Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Noutăți Generale

Andrei Lupu: Mesajul PSD este unul simplu – nu ne interesează ce spune Europa. Ne interesează doar să conducem cu orice preț

Publicat

pe data de

Prin propunerea lui Gheorghe Stan pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională, PSD sfidează o țară întreagă și transmite un singur mesaj: că unicul său interes este să conducă România „cu orice preț”, indiferent de ce spune „întreaga Europă, de la organizații ale unor experți precum Comisia de la Veneția și până la cele mai importante instituții ale Uniunii Europene, precum Comisia Europeană”, susține Andrei Lupu, jurist și membru al Biroului Național PLUS.

„Propunerea făcută de PSD pentru funcția de judecător al CCR este o dovadă de sfidare. Nu doar o sfidare a cetățenilor obișnuiți, ci chiar a instituțiilor internaționale care s-au poziționat clar împotriva atacului PSD împotriva justiției din România.

Gheorghe Stan, propunerea PSD, este conducătorul secției speciale de investigare a magistraților, înființată de PSD, dar criticată de către toate instituțiile internaționale relevante în domeniul justiției.

În condițiile în care întreaga Europă, de la organizații ale unor experți precum Comisia de la Veneția și până la cele mai importante instituții ale Uniunii Europene, precum Comisia Europeană, a criticat ferm înființarea de către PSD a secției speciale de investigare a magistraților, PSD propune astăzi drept judecător CCR chiar pe șeful nou-numit al acestei secții, un ilustru anonim până de curând.

În realitate, mesajul PSD este unul simplu: nu ne interesează ce spune Europa. Nu ne interesează dacă avem o Curte Constituțională profesionistă. Ne interesează doar să conducem cu orice preț”, afirmă Andrei Lupu.

Totodată, Andrei Lupu critică modul în care a decurs audierea lui Gheorghe Stan în Parlament, punctând faptul că PSD a arătat, din nou, cât preț pune pe profesionalismul CCR.

„Audierea de astăzi din Parlament, în care Gheorghe Stan a fost scutit de orice întrebare serioasă, este cea mai bună dovadă pentru lipsa totală de interes a PSD față de profesionalismul CCR. Din păcate, CCR a demonstrat în ultimii doi ani o imparțialitate din ce în ce mai scăzută, cauzată în mare parte și de astfel de numiri”, a subliniat Andrei Lupu.

În final, Andrei Lupu a evidențiat faptul că „modul de constituire și funcționare a CCR, parte a unui proiect de reformă constituțională, trebuie să facă obiectul unei dezbateri serioase în România, iar PLUS este gata să își asume reforma acestei instituții”.

Șeful Secției speciale de investigare a magistraților, Gheorghe Stan, a fost votat, marți, de Camera Deputaților la propunerea PSD pentru funcția de judecător al Curții Constituționale cu 174 de voturi ”pentru”, după ce a fost audiat formal în comisia de specialitate a Camerei, unde PSD-ALDE au făcut scut în jurul său pentru a nu răspunde la întrebările opoziției pe motiv că sunt batjocoritoare sau prea complexe. În schimb, la întrebarea deputatului USR, Stelian Ion, dacă recomandările Comisiei de la Veneția sunt de luat în considerare sau pot fi ignorate de către judecătorii Curții, Gheoghe Stan a răspuns: „Apreciez că tot ce emite… MCV sau Comisia de la Veneția sunt recomandări, nu au caracter obligatoriu. Dar, de altfel, CCR are în vedere în deciziile sale toate recomandările Comisiei de la Veneția, pe care le și explică în considerentele lor”.

PSD și ALDE au împreună doar 159 de deputați, dar la votul final pentru numirea lui Gheorghe Stan la CCR au fost prezenți doar 144 dintre ei, ceea ce înseamnă că 30 parlamentari de la alte partide au votat în favoarea sa în plenul Camerei Deputaților, potrivit G4Media.ro. Gheorghe Stan îl va înlocui pe Ştefan Minea, al cărui mandat de judecător al CCR expiră pe data de 15 iunie.

