Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Știri Locale

Bugetul Sectorului 5 – un buget al minciunii și al falimentului

Publicat

pe data de

Zilele acestea a fost publicată propunerea de buget a Primăriei Sectorului 5 pentru anul 2020. „A fost publicată” este un fel de a spune, pentru că, în realitate, ea este ascunsă pe o pagină de internet a Primăriei, iar anexele detaliate se pot obține doar de la sediul acesteia (din experiența anilor anteriori știm că, în realitate, nu se pot obține nici măcar așa – PLUS Sector 5 a trebuit să câștige în instanță dreptul de a consulta anexele bugetului anului 2019).

Vom prezenta în continuare o analiză în zece puncte principale a acestui proiect, precum și a evoluției față de anul 2019, și vom arăta de ce acest buget este unul al minciunii și al falimentului.

1. În 2019, primarul Daniel Florea a prezentat triumfalist un buget cu venituri curente de peste 1,2 miliarde de lei. Ar fi fost o creștere extraordinară fața de veniturile curente realizate în 2018 (0,5 miliarde de lei), dacă nu ar fi fost bazat pe ipoteze în mod evident nerealiste. Cea mai jignitoare, pentru inteligența cetățenilor Sectorului 5, era suma bugetată pentru capitolul „Amenzi, penalități și confiscări”: 0,5 miliarde de lei (ar fi fost ca și cum fiecare locuitor al Sectorului 5 ar fi fost amendat în medie cu 2.000 de lei).

2. Execuția bugetară pentru anul 2019 arată că veniturile curente obținute în mod real (600 de milioane de lei) sunt la jumătate din cele bugetate. Iar din marele „succes” din amenzi nu s-a ales aproape nimic: doar 15 milioane de lei, adică doar 3% din suma bugetată.

3. Ce ascunde, de fapt, această practică a supraevaluării veniturilor? Conform legii finanțelor publice locale, este interzisă depășirea în execuție a nivelului cheltuielilor bugetate. De aceea, primarii PSD supraevaluează veniturile, astfel încât sa-și poată bugeta cheltuieli mari (fie pentru a avea credite bugetare pentru creșterea disproporționată a unor cheltuieli – de cele mai multe ori salarii sau diverse mite electorale -, fie pentru a lua ochii publicului cu proiecte de investiții ce „dau bine”). Realitatea ulterioară demonstrează lipsa de realism a acestor venituri și atunci primarii folosesc două „rezolvări” la fel de păguboase: fie imploră Guvernul pentru alocări suplimentare de ajutoare bugetare, fie reduc cheltuielile de investiții. Așa se face că, deși în bugetul din 2019 s-au prevăzut cheltuieli de investiții de 750 de milioane de lei, în realitate investițiile realizate au fost mai puțin 10% din aceasta sumă.

4. Nu ne miră, prin urmare, că proiectul de buget pentru 2020 arată la fel de fantezist: venituri bugetate în valoare de aproape 1,5 miliarde de lei, adică aproape o triplare a veniturilor obținute în mod real în 2019. De data aceasta, obiectul imaginației fără fundament nu mai sunt amenzile (ar fi fost prea sfidătoare repetiția, totuși) ci subvențiile din Fondul Social European. Primarul Daniel Florea își imaginează că poate să ne facă să credem că va obține aproape 1 miliard de lei de la acest fond european, în condițiile în care în anul 2019 fondurile obținute de la UE au fost de doar 1 milion de lei.

5. Cheltuielile de personal bugetate pentru 2020 sunt în sumă totală de 180 de milioane de lei, adică o creștere de peste 20% față de nivelul realizat în 2019. Luând în calcul un nivel realist de 600 de milioane de lei pentru anul 2020, ar rezulta că 30% din banii sectorului se duc pentru salarii. Este mult prea mult, vorbind de sectorul din București cu cele mai mici resurse. Nicio companie privată dezvoltată nu poate să suporte o astfel de creștere a salariilor, oricât de mult succes ar avea, de ce ne-am putea imagina că un sector sărac are mai multe șanse

6. Cheltuielile de investiții (active financiare și nefinanciare) sunt bugetate la o sumă totală de 900 de milioane de lei. Ar fi lăudabilă o astfel de preocupare pentru investiții daca realitatea anilor anteriori nu ne-ar arăta că Primăria Sectorului 5 nu este capabilă să atragă nici măcar 10% din aceste investiții. Suntem, de asemenea, convinși, tot pe baza experienței, că investițiile vor fi primul capitol din care se va tăia la viitoarele rectificări bugetare.

