Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Editoriale

Banii din Pilonul II nu sunt soluţia pentru creşterea pensiilor de stat

Publicat

pe data de

Daniela Șerban, membru al Biroului Național PLUS

Abordarea demagogică a creşterii pensiilor şi indicarea unor surse de finanţare fanteziste conduc spre un climat de nelinişte atât la nivel social, cât şi în economie. Atât amânarea transferului de către stat a contribuţiilor salariaţilor către fondurile de pensii private, cât şi cheltuirea rezervelor BNR ar destabiliza grav economia, cu consecinţe pe termen lung.

De la bun început, precizez că sunt total de acord că seniorii noştri merită să trăiască o viaţă fără lipsuri materiale, pentru că nivelul de civilizaţie al unei societăţi este dat de solidaritatea cu membrii săi. Pensia medie pe care statul român o oferă cetăţenilor este cea mai mică din Europa, cu excepţia Bulgariei, iar acest lucru trebuie corectat în timp. Însă aplicarea legii majorării pensiilor cu 40% de la 1 septembrie 2020 creează multiple probleme, în contextul scăderii încasărilor bugetare şi contracţiei economice anticipate pentru acest an grevat de pandemie.

În spaţiul public românesc au apărut revendicările a trei organizaţii ale pensionarilor care solicită imperativ creşterea cu 40% a pensiilor de stat, prin orice mijloace. Reprezentanţii acestor organizaţii au indicat ca surse de finanţare a creşterii pensiilor amânarea cu 1-2 ani a transmiterii contribuţiilor obligatorii pentru pensiile administrate privat, numite Pilonul II, şi cheltuirea rezervelor BNR. Pentru oricine are studii sau cunoştinţe minime de economie, ambele soluţii înaintate de organizaţiile de pensionari sunt atentate economice. A le numi soluţii de tip „Robin Hood” ar fi injust, deoarece siguranţa şi viitorul întregii societăţi, inclusiv al beneficiarilor creşterii pensiilor, ar fi grav afectate.

Propunerea transferului temporar a fondurilor încasate de stat şi destinate Pilonului II nu este nouă, a mai fost vehiculată în urmă cu câteva luni. Un partid de stânga propunea ca banii destinaţi Pilonului II de pensii private să meargă către un fond special pentru combaterea coronavirusului, pentru un an, începând cu data de 1 mai. A fost chiar luată decizia iniţierii unui proiect legislativ privind redirecţionarea sumelor colectate la Pilonul II de pensii, începând cu data de 1 mai 2020, într-un fond special pentru combaterea coronavirusului, pentru o perioadă de 12 luni ce poate fi prelungită prin lege, în situaţia menţinerii crizei economice.

În prezent, peste 7,6 milioane de români adună bani pentru pensia lor prin intermediul sistemului privat de pensii, Pilonul II, înfiinţat în 2008. Cu cât contribuţiile sunt mai mari şi de durată mai lungă, cu atât pensia privată se va apropia de ultimul salariul obţinut şi va însemna mai mulţi bani pentru români. În prezent, cota transferată pentru pensia privată este de 3,75% pentru fiecare angajat. Contribuţia la un fond de pensii private nu înseamnă obligaţii financiare suplimentare pentru participanţi, ci este virată din contribuţia de asigurări sociale (CAS) de 25% din salariul brut. Anul trecut sumele virate au fost de 8,5 mld lei (1,76 mld. euro).

Pe fondul unei proaste gestiuni a bugetului public din ultimii ani, scăderea veniturilor simultan cu creşterea cheltuielilor de sănătate va pune presiune tot mai mare pentru ca statul să aloce resurse suplimentare pentru relansarea economiei post pandemie. Perspectiva amânării transferului de către stat a contribuţiilor la pensiile private cu 1-2 ani şi utilizarea acestor fonduri pentru finanţarea majorării pensiilor ar lipsi piaţa financiară de resursele cu care să susţină prin investiţii relansarea economică.