Reamintim, în acest context, că inclusiv Colegiul Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni a recomandat, marți, desființarea Secției speciale de investigare a infracțiunilor comise de magistrați, condusă de Gheoghe Stan.

De asemenea, plenul Senatului l-a validat, marți, pe judecătorul de la Curtea de Apel Constanța, Cristian Deliorga, tot la propunerea PSD pentru funcția de judecător al CCR cu 70 de voturi ”pentru” și 34 „împotrivă”. Deliorga o va înlocui pe judecătoarea Maya Teodoroiu.

La audierile din Comisia juridică a Senatului, Deliorga a fost întrebat de senatorul liberal, Alina Gorghiu, dacă a informat CSM despre faptul că a primit propunere din partea PSD să candideze la CCR, acesta răspunzând:

„Când am ales să candidez pentru acest post, ca orice cetăţean al României care îşi doreşte o reuşită în viaţă după 36 de ani şi jumătate de magistratură, m-am gândit că singurul grup parlamentar mai numeros de la Senat este cel al PSD şi atunci m-am gândit că pentru şanse de reuşită ar trebui să fac această solicitare grupului parlamentar al PSD. Nu am avut întâlniri cu niciunul din liderii PSD, dar nu pot să nu afirm că îl cunosc pe domnul Şerban Nicolae de peste 20 de ani, că îl cunosc pe domnul Cazanciuc, cu care am lucrat când a fost procuror, secretar de stat la Externe sau când a fost ministru”.

Totodată, întrebat cum a luat legătura cu PSD, Deliorga a răspuns că a fost „foarte simplu”: „Am venit şi am depus la domnul Şerban Nicolae toate documentele. E vreo problemă?”.

În schimb, Opoziția nu a reușit să se pună de acord asupra unui candidat comun. Candidaţii propuşi la Camera Deputaților din partea PNL şi USR – Ioan Cupşa şi, respectiv, Vlad Ştefan, dar și cei propuși la Senat, Daniel Fenechiu de la PNL și de la USR, Ovidiu Mircea Ursuţa Daraban au fost respinși.

Odată cu numirea celor doi, PSD și-a securizat majoritatea la Curtea Constituțională, controlând cinci din cei nouă judecători ai CCR.

Noutăți Generale

Dacian Cioloș, la Europa FM: Soluția e să regândim complet modul de redistribuire a banilor în politica agricolă comună. Nu se mai justifică acest tip de subvenție alocată pe hectar sau pe mărimea fermelor

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

„Trebuie să gândim alte tipuri de măsuri pe baza cărora să fie distribuite fondurile europene, alte tipuri de investiții și de alocări bugetare, iar ele să țină cont și de realitățile din Europa de Est. Trebuie să regândim modelul politicii agricole comune”, a subliniat președintele PLUS, Dacian Cioloș, joi, în cadrul unei dezbateri electorale la Europa FM, unde a vorbit atât despre obiectivele Alianței 2020 USR PLUS în Parlamentul European, cât și despre reformele pe care le va susține, ca europarlamentar, în domeniul agricol.

„Am spus-o încă de la început, de când am intrat în politica de partid, că proiectul meu e România, în primul rând, și ăsta e motivul pentru care mă implic în politică. Sunt primele alegeri la care participăm ca partid politic, sunt alegerile europarlamentare, unde am acumulat competență și experiență și am considerat că e foarte util pentru partid, pentru alianță să candidez la aceste alegeri. Însă candidez cu aceeași idee în gând: ceea ce voi face în Parlamentul European e parte a proiectului pentru România, iar obiectivul nostru ca alianță este să obținem majoritatea politică pentru a guverna în 2020. Deci e foarte clar pentru mine ce voi face în Parlamentul European, unde se vor lua niște decizii importante în anii următori, sunt parte a proiectului care se numește România și e parte a proiectului de guvernare pe care îl pregătim.

