Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Revista Presei

Consiliul Tineretului din România cere introducerea educației sexuale în școli. Ramona Strugariu: E timpul să facem pasul real către salvarea unor vieți

Publicat

pe data de

FOTO AFP - reportaj realizat în 2016, în România, despre mamele adolescente

Avem cel mai mare procent de mame adolescente din Uniunea Europeană, cu vârste cuprinse între 10 și 17 ani. Conform Eurostat, asta însemna, în anul 2015, nici mai mult, nici mai puțin 9.282 de nașteri, adică 4,7% din totalul nașterilor din respectivul an. Dintre aceste mame, 676 erau minore, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani. „Poate că e timpul să ne întoarcem cu fața la realitate și să ne uităm în oglindă cu atenție, să înțelegem unde suntem și să facem pasul real către salvarea unor vieți“, este de părere moderatoarea Comunității RO100 Diaspora, Ramona Strugariu.

Ramona Strugariu este de părere că cei care ar putea cu adevărat să schimbe această situație – bunăoară, Coaliția pentru Familie, Biserica – se ocupă de cu totul alte lucruri și nu caută soluții pentru ca procentul îngrijorător de mare al nașterilor în rândul minorelor să scadă: „Nu l-am văzut pe reprezentantul Coaliției pentru Familie în lacrimi de la aceste date și cifre. Deși ar fi fost contextul ideal în care să plângă. Nu l-am văzut pe IPS Daniel să iasă cu declarații și îndemnuri, după publicarea datelor Eurostat. Ar fi meritat un apel național la mobilizare întru educație și sprijin“.

„Nu am văzut niciun lider PSD revoltat de statistica cruntă a propriei neputințe. Într-o guvernare a competenței și a responsabilității, într-un partid al victoriilor finale, nu își au locul astfel de accidente. Noroc de rebelii fără cauză, fariseii non-referendumului, care se ridică direct în picioare peste movila de plângăcioși perdanți din studiourile televiziunilor și strigă după dreptul la educație. Cinste lor“, adaugă Ramona Strugariu.

Consiliul Tineretului din România cere introducerea educației sexuale în școli și legiferarea parteneriatului civil, după eșecul referendumului CpF

Consiliul Tineretului din România a salutat „semnalul proeuropean transmis de România prin refuzul unei largi majorități a populației de a legitima prin vot la referendum o campanie menită să întărească discriminarea minorităților sexuale și să legitimeze agenda ultraconservatoare a Coaliției pentru Familie“ și a cerut Guvernului și Parlamentului „să avanseze demersurile pentru legiferarea parteneriatului civil, astfel încât cuplurile de același sex să beneficieze de recunoaștere și protecție legală adecvată pentru familiile lor“, dar și reluarea dezbaterilor cu toți actorii interesați în vederea introducerii generalizate a educației sexuale și contraceptive în școli, dar și pentru adoptarea strategiei naționale pentru educație parentală, scrie Hotnews.ro.

Revista Presei

Andrei Lupu: Partidului Național Liberal, cu multe metehne venite din trecut, îi este într-o bună măsură teamă de exigențele USR PLUS

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

Andrei Lupu, membru în Biroul Național PLUS și candidat din partea USR PLUS Prahova la Camera Deputaților, i-a transmis, sâmbătă, în cadrul unei intervenții la Antena 3, prim-ministrului Ludovic Orban, după ce acesta a declarat că „premierul e desemnat de partidul care câștigă alegerile”, că „propunerea de prim-ministru vine de la președinte”, reamintindu-i că se află la guvernare „de aproape un an fără să aibă nici gând cele mai multe voturi în Parlament”.

„Constituțional, propunerea de prim-ministru vine de la președinte, probabil că domnul Orban știe asta. Fiecare grup parlamentar va face câte o propunere, iar atâta timp cât niciunul nu are majoritate în Parlament, nu există constituțional nicio obligație ca președintele să respecte vreuna dintre propuneri și probabil că domnul Orban știe deja foarte bine asta. Să ne amintim că domnul Orban guvernează de aproape un an fără să aibă nici gând cele mai multe voturi în Parlament”, a declarat Andrei Lupu.

În contextul declarației președintelui Klaus Iohannis potrivit căreia următorul premier ar urma să fie tot Ludovic Orban, întrebat dacă Alianța USR PLUS va încerca să îl convingă pe șeful statului să accepte alt prim-ministru, Andrei Lupu a răspuns: „În primul rând, noi încercăm să convingem românii că avem cea mai bună propunere și sunt convins de acest lucru eu însumi și acest lucru s-a văzut în 2016. Sigur că da, liberalii pot să propună altceva, cei de la PSD pot să propună altceva. E o cursă cu trei alergători, vom vedea cine este apreciat de către cetățeni. Eu cred că Dacian Cioloș este cel care ar trebui să ocupe funcția de prim-ministru”.