Mai mult, cu un sistem public de pensii la limita sustenabilităţii, cu o valoare actualizată a drepturilor de pensie acumulate de 2.821 miliarde lei la finalul anului 2021 (aprox. 580 miliarde euro), reprezentând 250% din PIB-ul nominal estimat pentru acel an (CFA Romania, 2019), fondurile de pensii private rămân singura sursă certă de venituri la pensie. În Romania, taxa curentă aferenta sistemului public de pensii este de 21,25% (în anul 2019). Fără a lua în considerare valoarea în timp a banilor, o persoana activă este taxată cu 21,25% din salariu pentru sistemul public de pensii, pentru o perioada de 35 de ani, iar apoi pensia se ridică la aproape 45% din salariu. În aceste condiţii, o persoană aflată la pensie, primeşte în jur de 55-60% din suma cu care a contribuit pe parcursul vieţii active. În perioada 2025-2035, România va înregistra un vârf al numărului de pensionari, aferent generaţiei născute în anii 1980.

Pilonul II de pensii reprezintă bani reali, aflaţi în contul nostru, al românilor, iar aceşti bani sunt viitorul nostru, atunci când sistemul de stat va fi insuficient pentru putea a susţine calitatea vieţii viitorilor pensionari. În condiţiile unor evoluţii demografice îngrijorătoare, confirmate de studiile de prognoză realizate de organisme internaţionale, un sistem de pensii finanţat pe bază de economisire este o necesitate, nu un moft.. Pilonul II de pensii din România a generat rezultate foarte bune de la înfiinţare până în prezent, în condiţii de profesionalism şi de maximă siguranţă pentru participanţi. Românilor care economisesc prin Pilonul II le este garantată valoarea contribuţiilor nete virate pe parcursul perioadei de economisire, indiferent de evoluţiile pieţelor financiare. În 2019, cele şapte fonduri de pensii private obligatorii au realizat un randament mediu de 11,8%, cea mai bună performanţă din ultimii 9 ani.

La fel de păguboasă ar fi şi cheltuirea rezervelor BNR pentru finanţarea creşterii pensiilor de la 1 septembrie 2020. Cifrate la 40,2 mld. euro, rezervele internaţionale în valută şi aur ale Băncii Naţionale a României au ca principal rol menţinerea încrederii în moneda naţională, conferind băncii centrale pârghiile de a interveni pe piaţă în cazul în care ar apărea dezechilibre majore între cererea şi oferta de valută, din cauza unor şocuri comerciale sau legate de fluxurile de capitaluri. Stabilitatea cursului de schimb al leului românesc în raport cu euro şi dolarul depinde de aceste rezerve, cu care se garantează şi împrumuturile pe care le contractează România. Rezervele băncii centrale sunt adevăratul înger păzitor al economiei româneşti, iar a-i tăia din aripi înseamnă a-i reduce capacitatea de a ne salva în caz de nevoie.

Creşterea nivelului pensiei medii trebuie să rămână un obiectiv pe termen mediu şi lung al României, însă aceasta va trebui să se facă în mod sustenabil, în paralel cu creşterea economică şi fără a antagoniza categoriile sociale. Cred că este oportună discuţia de regândire a funcţionării întregului sistem de pensii, cu accent pe contribuţii private şi voluntare, cu un mod de finanţare sustenabil a fondului public.. Sigur că este nevoie ca pensiile să crească de la 1 septembrie 2020,  în special a celor mici, precum şi reducerea decalajului între cele mai mici şi cele mai mari pensii pe care le plăteşte statul. Un prim pas care necesită reală voinţă politică ar fi impozitarea pensiilor speciale, cu care statul cheltuie peste 9 mld. lei anual (1,7 mld. euro).

* Editorial de Daniela Șerban, membru al Biroului Național PLUS, pe blogurile Adevărul

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Editoriale

Mai susține Guvernul lupta anticorupție?

