Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Stiri PLUS

Alin Mituța: Cum „a coafat“ premierul Dăncilă cifrele pe fonduri europene

Publicat

pe data de

FOTO gov.ro

În raportul de guvernare la șase luni prezentat astăzi, Guvernul Dragnea 3 face o scamatorie ieftină și prezintă o situație a „sumelor primite de la UE” în care „uită” să menționeze banii intrați în România din bugetul european 2007-2013, dând astfel o falsă impresie de evoluție când, de fapt, situația fondurilor europene este catastrofală sub această guvernare.

În mod concret, dacă ne uităm pe cifrele reale, vedem că banii europeni din fonduri structurale și de dezvoltare rurală intrați în România în 2017 și 2018 la un loc sunt chiar mai puțini decât banii intrați în anul 2016. Astfel, dacă în primul semestru din 2016 (perioada de referință aleasă de doamna Dăncilă) au intrat în România 11,75 miliarde de lei, în primul semestru din 2017 au intrat doar 5,34, iar în 2018 fix 6,31, adică 11,65 miliarde de lei în total.

Dincolo de aceste prezentări false lansate de pe scaunul de premier, situația fondurilor europene este cu adevărat îngrijorătoare. Deşi am trecut de mijlocul celui de-al cincilea an al actualei perioade de programare, România nu a reuşit să absoarbă decât aproximativ 13% din alocarea sa financiară (+6% pre-finanţare plătită automat). Dacă excludem fondurile alocate Programului Naţional de Dezvoltare Rurală prin Politica Agricolă Comună, absorbţia reală a fondurilor structurale şi de investiţii coboară la 5,8%, una dintre cele mai mici din Europa, așa cum poate fi observat și în graficul de mai jos.

În ritmul actual și în ciuda festivismului din graficele false lansate de la înălțimea scaunului de premier, România are un risc real de a pierde miliarde de euro din fonduri europene, acei bani cu care ar trebui să construim autostrăzi, spitale și școli de care avem atâta nevoie.

Sursa date: cohesiondata.ec.europa.eu

Stiri PLUS

CNPP: Conform Organizației Mondiale a Sănătății, copiii și tinerii cu vârsta cuprinsă între 5 și 17 ani ar trebui să cumuleze zilnic cel puțin 60 de minute de mișcare

Publicat

pe

Comisia Națională de Programe și Politici a PLUS (CNPP) aduce în atenția cetățenilor, în contextul pandemiei de coronavirus, cum pot fi efectuate cele 60 de minute de mișcare, recomandate de Organizația Mondială a Sănătății, la domiciliu.

„Conform Organizației Mondiale a Sănătății, copiii și tinerii cu vârsta cuprinsă între 5 și 17 ani ar trebui să cumuleze zilnic cel puțin 60 de minute de mișcare cu intensitate moderată. Conceptul de acumulare se referă la îndeplinirea obiectivului de 60 de minute pe zi, prin efectuarea de activități în mai multe reprize mai scurte, răspândite pe parcursul zilei.

Pentru persoanele adulte sănătoase cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani, obiectivul recomandat de OMS constă în a desfășura minimum 30 de minute de mișcare de intensitate moderată 5 zile pe săptămână sau cel puțin 20 de minute de mișcare intensă trei zile pe săptămână. Doza necesară de activitate fizică poate fi acumulată în reprize de cel puțin 10 minute.

Pentru adulții cu vârste peste 65 de ani, în principiu, ar trebui atinse aceleași obiective menționate pentru adulții sănătoși mai tineri. În plus, antrenamentul de forță și exercițiile de echilibru pentru a preveni căderile sunt de o importanță deosebită pentru acest grup de vârstă”, arată CNPP.

Citește în continuare

Stiri PLUS

Dacian Cioloș: Acum e nevoie de un guvern cu oameni cărora nu le e teamă de procentele din sondaje

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

Președintele PLUS, Dacian Cioloș, lider al grupului Renew Europe, susține că România are nevoie în acest moment „de un guvern cu oameni cărora nu le e teamă de procentele din sondaje, care nu se gândesc la fotoliile lor de parlamentari sau de miniștri după alegeri și care sunt gata să-și asume măsuri ce trebuie luate în situație de criză”, arătând că nu înțelege reacția celor din PNL care au pus presiune pe Florin Cîțu să își depună mandatul de premier desemnat.