7. Foarte îngrijorătoare este suma totală alocată pentru capitolul de „Cultură, recreere și religie” (aproape 200 de milioane de lei). Desigur, cultura este esențială în viața orașului, dar cetățenii sectorului 5 știu ce înseamnă cultura în viziunea primarului PSD Daniel Florea, fiindcă suntem agresați auditiv și vizual în fiecare săptămână cu manifestări „culturale” care nu sunt altceva decât pretexte de un kitsch grotesc pentru ca amicii primarului să profite de banii publici. Cum anul 2020 este un an electoral, vom vedea cu siguranță în acest an o exacerbare a risipei și inculturii.

8. Că ne așteaptă acest lucru se vede și din faptul că bugetul Centrului Cultural „Ștefan Iordache” crește cu 75% în anul 2020 (la 55 de milioane de lei). Pe lângă sifonarea evidentă a banului public, este o sfidare față de marele actor care a fost Ștefan Iordache ceea ce face centrul care îi poartă numele: nu teatru sau expoziții culturale,ci petreceri pentru tovarășii de partid ai primarului sau distribuiri de mită electorală către unele sau altele dintre categoriile sociale.

9. Realitatea tristă a modului falimentar în care sunt administrați banii publici este evidentă dacă ne uităm la sumele necesare rambursării creditelor bancare acumulate și dobânzilor aferente: 65 de milioane de lei (cel mai probabil, cam 10% din bugetul real). Sectorul 5 este supraîndatorat, având datorii la bănci de aproape 1 miliard de lei, dublu față de veniturile anuale proprii?

10. Evident că din întocmirea bugetului lipsește orice preocupare reală față de nevoile și opinia cetățenilor. Nu există nicio urmă de digitalizare în prezentarea propunerii de buget (care e un fișier PDF needitabil, ascuns prin site-ul Primăriei, cu anexe care pot fi obținute doar „la cerere” la sediul Primăriei – de fapt nu pot fi obținute) și nici vreun instrument modern de captare a proiectelor venite din nevoile locuitorilor, cum ar fi bugetul participativ.

În concluzie, această propunere de buget nu este altceva decât o minciună, care, sub propuneri fanteziste de investiții, ascunde doar preocuparea primarului pentru sifonarea banului public și pentru mituirea votanților cu cadouri și petreceri deșănțate.

Vom schimba aceste lucruri. Candidatul PLUS la funcția de primar, Alexandru Dimitriu, va avea ca priorități imediate după câștigarea alegerilor:
– o rectificare bugetară imediată, pentru a reașeza bugetul pe fundamente realiste și eficiente
– schimbarea modului în care banul public se bugetează și se cheltuie, prin introducerea instrumentelor moderne și participative de stabilire a proiectelor și direcțiilor de dezvoltare
– stoparea risipei de fonduri și reorientarea alocărilor acestora spre investiții reale, nu doar pe hârtie.

Aveți încredere în noi. Suntem oameni onești, profesioniști, care nu vor să mai asiste de pe margine la bătaia de joc a autorităților. Veniți alături de noi.

  • Material de Sever Pătrășcioiu, membru al Biroului PLUS Sector 5, responsabil Politici Publice

Noutăți Generale

Alianța USR PLUS Neamț și-a lansat candidații la alegerile locale

Publicat

pe

Alianța USR PLUS Neamț și-a lansat, luni, 3 august, candidații la funcția de primar al orașului Piatra Neamț și la cea de președinte al Consiliului Județean, precum și la funcțiile de consilier local și consilier județean. Liderul USR Neamț, deputatul Iulian Bulai, și președintele PLUS Neamț, Ionuț Meraru, au fost prezenți la eveniment pentru a-și susține colegii.

Conferința de presă a fost deschisă de Iulian Bulai, care a vorbit despre nevoia de a face politică altfel în tot județul Neamț: „Avem oameni care vor fi vocea cetățenilor care doresc schimbare în fiecare localitate. Programul nostru de guvernare va fi unul umanist, axat pe investiții directe în oameni. Om cu om schimbăm județul în bine. Aceasta este intenția alianței USR PLUS la Neamț, acesta va fi sloganul nostru“.