Întrebat dacă USR PLUS ar putea să refuze să intre la guvernare dacă președintele nu acceptă propunerea de premier în persoana lui Dacian Cioloș, Andrei Lupu a răspuns: „În primul rând, noi construim un program de guvernare în jurul unei echipe extinse. Ceea ce mă îngrijorează pe mine, în schimb, este faptul că de pe acum PNL începe să colaboreze cu alte partide mai micuțe și e suficient să ne uităm la modul în care este alcătuit Guvernul acum, nu la nivel de miniștri, dar imediat la nivel de secretari de stat. Găsim o grămadă de secretari de stat din partea PMP, ALDE, ba chiar am văzut și un consilier de stat din partea UDMR și la nivel de prefecturi nici nu mai vorbesc. Cred că Partidului Național Liberal, cu multe metehne venite din trecut, îi este într-o bună măsură teamă de exigențele USR PLUS, cel puțin pe partea de integritate, dar aș merge și pe partea de competență, tehnocrație”.

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Revista Presei

George Cățean: Pășunile trebuie văzute ca resursă naturală, iar modul în care sunt exploatate să fie urgent îmbunătățit

Publicat

pe

George Cățean, candidat USR PLUS Brașov la Senat, a vorbit, vineri, în cadrul unei intervenții la Radio România Actualități, despre impactul pe care îl va avea asupra României sistemul „eco-schemelor”, propuse de Comisia Europeană, în noua Politică Agricolă Comună (PAC), pentru „a înverzi” agricultura europeană prin remunerarea unor servicii făcute mediului înconjurător de către fermieri.

Cu acest prilej, George Cățean a readus în discuție atât deficiențele Măsurii 21 (SPRIJIN TEMPORAR CU CARACTER EXCEPȚIONAL ACORDAT FERMIERILOR ȘI IMM-URILOR CARE AU FOST AFECTAȚI ÎN MOD DEOSEBIT DE CRIZA COVID-19), cât și importanța îmbunătățirii modului în care sunt exploatate pășunile.

„Sisteme de susținere a agriculturii ecologice avem și în momentul de față, fie că vorbim despre plățile directe la suprafață, fie că vorbim despre schemele care vin în completarea plăților directe pentru cei care operează în sistemul ecologic, fie că vorbim despre zona de producție vegetală, fie că vorbim despre zona de producție zootehnică, există sprijin în acest sector agricol. Aș putea spune că inclusiv în zona privată sunt câteva exemple de bună practică și de susținere a producătorilor. În urmă cu doi ani, începând din 2018, un mare retail pe piața românească vine și sprijină producătorii locali să emigreze către zona ecologică, plătindu-le costurile care sunt generate de această acțiune, pratic costurile de certificare, costurile care țin de analiză și aici putem să vedem un interes inclusiv în zona privată. Nu în ultimul rând, dacă mergem în zona de retail, există spații destinate produselor ecologice”, a declarat George Cățean.

În acest context, George Cățean a subliniat că, pe lângă cercetare, este nevoie să apelăm și la tehnologizare când vine vorba de o agricultură orientată ecologic. „Pilonul UE, cel digital, aduce noile tehnologii care vin să sprijine și să încurajeze demersurile care țin de agricultura ecologică. Chiar astăzi este ultima zi în care se mai pot depune cererile pentru ajutorul COVID pentru micii fermieri, în sectorul creșterii ovinelor și al bovinelor. Aici am văzut o problemă, destul de mare: pragul de la care crescătorii pot beneficia de acest sprijin. Putem vedea că numai de la 5 capete de bovine s-a putut beneficia de acest sprijin – bani alocați de UE. În contextul ăsta, ceilalți deținători de 3-4 bovine, au avut probleme în pandemie”, a subliniat George Cățean, reamintind că a avertizat asupra acestei probleme încă de la începutul lunii.
În viziunea lui George Cățean, „pășunile trebuie văzute ca resursă naturală, iar modul în care sunt exploatate trebuie urgent îmbunătățit”.

„Referitor la partea de reformă PAC, grupul din care noi facem parte, Renew, a susținut reforma PAC în scopul înverzirii agriculturii și al stopării schimbărilor climatice. Inclusiv am putea vedea ultimele două intervenții pe care Dacian Cioloș le-a avut în Parlamentul European pe partea de Politică Agricolă Comună. Un alt element care s-a adus în discuție foarte mult este reprezentat de către pășuni. Și aici trebuie să vedem modul în care aceste pășuni și fânețe sunt utilizate, mai ales cele aflate în proprietatea statului sau în administrarea autorităților locale.

În acest sens, este nevoie în primul rând ca de aceste suprafețe de pășuni să beneficieze crescătorii de animale, cu prioritate cei din comunitate, toate subvențiile și măsurile financiare de sprijinire să ajungă la fermieri, iar modul de calcul al chiriilor plătite către primării trebuie să fie unul corect față de fermier. Buna gestiune a pajiștilor sunt o resursă care vor contribui la atingerea obiectivelor României în contextul ambițiilor UE de înverzire de până în 2030”, a adăugat George Cățean.