Pentru noi, ca alianță, principal este să ne asigurăm că regăsim obiectivele noastre din programul electoral în cele ale grupului politic care urmează să se constituie și apoi în programul viitorului președinte al Comisiei Europene. Asta e o primă garanție că obiectivele noastre au șanse să fie îndeplinite.

În ceea ce privește deciziile pe care urmează să le ia Parlamentul European, principala prioritate este să ne asigurăm că facem ceea ce din păcate Președinția română a Consiliului UE nu a reușit să facă în aceste șase luni, și anume să discute bugetul și să îl ducă mai departe în procesul decizional, să ne asigurăm că asigurăm pentru România alocarea bugetară necesară. Deci bugetul e principala prioritate și apoi alocările bugetare pe principalele politici comunitare de care beneficiază și România: politica de coeziune și politica agricolă comună.

Din păcate, dacă în politica de coeziune și dezvoltare regională, prin propunerea comisarului, avem o alocare bugetară suplimentară, în politica agricolă comună, Ministerul Agriculturii din guvernarea Dragnea-Dăncilă a negociat foarte prost pentru că pierdem câteva miliarde de euro la alocarea bugetară pentru dezvoltare rurală și trebuie să ne asigurăm că mai putem recupera ceva de acolo.

Pentru noi e la fel să introducem și noțiunea, ca obiectiv european, convergență reală, pentru că obiectivul nostru e să intrăm în zona euro. E important să intrăm când putem asigura și convergența reală și e important să putem aloca resurse de investiții în România din fonduri europene sau din fonduri de la Banca Europeană de Investiții pentru a asigura convergența reală și vrem să regăsim acest obiectiv în programul politic al Parlamentului”, a declarat Dacian Cioloș.

Liderul PLUS a criticat Guvernul PSD-ALDE pentru faptul că nu a jucat un rol proactiv în pregătirea Președinției Consiliului UE, neavansând nimic la masa negocierilor în ceea ce privește bugetul UE.

„Ca să fim la fel de cinstiți cu românii, trebuie să spunem că Președinția României la Consiliul UE nu a făcut nimic pentru a face să avanseze discuțiile pe buget și după toate criticile care au venit din partea Guvernului PSD-ALDE, în acești ultimi ani, că <<ce nu face UE pentru România>>, cu toate astea nu au venit cu niciun argument în care să permită o avansare pe negocierile pe buget. M-aș fi așteptat să văd argumente politice și să văd discuții la nivel politic.

Eu am negociat în calitate de comisar european cu miniștrii Agriculturii unele lucruri, care mai apoi au ajuns în Consiliul European. Deci ministrul de Finanțe, Teodorovici, putea să pună pe masă în discuție unele subiecte care să ajute la o luare de decizie și ce e important pentru mine: să fi marcat Președinția României cu câteva idei despre cum se pot găsi soluții. Asta ar fi presupus ca România să joace un rol proactiv în pregătirea acestei președinții, să identifice posibile situații de compromis pe care să le pună deja în discuție. Nici eu nu cred că s-ar fi putut ajunge la o decizie finală privind bugetul în Președinția României, dar nu am văzut nimic avansat de România pe masa discuțiilor și de aceea consider că e o oportunitate ratată de România”, a argumentat Dacian Cioloș.

Referitor la discursul lui Liviu Dragnea privind standardele duble în industria alimentară, Dacian Cioloș l-a acuzat pe președintele PSD că abordează subiectul în mod populist, dezinformând cetățenii:

„Haideți să fim foarte clari. Există standarde de calitate pentru produsele proaspete, legume, fructe și pentru produsele procesate. Pentru produsele proaspete, legume, fructe există standarde europene care se aplică în toate statele membre și le aplică autoritățile naționale. Astea nu sunt standardele lui Dragnea, sunt standarde europene și sunt mai ridicate decât a avut România înainte de aderare. Deci e departe ideea de a spune că ne otrăvesc europenii. Dacă e o problemă, e din cauza autorităților române că nu fac controale conform normelor europene pe care trebuie să le respectăm.

