Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Editoriale

Cum am ajuns aici?

Publicat

pe data de

Atacurile actuale asupra instituţiilor democraţiei şi statului de drept nu au apărut din senin ci ele sunt de fapt apogeul unei frustrări majore a vechii clasei politice după aderarea la Uniunea Europeană.

În mod oarecum paradoxal, epoca de aur a democraţiei în România nu a fost cea de când suntem membri ai UE ci, cel puţin pe hârtie, a fost perioada pre-aderare. Pe fondul compromisului de la Snagov prin care aderarea la UE devenea marele obiectiv strategic pentru toate forţele politice din ţară, România a adoptat pe repede înainte faimosul acquis comunitar de peste 100 000 de pagini de legislaţie care ne făcea să arătăm, teoretic, o ţară democratică europeană.

Dacă ne uităm la scorurile democraţiei cum este cel al Freedom House (mai jos) sau cel al Economist Intelligence Unit, vedem că România a atins maximul în 2006 şi 2007 când am ajuns aproape de categoria democraţiilor consolidate iar de atunci continuă să scadă – cu excepţia anului guvernării tehnocrate 2016 şi parţial 2010.

Ce s-a întâmplat de fapt în realitate este un alt episod al formelor fără fond. Politicienii români au adoptat fără să clipească şi cu o consecvenţă rară orice era necesar că să părem o ţară demnă de aderare: stat de drept, democraţie, economie de piaţă – totul că să putem adera.

Însă din 2007 încoace, o dată ce ne-am găsit cu sacii în căruţă, apetitul nostru pentru democraţie şi valori europene s-a estompat brusc. De ce? Pentru că nicio secundă politicienii noştri nu şi-au pus problema că acquisul comunitar şi valorile europene trebuie să fie şi interiorizate, nu doar transpuse în legi.

Am aderat la UE din punct de vedere administrativ-legal dar nu ne-am integrat niciodată. De fapt, speranţa ascunsă a vechii noastre clase politice a fost că aderarea la UE va aduce bani şi prestigiu dar că acasă lucrurile urmau să le facă ei ca înainte, cum ştiau mai bine.


Sursa datelor: Freedom House. Scorurile se situează între 1 (maxim) şi 7 (minim)

În mod evident, lucrul acesta nu a mers iar această aderare de formă la nişte reguli altele decât cele balcanice cu care eram obişnuiţi a creat o acumulare de frustrări şi o respingere mocnită şi crescândă a modelului occidental pe care o vedem erupând astăzi. Deşi nu îndrăznesc să o spună pe faţă, vechii noştri politicieni nu se simt deloc bine nici cu regulile democraţiei, nici cu ale statului de drept, nici cu ale economiei de piaţă ci preferă modele mai estice ca cel turcesc sau rusesc, mult mai pliate pe cultura noastră politică de veacuri.

Lucrul acesta îl vedem nu doar în România dar şi în Ungaria, în Polonia şi în alte ţări din centrul şi estul Europei unde aderarea pur administrativ-legală la UE a creat efectul invers, cel al respingerii modelului occidental.

Ceea ce face diferenţa însă între România şi celelalte ţări din regiune care se orientează către democraţia iliberală este faptul că această respingere a modelului occidental nu este împărtăşită de societate, ci este doar o caracteristică a vechii clase politice.

Societatea românească continuă să aibă acelaşi ataşament la cote record pentru Uniunea Europeană şi pentru valorile pe care aceasta le reprezintă iar acest ataşament nu doar că scade ci devine şi mai consistent, fiind de fapt invers proporţional cu ataşamentul arătat de vechea clasa politică pentru UE.


Sursa: Eurobarometrul Comisiei Europene

Aici stă cheia schimbării.

Trăim o perioada istorică pentru România în care tensiunea între forţa pro-europeană reprezentată de o masă critică a societăţii şi forţa reacţionară reprezentată de vechea clasă politică este întinsă la maxim. Abia acum am ajuns spre sfârşitul tranziţiei, care iată, durează de aproape 30 de ani.

Dar nu este încă sfârşitul şi nu este încă un nou început. Asistăm la ultimele zbateri ale României tranziţiei, ale şmecheriei că reţetă de reuşită, ale imposturii, bădăraniei şi a lui „las că merge şi-aşa“, cărora li se opun profesionalismul, onestitatea, lucrul bine făcut.