Publicat

pe

Desemnarea la finalul anului trecut a Laurei Codruța Kövesi șef al Parchetului European poate rămâne în istoria recentă a României drept un model al colaborării forțelor politice de diferite culori, de la leadership-ul român al grupului european Renew Europe și până la președintele României (cu excepția, desigur, a Guvernului român de la acel moment, care își asumase drept parte a identității sale blocarea luptei anticorupție).

Constanța în susținerea activității Parchetului European s-a dovedit, însă, o problemă majoră. Instituția condusă de către Laura Codruța Kövesi este în plină construcție, de la crearea unui cadru normativ și până la identificarea profesioniștilor care să asigure îndeplinirea misiunii sale – urmărirea cazurilor de fraudă cu fonduri europene și obținerea sancționării acestora. Cu toate acestea, ministrul Justiției din România a anunțat cu câteva zile în urmă că România va trimite Parchetului European doar jumătate din resursa umană solicitată. Argumentul: crede că îi va fi îndeajuns. Mai mult, imediat după ce în opinia publică izbucnește indignarea, guvernanții stabilesc drept linie comună de apărare faptul că au trimis la fel de mulți procurori ca alte state mult mai mari, așa cum este cazul Germaniei, iar Parchetul European ar trebui să fie mulțumit că România se află pe locul 5 ca număr de procurori trimiși, deși dimensiunea populației, teritoriului sau PIB-ului pe cap de locuitor o plasează mult mai jos.

Din păcate, un astfel de răspuns din partea României dovedește o necunoaștere flagrantă a modului de funcționare a Parchetului European, deși discuțiile cu privire la înființarea acestei instituții au început încă din perioada mandatului anterior al ministrului Justiției, acum aproape zece ani. Faptul că România se află pe locul 5 ca număr al procurorilor puși la dispoziția noii structuri nu este, sub nicio formă o scuză. Dimpotrivă. Procurorii ce vor lucra cu Parchetul European trebuie să fie desemnați de către fiecare stat în funcție de numărul de cazuri de fraudă cu fonduri europene din respectiva țară. Or, un recent raport al Oficiului European pentru Lupta Antifraudă plasa România pe primul loc din întreaga Uniune ca număr al investigațiilor realizate. Iar Laura Codruța Kövesi cunoaște foarte bine acest lucru – doar sub conducerea sa, DNA a trimis în judecată peste 900 de inculpați pentru săvârșirea unor infracțiuni cu fonduri europene. 

Atât timp cât România este pe primul loc din punct de vedere al numărului de cazuri de fraudă cu fonduri europene, tot pe primul loc ar trebui să fie și din punct de vedere al procurorilor alocați pentru urmărirea penală a acestor cazuri în cadrul Parchetului European. A invoca, așa cum face ministrul Justiției, faptul că România trimite un număr de procurori egal cu Germania, un stat cu un număr mult mai mic de cazuri de fraudă cu fonduri europene, dovedește fie rea-credință, fie necunoaștere. Dacă într-o epidemie (în fond, și corupția este o epidemie) am folosi același raționament pentru a distribui medicamente, ar însemna ca resursele să fie distribuite în funcție de kilometrii pătrați ai fiecărui județ, iar nu în funcție de numărul de bolnavi. 

Încercând să se apere, ministrul aruncă vina în curtea DNA, care nu ar putea să trimită mai mulți procurori pentru că ar rămâne fără personal. În fapt, un astfel de răspuns doar naște o altă întrebare: de ce activitatea DNA a devenit aproape invizibilă în ultimul timp? Este vorba despre o problemă de personal (greu de crezut, procurorii nu pleacă și ei odată cu plecarea fostei conduceri a parchetului)? Sau este vorba despre o problemă de susținere reală pentru lupta anticorupție din partea Guvernului? Lipsa măcar a unor încercări ale Guvernului PNL de a elimina modificările aduse de PSD-ALDE legilor justiției și codului penal indică în mod clar răspunsul.

