incompetenței sau a corupției, are legătură cu politica. Nu e o catastrofă naturală inevitabilă, e o tragedie umană produsă de modul în care societatea românească funcționează. Și asta e politică pură. Și dacă vreți să nu mai aveți parte de aceste drame, răspunsul este politic. Nu politicianist. Politic.

Trebuie să punem capăt odată ideii de vină colectivă care permite păcatului să existe în continuare nestingherit după ce noi facem o scurtă penitență. România nu ar trebui să aibă nevoie de sute sau mii de ONG-uri care să se mobilizeze ca să facă munca statului. Are nevoie ca statul să își facă munca pentru care există, iar societatea civilă să fie atentă ca politicienii și funcționarii să nu mintă sau să nu fure. România nu ar trebui să aibă eroi care să se sacrifice pe sine pentru ca alții să trăiască, așa cum a fost nevoit doctorul din Piatra Neamț. România are nevoie de eroi necunoscuți, care în birourile lor să facă munca ce le revine astfel încât să nu existe nevoia ca un doctor să își pună în pericol propria viață. Suntem alături cu toții de Cătălin Denciu și familia sa, așa cum este uman și normal în aceste momente. Dar și mai normal ar fi fost ca acest om să nu fie pus de sistem în situația de a se sacrifica pentru incompetența și delăsarea unora.

Iată cât de multe lucruri esențiale pentru bunul mers al societății țin de politică. Să nu ne mințim că nu e așa. Oamenii pot fi buni, pot fi profesioniști, generoși și morali. Dar nu este de ajuns pentru noi toți dacă nu decidem odată pentru totdeauna în ce fel de societate vrem să trăim. Una în care să ne gândim pios la eroii care au plecat dintre noi sau una în care ne bucurăm unii de alți, aici și acum? Și asta e o decizie cât se poate de politică.

Citește în continuare

Editoriale

Nici un euro din fonduri europene pentru guvernele care nu respectă valorile fundamentale

Publicat

pe

În ultimele zile, alegerile din SUA au întrecut orice altă știre din lume. Cu toate astea, chiar în momentul în care, peste Atlantic, președintele în exercițiu lansa atacuri șocante la adresa democrației, Parlamentul European obținea un acord istoric pentru protejarea statului de drept și condiționarea fondurilor europene de respectarea valorilor fundamentale.

Bătălia pe care tocmai am câștigat-o nu este împotriva cuiva anume, așa cum unii politicieni ar vrea să pară. Este o armă de descurajare pentru apărarea drepturilor cetățenilor de la vest la est, de la nord la sud, în fața politicienilor care, după ce ajung la putere, se cred atotputernici și caută să folosească puterea și instituțiile în interesul lor sau al acoliților. Comisia Europeană va putea de acum înainte să suspende finanțările europene, inclusiv cele ale fondului de redresare economică post COVID, pentru guvernele care nu respectă valorile descrise în Articolul 2 din Tratatul Uniunii.

Demonstrațiile de la București și din țară din 2017 împotriva regimului Dragnea au arătat-o: oamenii nu mai vor conduceri politice corupte, bazate pe acapararea puterii și pervertirea justiției. Mișcări civice similare au avut și au loc și în alte state membre europene. Europa este „fondată în baza valorilor reprezentate de respectul pentru demnitatea umană, libertate, democrație, egalitate, statul de drept, precum și de respectul pentru drepturile omului, inclusiv ale persoanelor aparținând minorităților“.

Acest articol trebuie recitit, mai ales în această perioadă a negocierilor privind viitorul buget european 2021-2027, negocieri care dau uneori impresia că Uniunea Europeană este un club unde ne târguim pe niște bani la care avem dreptul doar pentru că suntem membri ai clubului. Nu este așa! Europa nu este și nu trebuie să devină un bancomat, chiar dacă unii la asta visează. În lumea de azi, unde vocile autocraților și regimurile iliberale se înmulțesc, trebuie să apărăm bogăția de valori a Uniunii Europene. Altfel, acest proiect la care și noi am decis să fim parte riscă să fie pervertit pe viitor.