Nu este un conflict între Românii, aşa cum ne împing unii să credem, ci este un conflict al României cu clasa ei politică. România de astăzi e la ani lumina de politicienii care o conduc şi e pe cale să se elibereze. Poate că acest lucru nu e vizibil, ba chiar contra-intuitiv. Dar tocmai de aceea e nevoie să credem în noi, mai mult decât oricând, să credem că putem şi că suntem aproape de sfârşitul maratonului, că noi şi copii noştri vom putea trăi împreună într-o Românie demnă, decomplexată, europeană.

Sursa: Adevărul

Citește în continuare
Adaugă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Editoriale

Mai susține Guvernul lupta anticorupție?

Publicat

pe

Desemnarea la finalul anului trecut a Laurei Codruța Kövesi șef al Parchetului European poate rămâne în istoria recentă a României drept un model al colaborării forțelor politice de diferite culori, de la leadership-ul român al grupului european Renew Europe și până la președintele României (cu excepția, desigur, a Guvernului român de la acel moment, care își asumase drept parte a identității sale blocarea luptei anticorupție).

Constanța în susținerea activității Parchetului European s-a dovedit, însă, o problemă majoră. Instituția condusă de către Laura Codruța Kövesi este în plină construcție, de la crearea unui cadru normativ și până la identificarea profesioniștilor care să asigure îndeplinirea misiunii sale – urmărirea cazurilor de fraudă cu fonduri europene și obținerea sancționării acestora. Cu toate acestea, ministrul Justiției din România a anunțat cu câteva zile în urmă că România va trimite Parchetului European doar jumătate din resursa umană solicitată. Argumentul: crede că îi va fi îndeajuns. Mai mult, imediat după ce în opinia publică izbucnește indignarea, guvernanții stabilesc drept linie comună de apărare faptul că au trimis la fel de mulți procurori ca alte state mult mai mari, așa cum este cazul Germaniei, iar Parchetul European ar trebui să fie mulțumit că România se află pe locul 5 ca număr de procurori trimiși, deși dimensiunea populației, teritoriului sau PIB-ului pe cap de locuitor o plasează mult mai jos.

Din păcate, un astfel de răspuns din partea României dovedește o necunoaștere flagrantă a modului de funcționare a Parchetului European, deși discuțiile cu privire la înființarea acestei instituții au început încă din perioada mandatului anterior al ministrului Justiției, acum aproape zece ani. Faptul că România se află pe locul 5 ca număr al procurorilor puși la dispoziția noii structuri nu este, sub nicio formă o scuză. Dimpotrivă. Procurorii ce vor lucra cu Parchetul European trebuie să fie desemnați de către fiecare stat în funcție de numărul de cazuri de fraudă cu fonduri europene din respectiva țară. Or, un recent raport al Oficiului European pentru Lupta Antifraudă plasa România pe primul loc din întreaga Uniune ca număr al investigațiilor realizate. Iar Laura Codruța Kövesi cunoaște foarte bine acest lucru – doar sub conducerea sa, DNA a trimis în judecată peste 900 de inculpați pentru săvârșirea unor infracțiuni cu fonduri europene. 

Atât timp cât România este pe primul loc din punct de vedere al numărului de cazuri de fraudă cu fonduri europene, tot pe primul loc ar trebui să fie și din punct de vedere al procurorilor alocați pentru urmărirea penală a acestor cazuri în cadrul Parchetului European. A invoca, așa cum face ministrul Justiției, faptul că România trimite un număr de procurori egal cu Germania, un stat cu un număr mult mai mic de cazuri de fraudă cu fonduri europene, dovedește fie rea-credință, fie necunoaștere. Dacă într-o epidemie (în fond, și corupția este o epidemie) am folosi același raționament pentru a distribui medicamente, ar însemna ca resursele să fie distribuite în funcție de kilometrii pătrați ai fiecărui județ, iar nu în funcție de numărul de bolnavi. 