Pentru produsele procesate, apropo de standardele duble, subiectul acesta este pe agenda europeană deja de doi ani și jumătate, deci nu România l-a introdus în discuție și nu Dragnea. El îl folosește în mod populist. E un proiect de directivă în Parlamentul European, deci avem norme la nivel european pentru asta. Legea lui Liviu Dragnea este una populistă ca să arate cât îl preocupă pe el problema din România.

Cam toate statele din Europa de est au ridicat această problemă pentru că a existat o practică în industria alimentară, care exista și înainte de aderarea țărilor din est în UE, de a adapta rețetele de fabricație la gustul consumatorilor. Însă problema în România, din punctul meu de vedere, nu e atât producția de materie primă, cât capacitatea noastră de a o procesa și de a pune pe piață produse procesate românești în industria alimentară. Noi avem un pas important de făcut în a-i ajuta pe producători să și comercializeze produsele pentru că astăzi, în sectorul agroalimentar, nu se mai câștigă din producția de materie primă, ci câștigă cel care vinde produsul, care e în contact direct cu consumatorul.

E, în primul rând, problema comercializării și procesării produselor în fermă. Pentru producătorii agricoli, în etapa următoare, cred că nu putem ocoli subiectul asocierii sau a investițiilor comune, colective în capacități de stocare și capacități de procesare. În toate statele membre care au un sector agricol important, în toate aceste state membre producătorii sunt asociați în proporție de peste 50% din numărul total al agricultorilor din țările respective pentru că asta e modalitatea prin care poți să ții valoarea adăugată la producător”.

În ceea ce privește subvențiile pentru agricultori, liderul PLUS a punctat faptul că România nu o să ajungă nici în trei cicluri bugetare la nivelul subvențiilor din Olanda și Belgia, unde acesta este cel mai ridicat.

„Soluția e să regândim complet modul de redistribuire a banilor în politica agricolă comună. Nu se mai justifică acest tip de subvenție alocată pe hectar sau pe mărimea fermelor. Noi trebuie să dăm bani agricultorilor ca ei să devină performanți și să poată să investească în a-și comercializa produsele, în primul rând.

Asta o să propun în dezbaterile pe care o să le avem în Parlamentul European. Nu o să se întâmple acum, în acest mandat al Parlamentului și al Comisiei Europene, dar putem începe discuția acum și cred că toate statele din Europa de est vor susține această idee pentru că nu mai trebuie să tot fim la trena țărilor din Europa occidentală, să cerem o redistribuire la subvențiilor pentru că nu o să se întâmple. Fiecare ține cu dinții de alocarea lui bugetară.

Trebuie să gândim alte tipuri de măsuri pe baza cărora să fie distribuite fondurile europene, alte tipuri de investiții și de alocări bugetare, și ele să țină cont și de realitățile din Europa de est. Trebuie să regândim modelul politicii agricole comune și eu cred că putem face lucrul acesta.

Eu nu sunt întru totul de acord cu ideea de a trece bani de la dezvoltare rurală la subvenții pentru că în programul de dezvoltare rurală, noi avem măsuri prin care finanțăm acea primă de instalare a tinerilor sau de acolo putem distribui banii mai bine pentru fermele mici și mijlocii ca să investească să se modernizeze.

Eu cred că putem găsi intermediar soluții pentru a compensa subvențiile dacă am folosi mai bine și banii de la buget, care se dau în agricultură, dar avem nevoie în continuare de investiții în programul de dezvoltare rurală cu atât mai mult cu cât de acolo ni se iau bani. De acolo pierdem vreun miliard și ceva -două miliarde pe propunerea de alocare bugetară a Comisiei Europene. De asta cred că trebuie să ne gândim bine la cum gestionăm banii ăștia”, a explicat Dacian Cioloș.