Pluralismul, non-discriminarea, toleranța, independența justiției, solidaritatea și egalitatea între bărbați și femei: aceste drepturi ne întăresc identitatea. Indiferent dacă îi place sau nu unui guvern care dorește să-și reducă la tăcere judecătorii sau să interzică avortul pentru că așa-i spune ideologia, toate țările Uniunii au aderat la aceste principii. O parte a clasei politice a făcut din atacurile împotriva Europei și a valorilor sale un gest recurent, capitalizând temporar și punctual de pe urma crizelor și fricilor. Linia roșie este acum clar stabilită: niciun euro pentru forțele care vor să ne distrugă principiile fundamentale.

Într-un mod obiectiv, non-partizan, Comisia Europeană este responsabilă pentru evaluarea situației statului de drept. Nu va mai fi suficient să observăm de pe margine și să arătăm cu degetul. Va trebui să acționăm. Comisia va avea instrumentele să o facă. Decizia va trebui confirmată de Consiliu, format din statele membre, cu majoritate calificată Parlamentul se va asigura că o folosește, fără a penaliza fermierii, antreprenorii, cercetătorii și ONG-urile ale căror guverne au pornit pe o cale iliberală. Această protecție a intereselor financiare ale celor care au semnat deja contracte de finanțare cu fonduri europene este o adevărată schimbare de direcție, care sper să-și dovedească rapid eficiența. Va fi ecoul mișcărilor din societatea civilă, care promovează idealul unei Europe, comunitate de valori. Uniunea va putea apoi să apară ca o putere reală, unde prosperitatea materială este cu atât mai solidă când este însoțită de valori și de o viziune comună asupra lumii.

* Editorial apărut pe www.digi24.ro

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare
Noutăți Generaleacum 2 săptămâni

Vlad Voiculescu: Războiul îl vom câștiga doar prin vaccinare. Ne bazăm pe medicii de familie. Estimările sunt că, la început de aprilie, vor fi vaccinați undeva la 1,3 milioane de români

Revista Preseiacum 3 săptămâni

Anca Dragu: Mi-ar plăcea să ajungem în faza în care nu ne mai mirăm că o femeie deține o funcție importantă în stat

Noutăți Generaleacum 1 lună

Miniștrii USR PLUS din guvernul condus de Florin Cîțu Cele mai importante angajamente ale USR PLUS se regăsesc în programul de guvernare al executivului

Noutăți Generaleacum 1 lună

USR PLUS va solicita în Parlament și președintelui Klaus Iohannis sprijinul pentru reformele care nu sunt explicit menționate în programul de guvernare

Noutăți Generaleacum 1 lună

USR PLUS: Votul cetățenilor Sectorului 5 a fost pervertit pentru a satisface interesele meschine ale Primarului Piedone și ale PSD

Noutăți Generaleacum 1 lună

Alianța USR PLUS vrea reformarea sistemului de management al fondurilor europene din România. Propunerile avansate în negocierile pentru crearea coaliției

Noutăți Generaleacum 1 lună

„Femei-lider și rolul lor în procesul de democratizare a țărilor lor”, dezbatere organizată de europarlamentarul Dragoș Tudorache

Noutăți Generaleacum 2 luni

Dacian Cioloș: E nevoie de un premier care să dea speranță. Sugestia noastră este să dăm semnalul unui nou început

Noutăți Generaleacum 2 luni

Propunerile Alianței pentru protocolul coaliției de guvernare USR PLUS-PNL

Revista Preseiacum 2 luni

Reforma constituțională în viziunea USR PLUS. Andrei Lupu, candidat la Camera Deputaților: „Ne dorim ca Parlamentul din 2024 să fie un Parlament de 300”

Cele mai citite