Marius Irimia, candidatul USR PLUS la Primăria Piatra Neamț, de profesie inginer silvic, și-a prezentat obiectivele cu care intră în cursa electorală, vorbind, în primul rând, despre dezvoltarea turismului: „Am intrat în această competiție deoarece conducerea Primăriei Piatra Neamt și-a uitat scopul, acela de a-i mulțumi pe pietreni. Noi, Alianța USR PLUS, vedem turismul ca pe o reală posibilitate de dezvoltare a orașului. De exemplu, pentru Dealul Cozla avem planuri și soluții ca acolo să creăm un pol turistic, o zonă unde pietrenii și turiștii care aleg să ne viziteze orașul să poată petrece cel puțin o zi explorând zona. Avem soluții turistice și pentru alte zone cum ar fi: lacurile Bâtca Doamnei și Reconstrucția, situl arheologic Bâtca Doamnei, dealurile Pietricica și Cârlomanu. Avem soluții să facem din orașul Piatra-Neamț o adevărată zonă turistică, de interes național“.

Florin Zaharia este inginer transporturi maritime și comandant de cursă lungă și va candida la președinția CJ Neamț: „M-am hotărât să candidez pentru a schimba modul de lucru al administrației publice. Nu numai la Piatra-Neamț există un depozit de deșeuri care pune în pericol sănătatea oamenilor, aproape în fiecare oraș există. O comunitate educată nu tolerează incompetența responsabililor de mediu. Mai sunt școli în județ unde elevii nu au apă caldă, încălzire, școli cu acoperișul spart și profesori necalificați. Asemenea lucruri care nu trebuie să se întâmple într-o țară membră a Uniunii Europene“.

La rândul său, Ionuț Meraru, președintele PLUS Neamț, a declarat că programul de guvernare locală propus de candidații Alianței USR PLUS a fost adaptat în funcție de nevoile reale ale cetățenilor: „Alianța USR PLUS este formată pentru a aduce schimbări importante în administrația publică. Venim cu o echipă onestă, profesionistă. Programul de guvernare locală va fi unul simplu, realizabil și, totodată, adaptat la nevoile reale ale comunității”.

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Știri Locale

Candidații Alianței USR PLUS Maramureș: „Vom face politică onestă pentru oameni și pentru comunități”

Publicat

pe

Luni, 3 august, într-un loc simbolic al orașului Baia Mare ─ Piața Revoluției ─ a avut loc lansarea candidaților Alianței USR PLUS la Primăria Baia Mare și la Consiliul Județean Maramureș.

Piața Revoluției nu a fost aleasă întâmplător: ea a fost punctul zero al protestelor băimărenilor față de corupție și față de mutilarea legilor justiției. Și este punctul zero al relansării Băii Mari ca oraș prosper și cu zero toleranță față de corupție.

Dan Ivan, președintele USR Maramureș și candidatul Alianței la Primăria Baia Mare: „În urmă cu trei ani și jumătate, aici, în Piața Revoluției din Baia Mare, peste 8.000 de băimăreni au protestat față de legile mârșave scoase peste noapte de gașca PSD și au strigat: «Ieșiți din casă, dacă vă pasă». Peste 8.000 de băimăreni au strigat «Dragnea, nu uita, Baia Mare nu te vrea!», «Corupţia din Baia Mare, doi primari la închisoare». Au trecut trei ani și jumătate în care baronii PSD n-au auzit vocea noastră și a băimărenilor. La un an de la arestarea sa, Liviu Dragnea este în continuare ambasador al Maramureșului. Mulțumim tovarășului Gabriel Valer Zetea pentru loialitatea sa față de un pușcăriaș recunoscut național.

Au trecut trei ani și jumătate în care justiția nu și-a făcut cum trebuie treaba, astfel că ne luptăm cu același primar corupt în Baia Mare ─ Cătălin Cherecheș.

Acum trei ani, totuși, s-a schimbat ceva. Acum trei ani și jumătate, s-a născut noua forță politică din România și din Baia Mare, care se numește USR și PLUS și prin care azi putem în sfârșit să tăiem din rădăcină răul făcut de politrucii PSD și PNL.