Încercând să se apere, ministrul aruncă vina în curtea DNA, care nu ar putea să trimită mai mulți procurori pentru că ar rămâne fără personal. În fapt, un astfel de răspuns doar naște o altă întrebare: de ce activitatea DNA a devenit aproape invizibilă în ultimul timp? Este vorba despre o problemă de personal (greu de crezut, procurorii nu pleacă și ei odată cu plecarea fostei conduceri a parchetului)? Sau este vorba despre o problemă de susținere reală pentru lupta anticorupție din partea Guvernului? Lipsa măcar a unor încercări ale Guvernului PNL de a elimina modificările aduse de PSD-ALDE legilor justiției și codului penal indică în mod clar răspunsul.

Ministerul Justiției a dat un semnal grav în aceste zile târguindu-se în ceea ce privește desemnarea procurorilor pentru Parchetul European. România a fost pentru un timp un simbol la nivel european pentru lupta anticorupție și trebuie să își păstreze acest statut inclusiv prin susținerea luptei europene împotriva corupției și fraudei. Dacă își dorește să păstreze direcția prin care Președintele a câștigat alegerile în 2014 și 2019, Guvernul trebuie să revină rapid asupra poziției sale și să pună la dispoziția Parchetului European toate resursele solicitate.

* Editorial publicat pe www.digi24.ro

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Editoriale

19,5 elevi la un învăţător. Adevărul din spatele statisticilor

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

A apărut astazi în presa românească ştirea că România este din nou campioană europeană. De data aceasta, la numărul de elevi de învăţământ primar raportat la numărul de profesori învăţământ primar (învăţători).

Numărul celor 24,5 milioane elevi de învăţământ primar ai Europei raportat la 1,8 milioane de profesori, duce la o medie de 13,6 elevi la un cadru didactic. România stă pe primul loc al acestui indicator în datele EUROSTAT având 19,5 elevi la un învăţător. Este urmată de Cehia şi Franţa (19,2 elevi) iar pe cele mai sănătoase poziţii clasate se află Luxemburg (9), Grecia (9,2) şi …. atenţie … Polonia (9,6 elevi). Aşadar, o ţară cu un trecut relativ similar cu România (Polonia) are de două ori mai mulţi profesori de învăţământ primar raportat la mia de elevi.

Haideţi să analizăm puţin această cifră a României – 19.5 elevi / profesor învăţământ primar.

La prima vedere, cu această cifră ne încadrăm perfect în prevederile articolului 63 din LEN 1/2011 – alineatul (1) (c),  „învăţământul primar: clasa cuprinde în medie 20 de elevi, dar nu mai puţin de 12 şi nu mai mult de 25;” Trebuie spus că cei 19,5 elevi din media EUROSTAT sunt foarte aproape de media indicată în lege. Stăm bine, aparent.

Dar ştim că statistica de multe ori înşală. În spatele numărului de 19,5 elevi în medie stau şi clase din mediu rural care pot ajunge (în jos) până şi la 6 elevi dar şi clase de 36 sau chiar mai mulţi elevi în şcolile bune şi aglomerate din mediul urban. Ambele categorii încalcă legea în egală măsură cu complicitatea directorilor de şcoală, dar şi a Inspectoratelor Şcolare Judeţene. Aşadar, practica e cea care încalcă legea şi nu media pe ţară care se înscrie în lege.

Revenind la clasamentul european, trebuie analizate câteva cauze remarcabile care conduc la situaţia existentă – 1. lipsa de investiţii în infrastructură, 2. filozofia pedagogică păguboasă şi lipsa de atractivitate a meseriei de profesor învăţământ primar.

Prima cauză este dată de lipsa investiţiilor în infrastructură şcolară în mediile urbane. Analizând istoric, în anii 1960- 1970 academicienii Grigore Moisil şi Mircea Maliţa reuşeau două performanţe extraordinare pentru ţara noastră – campania de informatizare a României, dar şi realizarea celor mai riguroase seturi de calcule matematice şi econometrice realizate vreodată care armonizau legătura între economia ţării şi nevoia de educaţie şi de infrastructură şcolară. În urma acestor  analize şi recomandări în anii ’70 s-au construit în România peste 10 milioane de metri pătraţi de infrastructură şcolară. Acesta a fost poate ultimul val serios de investiţie temeinică în educaţie.