Ministerul Justiției a dat un semnal grav în aceste zile târguindu-se în ceea ce privește desemnarea procurorilor pentru Parchetul European. România a fost pentru un timp un simbol la nivel european pentru lupta anticorupție și trebuie să își păstreze acest statut inclusiv prin susținerea luptei europene împotriva corupției și fraudei. Dacă își dorește să păstreze direcția prin care Președintele a câștigat alegerile în 2014 și 2019, Guvernul trebuie să revină rapid asupra poziției sale și să pună la dispoziția Parchetului European toate resursele solicitate.

* Editorial publicat pe www.digi24.ro

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Editoriale

19,5 elevi la un învăţător. Adevărul din spatele statisticilor

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

A apărut astazi în presa românească ştirea că România este din nou campioană europeană. De data aceasta, la numărul de elevi de învăţământ primar raportat la numărul de profesori învăţământ primar (învăţători).

Numărul celor 24,5 milioane elevi de învăţământ primar ai Europei raportat la 1,8 milioane de profesori, duce la o medie de 13,6 elevi la un cadru didactic. România stă pe primul loc al acestui indicator în datele EUROSTAT având 19,5 elevi la un învăţător. Este urmată de Cehia şi Franţa (19,2 elevi) iar pe cele mai sănătoase poziţii clasate se află Luxemburg (9), Grecia (9,2) şi …. atenţie … Polonia (9,6 elevi). Aşadar, o ţară cu un trecut relativ similar cu România (Polonia) are de două ori mai mulţi profesori de învăţământ primar raportat la mia de elevi.

Haideţi să analizăm puţin această cifră a României – 19.5 elevi / profesor învăţământ primar.

La prima vedere, cu această cifră ne încadrăm perfect în prevederile articolului 63 din LEN 1/2011 – alineatul (1) (c),  „învăţământul primar: clasa cuprinde în medie 20 de elevi, dar nu mai puţin de 12 şi nu mai mult de 25;” Trebuie spus că cei 19,5 elevi din media EUROSTAT sunt foarte aproape de media indicată în lege. Stăm bine, aparent.

Dar ştim că statistica de multe ori înşală. În spatele numărului de 19,5 elevi în medie stau şi clase din mediu rural care pot ajunge (în jos) până şi la 6 elevi dar şi clase de 36 sau chiar mai mulţi elevi în şcolile bune şi aglomerate din mediul urban. Ambele categorii încalcă legea în egală măsură cu complicitatea directorilor de şcoală, dar şi a Inspectoratelor Şcolare Judeţene. Aşadar, practica e cea care încalcă legea şi nu media pe ţară care se înscrie în lege.

Revenind la clasamentul european, trebuie analizate câteva cauze remarcabile care conduc la situaţia existentă – 1. lipsa de investiţii în infrastructură, 2. filozofia pedagogică păguboasă şi lipsa de atractivitate a meseriei de profesor învăţământ primar.

Prima cauză este dată de lipsa investiţiilor în infrastructură şcolară în mediile urbane. Analizând istoric, în anii 1960- 1970 academicienii Grigore Moisil şi Mircea Maliţa reuşeau două performanţe extraordinare pentru ţara noastră – campania de informatizare a României, dar şi realizarea celor mai riguroase seturi de calcule matematice şi econometrice realizate vreodată care armonizau legătura între economia ţării şi nevoia de educaţie şi de infrastructură şcolară. În urma acestor  analize şi recomandări în anii ’70 s-au construit în România peste 10 milioane de metri pătraţi de infrastructură şcolară. Acesta a fost poate ultimul val serios de investiţie temeinică în educaţie.

Chiar şi după revoluţia din 1989, investiţiile au fost mai degrabă derizorii. Deşi oraşele mari ale ţării au crescut ca populaţie, surplusul de copii şi de elevi a fost canalizat permanent către creştere colectivelor din clasă. Au mai fost înghesuite câteva bănci în plus, iar pe învăţători nu i-a întrebat nimeni dacă predau la fel către 20 de elevi sau 35. Edilii au ridicat din umeri şi clasele au devenit irespirabile şi neîncăpătoare.