„Politicienii noștri nu prea și-au asumat rolul de lideri în crize majore și asta se vede din comportamentul lor. Toate calculele au ca finalitate interesul electoral sau preamărirea personală. Altfel eu nu înțeleg comportamentul de azi al PNL.

În toamna lui 2015, după accidentul de la Colectiv, au vrut guvern tehnocrat în loc să-și asume politic măsuri de guvernare clare, cu majoritate în Parlament, care să reformeze țara din temelii, așa cum reieșea clar că era nevoie.

Acum ne paște o altă criză, una cu multe necunoscute și cu posibile efecte sociale și economice grave. Întrebarea nu mai e dacă va veni, ci mai degrabă ce va lăsa în urmă.

Reacția celor din PNL care au pus presiune pe Florin Cîțu să se retragă arată că nu pot ieși din calculele politice de partid sau, mai rău, individuale. În loc să se alinieze toți în spatele celor pe care i-au trimis să formeze guvernul, aruncă țara în instabilitate și impredictibilitate.
Acum e nevoie de un guvern cu oameni cărora nu le e teamă de procentele din sondaje, care nu se gândesc la fotoliile lor de parlamentari sau de miniștri după alegeri și care sunt gata să-și asume măsuri ce trebuie luate în situație de criză. O spune unul care a trecut prin asta. Am făcut și eu greșeli, dar am învățat multe în acel an de guvernare în condiții grele și fără majoritate”, afirmă Dacian Cioloș pe Facebook.

Liderul PLUS subliniază faptul că în Parlament nu se va forma o majoritate mai stabilă decât România a avut în ultimul an pentru că nu are de unde, în contextul în care „e an electoral și cei de acolo se gândesc în mare parte la scaunele lor după alegeri”. „Din păcate, partidele cu istorie în România ne-au arătat ce știu – sau mai bine zis ce nu știu – să facă. Unii să încerce să-și salveze șefii de la închisoare, altii să se bată între ei pentru funcții.

Guvernul care va fi propus va fi votat pentru că foarte puțini sunt cei care vor să-și asume guvernarea în momente dificile.

Un nou govern, odată instalat, trebuie să construiască o punte de solidaritate cu oamenii care acum sunt pierduți în teamă și incertitudine. Doar așa vom putea ieși cu bine din criză”, a conchis Dacian Cioloș.

Citește în continuare

Stiri PLUS

Dacian Cioloş: Nu știu cine/ce calcule și-a făcut, dar acest joc politic al PNL în momentele pe care le trăim este IRESPONSABIL

Publicat

pe

Președintele PLUS, Dacian Cioloș, lider al grupului Renew Europe, critică dur PNL după ce Florin Cîțu și-a depus mandatul de premier desemnat.

„Domnul Cîțu era ieri hotărât să-și asume mandatul de prim-ministru. Știu asta foarte sigur! Ce s-o fi întâmplat în ultimele ore? Cine și ce jocuri face?

Țara are nevoie de un guvern stabil. O majoritate se contura să susțină instalarea guvernului.

Lumea se pregătește să lupte cu criza de sănătate și cu criza economică și PNL joacă baba-oarba cu guvernul.

Nu știu cine/ce calcule și-a făcut, dar acest joc politic al PNL în momentele pe care le trăim este IRESPONSABIL.

Cui îi e teamă de guvernare? Nouă nu!”, a afirmat Dacian Cioloș pe Facebook.

Afirmațiile lui Dacian Cioloș vin în contextul în care Florin Cîțu și-a depus mandatul de premier desemnat cu mai puțin de 10 minute înaintea ședinței Parlamentului pentru votul de învestitură, potrivit HotNews.ro.

Președintele Klaus Iohannis urmează să susțină declarații de presă.

Citește în continuare

Cele mai citite