Alianța USR PLUS va face politică onestă pentru oameni și pentru comunități. Vom schimba în bine viața acestui oraș și a acestui județ. Siguranța și prosperitatea băimărenilor e prioritatea mea și toată energia o voi îndrepta spre atingerea acestui obiectiv”.

Maramureșul ─ un puternic nod economic

USR și PLUS participă la alegerile locale pe liste comune, închegând, astfel, polul de dreapta, polul reformator de care Baia Mare și Maramureșul au nevoie. Alianța vine cu o listă de candidați profesioniști, integri, care aduc în peisajul politic local energie și dorința de schimbare. Alianța USR PLUS e decisă să aducă Maramureșul în topul județelor care se dezvoltă sustenabil, cu fonduri europene, apăsând pe pedalele economiei și educației.

Vlad Emanuel Duruș, deputat și candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Maramureș: „Vom readuce și vom reîmprospăta acest brand numit Maramureș și îi vom duce numele în întreaga lume. Vom dezvolta Baia Mare, Maramureșul și întreg nordul Transilvaniei. Pentru că suntem deciși să creăm un puternic nod economic în întreaga zonă.

Sunt convins că vom reuși. Împreună cu Dan Ivan, candidatul nostru la Primăria Baia Mare, împreună cu echipa de consilieri județeni, împreună cu toți colegii de la PLUS, vom da o direcție către prosperitate orașului și județului.

Suntem cea mai puternică și mai naturală alianță și asta ne aduce entuziasm și forță.”

Lideri buni în administrația publică locală

Candidații Alianței USR PLUS au muncit în ultimii ani pentru băimăreni și pentru maramureșeni, gândind programe de guvernare locală și județeană. Iar acum scot în față oamenii profesioniști și curați pentru administrația publică locală, oameni cu soluții la principalele probleme cu care se confruntă băimărenii și maramureșenii: economie, infrastructură, educație, sănătate, sport etc.

Brian Cristian, candidat la funcția de consilier local: „Dacă luăm PIB-ul per capita, Baia Mare nu se află în primele 30 de orașe din țară. Asta din cauză că ne lipsește o bază industrială, ne lipsește proximitatea față de infrastructura de transport majoră și nici nu avem acces facil la oportunități și servicii. E timpul să rupem acest cerc vicios!

Majoritatea celor din generația mea nu au în plan să revină în Baia Mare, iar pentru asta sunt două mari motive: nivelul veniturilor și calitatea vieții. Oamenii vor nu numai salarii la standarde vestice, ci și localități ca în occident.

Doar liderii buni pot ajuta la schimbarea situației unui oraș cum e Baia Mare. Alianța USR PLUS propune soluții și lideri buni în administrația publică locală. Și ne propunem ca împreună să aducem viitorul acasă!”

A venit timpul să nu ne mai mulțumim cu puțin

Proiectul major al candidaților USR PLUS pentru Baia Mare și Maramureș este să aducă înapoi copiii și părinții plecați peste hotare, creând aici, acasă, condițiile de trai pe care cu toții ni le dorim. Și Baia Mare, și Maramureșul au atuurile care le-ar permite să se situeze pe primele locuri într-un top al atractivității turistice, pe de o parte, și al bunăstării cetățenilor, pe de altă parte.

Florin Barbur, președinte PLUS Maramureș: „A venit timpul să trecem la un alt nivel în administrația publică. A venit timpul să nu ne mai mulțumim cu puțin, ci să trecem de la «a furat, dar a și făcut» la o administrație bazată pe onestitate și competență. A venit timpul ca relația dintre autorități și cetățeni să nu mai fie una bazată pe frică, ci pe încredere, transparență, comunicare și colaborare.
Dacă ne gândim la dezvoltarea județului Maramureș în ultimii ani, putem spune că acesta este mult sub potențialul lui. Fie că ne gândim la zona Seini, zonele Chioar, Lăpuș sau la Maramureșul Istoric, putem vedea peste tot o infrastructură slab dezvoltată, deficit al investițiilor, locuri de muncă puține și slab plătite. A venit timpul ca acest lucru să se schimbe!

Dacă ne gândim la Baia Mare, putem spune că este un oraș din care tinerii pleacă, de îndată după absolvirea liceului, fie în centre universitare mai dezvoltate, fie în străinătate, pentru a găsi oportunități de educație și de carieră profesională mai bune. Nu se mai poate așa!