Al doilea factor – cel al filosofiei pedagogice face ca în mai multe ţări din vestul Europei, clasele de învăţământ primar să aibă un al doilea învăţător asistent. În aceste ţări decidenţii au înţeles că este imposibil ca într-un colectiv de tineri şcolari (30-35 de elevi în România aglomerată) să aibă aceeaşi curbă de învăţare şi acelaşi ritm. În clasele cu doi învăţători pot fi cu totul altfel abordate stilurile de învăţare, ritmurile şi pot fi mai uşor organizate procese de învăţare remedială. Deci şi aici, anumite ţări ne bat de departe la acest indicator alocând pentru fiecare clasă nu unul ci doi profesori învăţământ primar.

Cel de al treilea factor este dat de haosul generat de managementul educaţional. Liceele pedagogice au fost serios afectate de deciziile de la începutul anilor 2000. Pentru a deveni educator sau învăţător la acea vreme trebuia să termini studiile Facultăţii de Psihopedagogie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Pentru cine a fost luată (cu dedicaţie) această decizie, nu e timp să intrăm în detalii. Abia Legea educaţiei Naţionale 2011 a repus la loc de cinste Liceele Pedagogice ca loc de formare şi specializare a profesorilor de învăţământ primar. Din păcate nu toate liceele pedagogice de la finalul anilor 90 au revenit la specializarea pedagogică.

Având o capacitate mai mică de pregătire şi pe un fond în care meseria de „învăţător” nu era suficient de atractivă (din nou dovadă a eşecului autorităţile publice naţionale de a construi o strategie coerentă pentru educaţie a României), am rămas cu mai puţini învăţători. În fiecare an profesori de învăţământ primar se pensionează, în fiecare avem probleme în a găsi tineri învăţători care să îi înlocuiască, mai ales în mediul rural. Avem situaţii chiar în capitală unde profesorii de învăţământ primar predau şi la două clase – una dimineaţa şi alta după-amiaza, iar ISJ-urile sau ISMB nu pot aproba toate cererile de locuri de clasă pregătitoare solicitate, pentru că nu există suficienţi învăţători.

Acesta este tabloul dezolant lăsat în urmă de 30 de ani post-decembrişti şi de cei 25 de miniştri ai aceleiaşi perioade. El devine evident în toată goliciunea lui la fiecare analiză statistică europeană sau la fiecare moment de grea încercare precum cel al pandemiei COVID-19 care ne solicită oameni competenţi, resurse, echipe, bani şi voinţă de fier în a acţiona zilnic pentru binele elevilor, al profesorilor, al părinţilor şi, în nici un caz, politic.

* Editorial de Ștefan Pălărie, publicat pe blogurile Adevărul

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Editoriale

Lașitatea unui ministru și dezastrul din agricultură

Publicat

pe

Mihai Moraru, președinte PLUS Buzău

Încă de la începutul crizei provocate de pandemie, Guvernul Orban a anunțat mai multe măsuri de sprijin, unele dedicate sectorului agricol, direct afectat. Din luna aprilie, însă, agricultura s-a confruntat cu o nouă criză: seceta extremă – care a distrus culturile de toamnă, pe o suprafață de aproape 1.5 milioane de hectare.

Din aprilie și până în luna septembrie situația s-a agravat, suprafața calamitată find de trei ori mare, iar culturile de primăvară fiind și ele calamitate în procent de peste 70%, pe o suprafata de minimum 2.5 milioane de hectare.

Ministrul Agriculturii, Adrian Oroș, anunța în luna mai, dar și ăn luna iunie, un plan de sprijin dedicat producătorilor locali: granturi pentru investiții în sisteme de irigații, despăgubiri pentru culturile de toamnă, plătite până la finalul lunii iulie, garanții de stat pentru finanțarea capitalului de lucru.