Chiar şi după revoluţia din 1989, investiţiile au fost mai degrabă derizorii. Deşi oraşele mari ale ţării au crescut ca populaţie, surplusul de copii şi de elevi a fost canalizat permanent către creştere colectivelor din clasă. Au mai fost înghesuite câteva bănci în plus, iar pe învăţători nu i-a întrebat nimeni dacă predau la fel către 20 de elevi sau 35. Edilii au ridicat din umeri şi clasele au devenit irespirabile şi neîncăpătoare.

Al doilea factor – cel al filosofiei pedagogice face ca în mai multe ţări din vestul Europei, clasele de învăţământ primar să aibă un al doilea învăţător asistent. În aceste ţări decidenţii au înţeles că este imposibil ca într-un colectiv de tineri şcolari (30-35 de elevi în România aglomerată) să aibă aceeaşi curbă de învăţare şi acelaşi ritm. În clasele cu doi învăţători pot fi cu totul altfel abordate stilurile de învăţare, ritmurile şi pot fi mai uşor organizate procese de învăţare remedială. Deci şi aici, anumite ţări ne bat de departe la acest indicator alocând pentru fiecare clasă nu unul ci doi profesori învăţământ primar.

Cel de al treilea factor este dat de haosul generat de managementul educaţional. Liceele pedagogice au fost serios afectate de deciziile de la începutul anilor 2000. Pentru a deveni educator sau învăţător la acea vreme trebuia să termini studiile Facultăţii de Psihopedagogie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Pentru cine a fost luată (cu dedicaţie) această decizie, nu e timp să intrăm în detalii. Abia Legea educaţiei Naţionale 2011 a repus la loc de cinste Liceele Pedagogice ca loc de formare şi specializare a profesorilor de învăţământ primar. Din păcate nu toate liceele pedagogice de la finalul anilor 90 au revenit la specializarea pedagogică.

Având o capacitate mai mică de pregătire şi pe un fond în care meseria de „învăţător” nu era suficient de atractivă (din nou dovadă a eşecului autorităţile publice naţionale de a construi o strategie coerentă pentru educaţie a României), am rămas cu mai puţini învăţători. În fiecare an profesori de învăţământ primar se pensionează, în fiecare avem probleme în a găsi tineri învăţători care să îi înlocuiască, mai ales în mediul rural. Avem situaţii chiar în capitală unde profesorii de învăţământ primar predau şi la două clase – una dimineaţa şi alta după-amiaza, iar ISJ-urile sau ISMB nu pot aproba toate cererile de locuri de clasă pregătitoare solicitate, pentru că nu există suficienţi învăţători.

Acesta este tabloul dezolant lăsat în urmă de 30 de ani post-decembrişti şi de cei 25 de miniştri ai aceleiaşi perioade. El devine evident în toată goliciunea lui la fiecare analiză statistică europeană sau la fiecare moment de grea încercare precum cel al pandemiei COVID-19 care ne solicită oameni competenţi, resurse, echipe, bani şi voinţă de fier în a acţiona zilnic pentru binele elevilor, al profesorilor, al părinţilor şi, în nici un caz, politic.

* Editorial de Ștefan Pălărie, publicat pe blogurile Adevărul

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Editoriale

Lașitatea unui ministru și dezastrul din agricultură

Publicat

pe

Mihai Moraru, președinte PLUS Buzău

Încă de la începutul crizei provocate de pandemie, Guvernul Orban a anunțat mai multe măsuri de sprijin, unele dedicate sectorului agricol, direct afectat. Din luna aprilie, însă, agricultura s-a confruntat cu o nouă criză: seceta extremă – care a distrus culturile de toamnă, pe o suprafață de aproape 1.5 milioane de hectare.

Din aprilie și până în luna septembrie situația s-a agravat, suprafața calamitată find de trei ori mare, iar culturile de primăvară fiind și ele calamitate în procent de peste 70%, pe o suprafata de minimum 2.5 milioane de hectare.

Ministrul Agriculturii, Adrian Oroș, anunța în luna mai, dar și ăn luna iunie, un plan de sprijin dedicat producătorilor locali: granturi pentru investiții în sisteme de irigații, despăgubiri pentru culturile de toamnă, plătite până la finalul lunii iulie, garanții de stat pentru finanțarea capitalului de lucru.