Reamintim că președintele Renew Europe, Dacian Cioloș, a avertizat, marți, că propunerea aflată în dezbaterea Parlamentului European privind viitorul Politicii Agricole Comune nu este suficientă pentru a alinia această politică la așteptările societății europene, potrivit CaleaEuropeană.ro. „Abordarea pe care o propunem înseamnă o evoluție decisivă a practicilor agricole spre mai mult respect pentru resursele naturale. Agricultorii trebuie să poată produce hrană de calitate și la prețuri decente, conștienți că e în interesul lor și al societății să mențină biodiversitatea, calitatea apei și fertilitatea solului, să reducă emisiile de carbon” , puncta la acel moment Dacian Cioloș.

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Revista Presei

Anca Dragu: Cifrele sunt absolut îngrijorătoare, nici în plan economic nu stăm bine deloc. Acum ar fi trebuit să reducem TVA

Publicat

pe

Anca Dragu, membru al Biroului Național PLUS și fost ministru al Finanțelor în Guvernul Cioloș, a făcut o scurtă analiză a măsurilor adoptate de Guvernul Orban în contextul pandemiei de COVID-19, criticând comunicarea haotică a autorităților și arătând ce ar fi trebuit să se facă din punct de vedere economic.

„Cifrele sunt absolut îngrijorătoare, nici în plan economic nu stăm bine deloc. În primul rând comunicarea a fost haotică, asta spune toată lumea, oamenii din HORECA, oamenii din zonele afectate sau un simplu om de pe stradă. Comunicarea a fost haotică, oamenii nu înțeleg ce trebuie să facă în continuare. Nu avem o autoritate în care oamenii să aibă încredere și să ne spună, o dată la două zile, într-un interval prestabilit de timp care este situația, ce se prevede pentru perioada de timp următoare. Astăzi de dimineață, de exemplu, discutam cu o doamnă profesoară care nu știa nimic despre ceea ce se va întâmpla în domeniul școlilor. Vă dați seama că acești profesori ei, la rândul lor, trebuie să transmită niște mesaje copiilor, părinților.

Apoi, partea de măsuri: măsurile sanitare poate că au intrat ceva mai târziu. Vedem în continuare mijloace de transport în comun în care oamenii nu poartă mască și nu le spune nimeni nimic. Românul, în general, nu prea e prieten cu respectarea regulii, de altfel e ușor de intuit: în perioada Comunismului trebuia să eludezi foarte multe legi ca să poți supraviețui și atunci e greu să schimbi imediat regula. De aceea m-aș fi așteptat să văd Poliția Locală, toate forțele de ordine în stradă cu îndrumare, nu trebuie să dea amenzi”, a spus Anca Dragu, miercuri, în cadrul unei intervenții la Gândul LIVE.

Întrebată ce măsuri a luat de la izbucnirea pandemiei, Anca Dragu a răspuns că a redus, în primul rând, cheltuielile curente și a încercat să sprijine cât mai mult economia locală. „Ca economist am fost conștientă de faptul că trebuie să contribui și eu la a pune banii în mișcare și a sprijini locurile de muncă care atât de greu sunt ținute în această perioadă. Ministerul Finanțelor a făcut eforturi extraordinare și a aruncat bani în piață, de fapt, de aici vine și o creștere a prețurilor. Această creștere a prețurilor are legătură cu deficitul bugetar foarte mare, cu banii aruncați în piață, cum era de altfel și firesc, de către Ministerul Finanțelor. Trebuie spus că România a plecat dintr-o situație foarte proastă, în timp ce toate țările UE aveau deficite bugetare de sub 1% din PIB, România avea 4 și peste 4% din PIB, în condiții bune”, a adăugat Anca Dragu.

Totodată, întrebată dacă ar avea așteptări ca Ministerul de Finanțe și BNR să intervină, în contextul creșterii prețurilor, Anca Dragu a explicat: „Creșterea prețurilor cu siguranță va continua și presiunea pe curs va continua, fără discuție. Tocmai de aceea spuneam că reducerea TVA-ului în 2015 și 2016, și 2017 a fost o măsură, cum spun economiștii, prociclică, pe românește, o măsură proastă. Acum ar fi trebuit să reducem TVA-ul. În acest fel, reducerea TVA-ului ar fi compensat creșterea prețurilor și prețul per total nu ar fi crescut atât de mult. Deci măsurile proaste se răzbună pe noi, prețurile vor continua să crească, presiunea pe prețuri crește, Ministerul de Finanțe va continua să arunce bani în piață și e normal să facă așa, dar acești bani în piață înseamnă o cantitate mai mare de bani, o mai mare presiune pe prețuri și pe cursul valutar. În acest moment, BNR și Ministerul Finanțelor ar putea să curme creșterea prețurilor, dar ne-ar afecta mult mai rău. Deci este răul cel mai mic în acest moment, dar trebuie să fim conștienți de el”.

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Cele mai citite