Liderul PLUS a subliniat faptul că sărăcia în mediul rural poate fi combătută prin investiții. „Eu cred că atunci când vorbim de mâncare, ca să fim mai direcți, mai clari, asta îi vizează și pe cei din mediul urban, care vor să aibă ce să cumpere, produse de calitate, din proximitate, și de ceea cred că discuția despre cum producem produse de calitate în România îi interesează și pe ei. Noi trebuie să combatem în mediul rural sărăcia și asta trebuie să o facem prin investiții.

Pe de altă parte, să avem ce mânca, produse locale în mediul urban, produse românești. Toată discuția aceasta îi interesează și pe cei din mediul urban direct. Sunt de acord că avem nevoie de investiții în start-up-uri, să ajutăm tinerii, dar nu doar cei care lansează start-up-uri și antreprenorii, și pe ei o să îi ajutăm dacă nu mai zăpăcim de cap politica fiscală pentru că în felul ăsta am blocat investițiile, de fapt.

O să ajutăm în mediul urban dacă stimulăm investițiile ca să creăm locuri de muncă bine plătite. A produce mâncare în mediul rural la prețuri accesibile e un lucru important și pentru cei din mediul urban, și asta poate să fie una din modalitățile în care recreăm punți între mediul rural și urban, care au fost rupte prin politica asta de dezbinare pe care a provocat-o și o provoacă în continuare PSD”, a afirmat Dacian Cioloș.

Citește în continuare

Noutăți Generale

Inițiativa „Oameni noi în politică“ a întrunit condițiile prevăzute de lege. CCR trebuie să ofere lămuriri pentru invalidarea acesteia

Publicat

pe

În urma deciziei de ieri a Curții Constituționale a României prin care aceasta „a constatat că iniţiativa legislativă a cetăţenilor intitulată «Lege privind modificarea unor acte normative în materie electorală» nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art.74 alin.(1) din Constituţie, respectiv numărul de susținători (de cel puțin 100.000) și dispersia teritorială (să provină din cel puțin un sfert de din județele țării, iar în fiecare din aceste județe, respectiv în municipiul București, să fie înregistrate cel puțin 5.000 de semnături)”, Comitetul de inițiativă a proiectului de reformă electorală Oameni noi în politică și organizațiile susținătoare ale proiectului (27 de organizații civice și patru partide politice) aduc la cunoștința opiniei publice următoarele:

  1. I) Am renumărat semnăturile validate de primării conform proceselor verbale de predare-primire încheiate între Președintele Comitetului de inițiativă și Senatul României. Conform acestor cifre oficiale, au fost validate de către primării și primite de către Senat un număr de 109.874 de semnături, fiind îndeplinit criteriul numărului de cel puțin 100.000 de susținători. De asemenea, al doilea criteriu, cel al dispersiei teritoriale, este îndeplinit, fiind înregistrate câte cel puțin 5.000 de semnături din 11 județe, respectiv municipiul București:
  2. București: 19.095 de semnături
  3. Cluj: 7.256 de semnături
  4. Bihor: 6.232 de semnături
  5. Timiș: 6.231 de semnături
  6. Brașov: 5.846 de semnături
  7. Arad: 5.840 de semnături
  8. Prahova: 5.506 de semnături
  9. Argeș: 5.363 de semnături
  10. Iași: 5.318 de semnături
  11. Maramureș: 5.076 de semnături
  12. Sibiu: 5.027 de semnături.

 

  1. II) Am cerut în această dimineață Curții Constituționale a României:

 

  • Să ne trimită în copie PDF (scan) toate opisurile primite de CCR de la Senatul României privind dosarele de semnături atestate de primării. Amintim că aceste opisuri conțin numărul de dosare, numărul de file din fiecare dosar, numărul de semnături predate primăriilor pentru atestare și numărul de semnături atestate de primării pentru fiecare localitate și totalul pe fiecare județ, fiind semnate de reprezentantul Senatului României și Președintele Comitetului de inițiativă;
  • Să ne comunice calculul exact făcut de Curtea Constituțională, pe baza opisurilor primite de la Senat, în legătură cu:
  1. a) Numărul de semnături atestate de către primării primite de CCR de la Senat pentru fiecare județ
  2. b) Numărul total de semnături la nivel național primite de CCR de la Senat.