Doar că la trei luni distanță, aceste măsuri au rămas doar pe hârtie. Până la data de 1 septembrie, măsurile fie nu erau aprobate, fie nu erau publicate în Monitorul Oficial, chiar dacă aprobarea din partea Comisiei Europene a fost primită încă din 30 iulie. Domnul Oroș a anunțat un nou termen de plată pentru despagubiri: 30 august. Însă, în ședința de Guvern din 19 august, ordonanța de urgență privind schema de sprijin nu era adoptată, pentru că MADR nu avea aprobate toate avizele. Domnul Oroș nici nu a fost prezent în ședința de Guvern, având un program mult mai important.

La finalul lunii august, prin OUG 148/27.08.2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 806 abia în data de 02.09.2020, este aprobat ajutorul de stat, care va fi plătit doar în cuantum de 80% din valoarea anunțată.

După șase luni de secetă extremă, MADR a uitat de celelalte proiecte:

  • Investiții în sistemul de irigații și regândirea sistemului centralizat. Dacă în luna aprilie, ministerul promitea că va susține irigațiile pentru 800.000 de ha, în luna iunie aflăm că suprafața reală irigată nu a depașit 200.000 de ha.
  • Finanțarea capitalului de lucru : după șase luni încă nu există un proiect functional dedicat agriculturii. Fermierii au aplicat însă pentru programul IMM Invest, însă cei mai mulți, chiar dacă au primit aprobarea băncii, nu au primit și aprobarea fondului până la finalul lunii august.
  • Reorganizarea sistemului de irigații prin reutilizarea apei, prin acumulări sau utilizarea tehnologiilor moderne – toate au rămas blocate în etapa de idee sau de propunere, fără un proiect concret, după șase luni.
  • Promovarea programelor de subvenționare a primelor de asigurare și extinderea bugetului, mai ales că doar 22% din terenul arabil al României este asigurat, potrivit UNSAR.

Inceputul de toamnă ne aduce temperaturi caniculare, fără precipitații. Deja este pus sub semnul intrebării rezultatul agricol pentru anul viitor. În multe județe fermierii nu iși pot pregăti terenurile, iar deficitul de apă din sol este uriaș. Este cea mai gravă criză agricolă din ultimii 50 de ani. Iar prețurile cerealelor au crescut considerabil în ultimele 30 de zile, urmand a crește si prețurile alimentelor. Însă domnul Oroș evită dezbaterea.

Seceta nu este considerată un caz de forța majoră. Nici chiar pandemia de COVID-19 nu poate fi recunoscută ca factor de forță majoră, pentru că legislația este destul de restrictivă în a utiliza aceasta protecție legală. În plus, dacă invoci forța majoră, procedura este complexă, fiind necesare documente de la Camera de Comerț și Industrie, unde nici nu există experți în domeniul agricol pentru a putea acoperi solicitările fermierilor.

Vidul legislativ rămas după abrogarea L381/ 2002 privitoare la despăgubirea calamitaților în agricultură le lasă fermierilor doar posibilitatea invocării ordinului 459/2019, privind situatiile de urgență generate de fenomene hidrometeorologice periculoase. Însă acest ordin se referă doar la seceta hidrologica și la aprovizionarea consumatorilor cu apă.

Cu toate că, recent, Administrația Apele Romane a anunțat că rezervele din lacurile de acumulare acoperă doar 87% din coeficientul de umplere și că recomandă monitorizarea săptămânală a situației, dar și eliminarea risipei de apă, Guvernul nu pare a lua în serios seceta extremă din anul 2020.

Astfel, rămași fără sprijin și fără opțiuni de redresare, fermierii români recurg la proteste. Săptămâna trecută a fost rândul fermierilor din Constanța, săptămâna aceasta este rândul fermierilor din sudul Moldovei. Domnul Ministru a evitat însă un dialog, având programate vizite mai importante.