Dezvoltarea unei comunități înseamnă mult mai mult decât panseluțe și asfaltarea unor străzi, înseamnă mult mai mult decât proiecte fanteziste care arată bine pe hârtie, dar nu devin niciodată realitate. Toți care am fost plecați în alte orașe ale țării sau în străinătate am văzut că se poate altfel. Candidații Alianței USR PLUS au competențele necesare pentru a construi și implementa soluții, au viziunea necesară pentru a genera o dezvoltare sănătoasă și armonioasă.        Vom fi, în perioada următoare, în stradă, la strâns de semnături. Vă invităm să ne cunoașteți, să ne puneți întrebări, să intrați în dialog cu noi. Și apoi vă așteptăm la vot la alegerile locale, pentru că doar împreună putem reuși!”

Candidații USR PLUS pentru Baia Mare:

Dan Ivan (42 ani, manager proiect), candidat la Primăria Baia Mare

Brian Cristian (30 ani, antreprenor)

Bogdan Hodorogea (37 ani, antreprenor)

Claudiu Pop (44 ani, manager expansiune)

Leontin Pop (53 ani, profesor Educație Fizică și Sport)

Horia Buhan (41 ani, director marketing)

Andrei Nagy (38 ani, manager proiecte IT)

Robert Cotos (33 ani, antreprenor)

Oana Nistor (38 ani, administrator)

 

Candidații USR PLUS pentru Maramureș

Vlad Emanuel Duruș (30 ani, deputat), candidat la președinția Consiliului Județean

Radu Trufan (42 ani, manager proiect)

Marius Sorin Ilieș (48 ani, antreprenor, psihoterapeut)

Bogdan Zaharia (27 ani, technician topograf, antreprenor)

Vasile Weisenbacher (57 ani, inginer)

Andrei Dipșe (31 ani, profesor doctor în Istorie și Filosofie Politică)

Mihai Grigore Dăncuș (42 ani, profesor)

Gheorghe Frumos (66 ani, avocat)

Grigore Dumitru Nechita (41 ani, profesor)

Tudor Marta (32 ani, antreprenor)

 

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Știri Locale

Alianţa USR PLUS Brăila și-a lansat candidaţii la Consiliul Judeţean şi la Primărie

Publicat

pe

Cătălin Stancu, USR Brăila, şi Mihai Isvoranu, PLUS Brăila, sunt candidaţii Alianţei USR PLUS la preşedinţia Consiliului Judeţean Brăila, respectiv funcţia de primar al municipiului Brăila.

Alianţa USR PLUS a anunţat astăzi candidaţii propuşi la preşedinţia Consiliului Judeţean Brăila, respectiv Primăria Brăila.

Ionuţ Cătălin Stancu, preşedintele USR Brăila, are 52 de ani şi este inginer de profesie. A intrat însă de timpuriu în domeniul antreprenoriatului, derulând mai multe tipuri de business. Are trei copii şi îşi doreşte ca aceştia să fie mândri de locul în care s-au născut şi să aibă unde să se întoarcă după terminarea studiilor.

„Brăila nu este fiica Principatului Ţării Româneşti, ci este maica acestuia. Sunt cuvintele lui Nicolae Iorga care m-au inspirat şi mă inspiră în continuare să mă implic în continuare în demersul de a aduce Brăila acolo unde îi este locul: o comunitate puternică, prosperă, cu condiţii de trai de nivel european“.

Mihai Isvoranu este medic veterinar și antreprenor în Brăila. Are 44 de ani şi şi este tatăl unei fetiţe de 9 ani. Medicul Isvoranu are o experienţă bogată în antreprenoriat, înfiinţând o serie de business-uri de succes, ajungând astăzi să deţină o clinică veterinară de top, cu cea mai modernă unitate de radiologie din România. Este specializat în chirurgie veterinară şi imagistică veterinară.

„Brăila are nevoie de oameni care o iubesc. Sunt brăilean de 4 generaţii, îmi iubesc oraşul şi vreau să particip la renaşterea Brăilei. Este momentul ca Brăila să redevină un oraş puternic şi cred cu tărie că fiecare dintre noi putem contribui pentru ca acest vis să devină realitate. Brăila are viitor!”.

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Cele mai citite