Amintim că Senatul României a semnat opisurile după verificarea fiecărui dosar în parte privind numărul de file și numărul de semnături atestate de către primării.

În condițiile în care atestarea semnăturilor susținătorilor inițiativei cetățenești Oameni noi în politică a trecut de filtrele legale ale primăriilor și Senatului României, fiind constatată la final, pe baza documentelor oficiale, îndeplinirea criteriilor privind numărul total de semnături și dispersia geografică a semnăturilor, decizia CCR este în contradicție cu realitatea.

Dacă se dovedește că Senatul a trimis către Curtea Constituțională mai puține semnături atestate de către primării decât cele predate de către Comitetul de inițiativă, vom urma căile legale pentru corectarea situației și tragerea la răspundere a celor vinovați. Dacă Curtea Constituțională a decis să mai anuleze semnături, în absența unei dispoziții constituționale, atunci considerăm acest lucru un abuz. În baza prevederilor constituționale, Curtea este chemată doar să constate îndeplinirea criteriilor de admitere a inițiativei pe baza atestărilor furnizate de autoritățile investite legal (primării).

Așteptăm motivarea deciziei Curții și vom decide pașii de urmat.

 

Semnatari:

Comitetul de inițiativă al proiectului de reformă electorală Oameni noi în politică

Și

Activ AG Pitești

Acțiunea Civică Galați

Aradul Civic

Asociația Platforma România 100

Asociația Voci pentru Democrație și Justiție – VeDem Just

Brașovul Civic

Centrul pentru resurse civice

Centrul pentru Studiul Democrației

Corupția Ucide

Curățăm Galațiul împreună

Declic

Eu Ro Aleg 2.0

Evident Deva

Geeks For Democracy

Inițiativa Craiova

Inițiativa România

Inițiativa Timișoara

Mureșul Civic

Oradea Civică

Rădăuțiul Civic

Reactiv Brașov

Reset

#Rezist Milano

#REZISTENȚA

Ștafeta Steagului Uniunii Europene

Umbrela Anticorupție

Vă Vedem din Sibiu

 

Și partidele

Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate

Partidul Oamenilor Liberi

Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor

Uniunea Salvați România

Citește în continuare

Noutăți Generale

Victor Giosan, despre OUG care le permite primăriilor împrumuturi de 700 de milioane de lei pentru plata subvențiilor restante furnizării energiei termice: Un nou atentat la comportamentul corect al administrațiilor locale

Publicat

pe

FOTO Facebook

PSD-ALDE ne oferă o nouă mostră a manierei catastrofale în care guvernează, susține Victor Giosan, membru al Consiliului Național PLUS, în cadrul unei analize pe marginea informației apărute în spațiul public potrivit căreia Guvernul pregătește o ordonanță de urgență prin care le dă primăriilor posibilitatea să se împrumute cu 700 de milioane de lei, până pe 31 iulie, pentru plata subvențiilor restante aferente furnizării energiei termice către populație.

Victor Giosan critică această măsură pe care o consideră „un nou atentat la comportamentul corect al administrațiilor locale care au plătit la timp aceste subvenții” și acuză Guvernul că premiază, de fapt, proasta administrare a Bucureștiului, care a dus la falimentul RADET și ELCEN.

„Reflectă criza bugetară a administrațiilor publice locale din orașele mai mari care nu au surse suficiente pentru a acoperi subvențiilor la prețul energiei termice livrate populației.

Este un nou atentat la comportamentul corect al administrațiilor locale care au plătit la timp aceste subvenții în favoarea acelor administrații care trișează, sunt «blatiști».

Astfel se premiază proasta administrare a Bucureștiului care, de ani buni, sub administrațiile Oprescu și Firea – ambele PSD, au menținut prețul la Gcal livrată populației la cel mai mic nivel din România, dar nu au vrut (la un moment dat nici nu au mai putut) să plătească efectiv aceste subvenții, falimentând atât RADET, cât și ELCEN.