Producătorul român are pentru prima dată calamitate la toate culturile. Sunt mii de fermieri care nu au recoltat în acest an, un singur bob. Ramași cu datorii, cu contracte in derulare neonorate, cu penalitati, inclusiv pentru vânzarea cerealelor, dar și fără o perspectivă clară pentru perioada următoare, mulți se văd nevoiți să închidă fermele sau sa le vândă, dacă ar avea si cumpărător.

Am văzut în ultimele luni o adevarată campanie de denigrare la adresa fermierilor, find acuzați pentru că cer sprijin guvernamental. L-am vazut pe ministrul Oroș total nepregătit pentru a face față situației, evitând dialogul și consultarea pentru proiectele de susținere destinate producatorului român. Singura grijă a domnului Ministru a fost aceea de a continua proiectele si temele predecesorului său, ale domnului Daea. Fără consistență, prin măsuri populiste și neancorate în realitate.

Însă l-aș întreba pe domnul ministru:

  • Oare sunt vinovati fermierii pentru incompetența statului român în a reorganiza și moderniza sistemul de irigații, timp de 30 de ani?
  • Au fermierii o agenție de consultantă funcțională? De ce ANCA a rămas doar un instrument politic, fără impact pozitiv pentru activitatea fermierilor?
  • De ce garanțiile de stat pot fi oferite unor domenii care se confruntă cu restrangerea activitații datorită pandemiei, dar nu și fermierilor afectați de secetă?
  • De ce măsurile de sprijin adoptate pentru a păstra locurile de muncă în Horeca sau în alte domenii afectate de restricții si criză nu pot fi utilizate și pentru a păstra locurile de muncă din domeniul agricol?
  • De ce nu le oferim micilor fermieri spijinul necesar pentru a putea accesa fonduri europene, dar și pentru a accesa submăsura 17 pentru asigurarea culturilor?
  • De ce nu asigurăm un cadru legal coerent pentru a defini clar condițiile de forță majoră și de sprijin în caz de calamitate si răspundere contractuală?
  • De ce ați promis termene care nu s-au putut respecta sau sume care nu se vor plăti?
  • De ce acaparați politic organizațiile și asocierile fermierilor, urmând modelul PSD?
  • De ce nu începem să găndim un fond de susținere al agriculturii, pentru ca la următoarea criză să putem dipune de resurse?

De ce, domnule Oroș, nu reușește România sa devină un furnizor important de alimente în Europa, fiind însă un mare importator în regiune?

* Editorial de Mihai Moraru, președinte PLUS Buzău

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare
Stiri PLUSacum 22 de ore

Dacian Cioloș, la Drobeta-Turnu Severin: Schimbarea României trebuie să înceapă de la stârpirea corupției, a hoției, a incompetenței, a ipocriziei și nepotismelor

Știri Localeacum 2 zile

Dacian Cioloș, în Otopeni: Sunt convins că în câțiva ani se vor vedea rezultatele unui alt mod de abordare al administrației publice în România, facută cu oameni competenți, care au un interes direct în binele comunității

Editorialeacum 3 zile

Mai susține Guvernul lupta anticorupție?

Știri Localeacum 4 zile

Dragoș Tudorache, la Baia Mare: „Oferta noastră politică se bazează în primul rând pe eliminarera corupției din primării”

Știri Localeacum 5 zile

Dragoș Tudorache, la Vatra Dornei: Principala noastră promisiune este să redăm locuitorilor acestui oraș sentimentul de apartenență la „Perla Bucovinei”. Garanția sunt candidații noștri

Știri Localeacum 5 zile

Dragoș Tudorache, la Bacău: Este vital să menținem abordarea europeană. Fondurile europene sunt sursa ideală pentru a pune în aplicare proiectele propuse

Știri Localeacum 6 zile

Simona Spătaru și-a lansat programul de guvernare locală

Știri Localeacum 6 zile

Dragoș Tudorache, la Piatra Neamț: „Banii vor fi cheltuiţi transparent. Punem pe masa cetăţenilor un plan cu proiecte concrete“

Știri Localeacum 6 zile

Dragoș Tudorache, la Buzău: Principala noastră promisiune este o primărie curată, un consiliu local curat, un consiliu județean curat și cinstit

Generația PLUSacum 7 zile

„Tinerii României: între stigmă și neșansă”, conferință organizată de USR Tineret și Generația PLUS

Cele mai citite