Doar că la trei luni distanță, aceste măsuri au rămas doar pe hârtie. Până la data de 1 septembrie, măsurile fie nu erau aprobate, fie nu erau publicate în Monitorul Oficial, chiar dacă aprobarea din partea Comisiei Europene a fost primită încă din 30 iulie. Domnul Oroș a anunțat un nou termen de plată pentru despagubiri: 30 august. Însă, în ședința de Guvern din 19 august, ordonanța de urgență privind schema de sprijin nu era adoptată, pentru că MADR nu avea aprobate toate avizele. Domnul Oroș nici nu a fost prezent în ședința de Guvern, având un program mult mai important.

La finalul lunii august, prin OUG 148/27.08.2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 806 abia în data de 02.09.2020, este aprobat ajutorul de stat, care va fi plătit doar în cuantum de 80% din valoarea anunțată.

După șase luni de secetă extremă, MADR a uitat de celelalte proiecte:

  • Investiții în sistemul de irigații și regândirea sistemului centralizat. Dacă în luna aprilie, ministerul promitea că va susține irigațiile pentru 800.000 de ha, în luna iunie aflăm că suprafața reală irigată nu a depașit 200.000 de ha.
  • Finanțarea capitalului de lucru : după șase luni încă nu există un proiect functional dedicat agriculturii. Fermierii au aplicat însă pentru programul IMM Invest, însă cei mai mulți, chiar dacă au primit aprobarea băncii, nu au primit și aprobarea fondului până la finalul lunii august.
  • Reorganizarea sistemului de irigații prin reutilizarea apei, prin acumulări sau utilizarea tehnologiilor moderne – toate au rămas blocate în etapa de idee sau de propunere, fără un proiect concret, după șase luni.
  • Promovarea programelor de subvenționare a primelor de asigurare și extinderea bugetului, mai ales că doar 22% din terenul arabil al României este asigurat, potrivit UNSAR.

Inceputul de toamnă ne aduce temperaturi caniculare, fără precipitații. Deja este pus sub semnul intrebării rezultatul agricol pentru anul viitor. În multe județe fermierii nu iși pot pregăti terenurile, iar deficitul de apă din sol este uriaș. Este cea mai gravă criză agricolă din ultimii 50 de ani. Iar prețurile cerealelor au crescut considerabil în ultimele 30 de zile, urmand a crește si prețurile alimentelor. Însă domnul Oroș evită dezbaterea.

Seceta nu este considerată un caz de forța majoră. Nici chiar pandemia de COVID-19 nu poate fi recunoscută ca factor de forță majoră, pentru că legislația este destul de restrictivă în a utiliza aceasta protecție legală. În plus, dacă invoci forța majoră, procedura este complexă, fiind necesare documente de la Camera de Comerț și Industrie, unde nici nu există experți în domeniul agricol pentru a putea acoperi solicitările fermierilor.

Vidul legislativ rămas după abrogarea L381/ 2002 privitoare la despăgubirea calamitaților în agricultură le lasă fermierilor doar posibilitatea invocării ordinului 459/2019, privind situatiile de urgență generate de fenomene hidrometeorologice periculoase. Însă acest ordin se referă doar la seceta hidrologica și la aprovizionarea consumatorilor cu apă.

Cu toate că, recent, Administrația Apele Romane a anunțat că rezervele din lacurile de acumulare acoperă doar 87% din coeficientul de umplere și că recomandă monitorizarea săptămânală a situației, dar și eliminarea risipei de apă, Guvernul nu pare a lua în serios seceta extremă din anul 2020.

Astfel, rămași fără sprijin și fără opțiuni de redresare, fermierii români recurg la proteste. Săptămâna trecută a fost rândul fermierilor din Constanța, săptămâna aceasta este rândul fermierilor din sudul Moldovei. Domnul Ministru a evitat însă un dialog, având programate vizite mai importante.

Producătorul român are pentru prima dată calamitate la toate culturile. Sunt mii de fermieri care nu au recoltat în acest an, un singur bob. Ramași cu datorii, cu contracte in derulare neonorate, cu penalitati, inclusiv pentru vânzarea cerealelor, dar și fără o perspectivă clară pentru perioada următoare, mulți se văd nevoiți să închidă fermele sau sa le vândă, dacă ar avea si cumpărător.