Este încă o mostră privind maniera catastrofală de a legifera printr-o nouă OUG, care stabilește derogări de la legi și alte OUG-uri. Nu se mai știe care este regula pentru șirul nesfârșit de excepții și derogări, creează «REGULA» bunului plac a puterii PSD-iste.

Astfel, Legea finanțelor publice 273/2006, inițial o lege bună, a devenit astăzi de nerecunoscut, un adevărat Frankenstein, din cauza deselor modificări prin excepții și derogări. Este un bun exemplu despre cum legile devin complet instabile, impredictibile, complet la bunul plac al politicienilor PSD”, a explicat Victor Giosan.

Potrivit unui document, consultat de site-ul Știripesurse.ro, Guvernul pregătește o ordonanță de urgență prin care le dă primăriilor posibilitatea să se împrumute cu 700 de milioane de lei, până pe 31 iulie, pentru pentru plata subvențiilor restante aferente furnizării energiei termice către populație.

„(1) Prin derogare de la prevederile art. 61 alin. (1) şi art. 63 alin. (41) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de la prevederile art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 14/2019 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019, unităţile administrativ-teritoriale pot solicita, în cursul anului 2019, contractarea de împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, în limita sumei de 700.000 mii lei, pentru plata subvențiilor restante aferente furnizării energiei termice către populație”, prevede OUG.

Potrivit ordonanței, unitățile administrativ-teritoriale vor putea contracta împrumuturile numai cu avizul Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, şi numai dacă la data depunerii documentației nu prezintă restanțe la împrumuturile contractate anterior din venituri din privatizare.

Documentele pentru contractarea împrumutului se vor depune până la data de 31 iulie 2019 la direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/administrațiile județene ale finanțelor publice.

Citește în continuare
Știri Internaționaleacum 7 ore

Alin Mituța: Demisia lui May este simbolul falimentului Brexit. O lecție pentru oricine se mai gândește că poate exista un viitor în afara Uniunii Europene

Revista Preseiacum 7 ore

Dacian Cioloș, la Realitatea TV: Cei de la UDMR realizează că pierd susținerea electoratului care le era foarte fidel. Eu sper să realizeze că acest joc de glezne nu e în interesul lor

Noutăți Generaleacum 7 ore

Dacian Cioloș, la Europa FM: Soluția e să regândim complet modul de redistribuire a banilor în politica agricolă comună. Nu se mai justifică acest tip de subvenție alocată pe hectar sau pe mărimea fermelor

Revista Preseiacum O zi

VIDEO Dragoș Tudorache, despre numirea membrilor CCR: Aș cere acestor instituții care nominalizează să pună în spatele numirii lor o procedură care să dea niște garanții

Editorialeacum O zi

Sfaturi pentru Rovana Plumb ca să recupeze azi voturile pierdute

Revista Preseiacum O zi

VIDEO Dragoș Tudorache, la Adevărul LIVE: Fac un apel la conducătorii Jandarmeriei să se gândească foarte bine ce fac și cum urmează acele ordine politice

Noutăți Generaleacum 2 zile

Inițiativa „Oameni noi în politică“ a întrunit condițiile prevăzute de lege. CCR trebuie să ofere lămuriri pentru invalidarea acesteia

Stiri PLUSacum 2 zile

Ovidiu Țentea: Despre „prostia monumentală“ a Guvernului României

Stiri PLUSacum 4 zile

Comunitatea maghiară poate avea drepturi doar într-un stat de drept și într-o Europă puternică. Declarația membrilor maghiari ai PLUS

Noutăți Generaleacum 4 zile

Victor Giosan, despre OUG care le permite primăriilor împrumuturi de 700 de milioane de lei pentru plata subvențiilor restante furnizării energiei termice: Un nou atentat la comportamentul corect al administrațiilor locale

Cele mai citite