Am văzut în ultimele luni o adevarată campanie de denigrare la adresa fermierilor, find acuzați pentru că cer sprijin guvernamental. L-am vazut pe ministrul Oroș total nepregătit pentru a face față situației, evitând dialogul și consultarea pentru proiectele de susținere destinate producatorului român. Singura grijă a domnului Ministru a fost aceea de a continua proiectele si temele predecesorului său, ale domnului Daea. Fără consistență, prin măsuri populiste și neancorate în realitate.

Însă l-aș întreba pe domnul ministru:

  • Oare sunt vinovati fermierii pentru incompetența statului român în a reorganiza și moderniza sistemul de irigații, timp de 30 de ani?
  • Au fermierii o agenție de consultantă funcțională? De ce ANCA a rămas doar un instrument politic, fără impact pozitiv pentru activitatea fermierilor?
  • De ce garanțiile de stat pot fi oferite unor domenii care se confruntă cu restrangerea activitații datorită pandemiei, dar nu și fermierilor afectați de secetă?
  • De ce măsurile de sprijin adoptate pentru a păstra locurile de muncă în Horeca sau în alte domenii afectate de restricții si criză nu pot fi utilizate și pentru a păstra locurile de muncă din domeniul agricol?
  • De ce nu le oferim micilor fermieri spijinul necesar pentru a putea accesa fonduri europene, dar și pentru a accesa submăsura 17 pentru asigurarea culturilor?
  • De ce nu asigurăm un cadru legal coerent pentru a defini clar condițiile de forță majoră și de sprijin în caz de calamitate si răspundere contractuală?
  • De ce ați promis termene care nu s-au putut respecta sau sume care nu se vor plăti?
  • De ce acaparați politic organizațiile și asocierile fermierilor, urmând modelul PSD?
  • De ce nu începem să găndim un fond de susținere al agriculturii, pentru ca la următoarea criză să putem dipune de resurse?

De ce, domnule Oroș, nu reușește România sa devină un furnizor important de alimente în Europa, fiind însă un mare importator în regiune?

* Editorial de Mihai Moraru, președinte PLUS Buzău

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare
Stiri PLUSacum 22 de ore

Dacian Cioloș, la Drobeta-Turnu Severin: Schimbarea României trebuie să înceapă de la stârpirea corupției, a hoției, a incompetenței, a ipocriziei și nepotismelor

Știri Localeacum 2 zile

Dacian Cioloș, în Otopeni: Sunt convins că în câțiva ani se vor vedea rezultatele unui alt mod de abordare al administrației publice în România, facută cu oameni competenți, care au un interes direct în binele comunității

Editorialeacum 3 zile

Mai susține Guvernul lupta anticorupție?

Știri Localeacum 4 zile

Dragoș Tudorache, la Baia Mare: „Oferta noastră politică se bazează în primul rând pe eliminarera corupției din primării”

Știri Localeacum 5 zile

Dragoș Tudorache, la Vatra Dornei: Principala noastră promisiune este să redăm locuitorilor acestui oraș sentimentul de apartenență la „Perla Bucovinei”. Garanția sunt candidații noștri

Știri Localeacum 5 zile

Dragoș Tudorache, la Bacău: Este vital să menținem abordarea europeană. Fondurile europene sunt sursa ideală pentru a pune în aplicare proiectele propuse

Știri Localeacum 6 zile

Simona Spătaru și-a lansat programul de guvernare locală

Știri Localeacum 6 zile

Dragoș Tudorache, la Piatra Neamț: „Banii vor fi cheltuiţi transparent. Punem pe masa cetăţenilor un plan cu proiecte concrete“

Știri Localeacum 6 zile

Dragoș Tudorache, la Buzău: Principala noastră promisiune este o primărie curată, un consiliu local curat, un consiliu județean curat și cinstit

Generația PLUSacum 7 zile

„Tinerii României: între stigmă și neșansă”, conferință organizată de USR Tineret și Generația PLUS

Cele mai citite