Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Noutăți Generale

Alin Mituța: Dăncilă și Grapini sunt parte din imaginea țării în UE. Peste 9 luni, să alegem oameni demni și competenți

Publicat

pe data de

Cofondatorul Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS) (PLUS) Alin Mituța le taxează dur pe Viorica Dăncilă, prim-ministrul României, și pe Maria Grapini, europarlamentar, subliniind faptul că cele două conturează imaginea pe care România o are în Europa. Alin Mituța spune că, dacă vrem să „nu mai fim membri de mâna a doua a UE“, ar trebui să ieșim peste nouă luni la vot în număr mare și să alegem oameni care să ne reprezinte cu demnitate și cu profesionalism.

„Dăncilă și Grapini au fost/sunt europarlamentare. «Performanțele» lor sunt cunoscute abia de curând în România, dar Bruxelles-ul le știe în toată «splendoarea» de aproape 10 ani. Ele sunt parte din imaginea pe care noi o proiectăm ca țară în UE. Și-atunci de ce să ne mai plângem că suntem tratați de unii ca stat membru de mâna a doua?“, scrie Alin Mituța pe Facebook.

„Peste nouă luni, alegem noii membri români în Parlamentul European. Dacă vrem să nu mai fim membri de mâna a doua ar trebui să ieșim la vot și să alegem oameni care ne pot reprezenta cu demnitate și profesionalism. Noi, la Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS), acest gen de oameni vom propune“, adaugă cofondatorul PLUS.

Noutăți Generale

Mircea Teacă, candidat PLUS pentru poziția de primar în Porumbacu de Jos, Sibiu

Publicat

pe

Salut!

Eu sunt Mircea Teacă, am 31 de ani, sunt tehnician dentar și de 5 ani lucrez și locuiesc alături de soția mea la München. În Germania ne-a fost mereu bine, dar de când a venit pe lume fiul nostru am realizat că rădăcinile noastre sunt în România și că doar aici poate fi „acasă”.

Ne dorim ca și băiatul nostru să îndrăgească mirosul de pară coaptă, să cunoască libertatea de la joacă de pe uliță, să aibă o copilărie aproape de natură și de rădăcinile noastre. Așa că ne-am gândit să ne repatriem în România, unde am visat să ne facem o casa tradițională, din lemn, cu acoperiș din șindrilă și cu prispă. Am ales să mergem în zona din care vine soția mea și în care putem fi alături de oameni dragi din familie – Sibiu.

Așa că acum câțiva ani, împreună cu soția, am început să batem satele din jurul Sibiului căutând un loc pentru ceea ce urma a deveni „acasă”. La Porumbacu și în satele din jur efectiv intram în vorbă cu sătenii și întrebam dacă știu un loc de vânzare. Așa ne-am găsit locul pentru casă. Felul în care oamenii ne-au primit a fost ce ne-a cucerit. Sătenii și apoi vecinii ne-au făcut pe amândoi să simțim că am ajuns acasă.

Visul casei din lemn, cu prispă și șindrilă e acum realitate. Avem casa și vrem să ne implicăm cu totul în viața comunității – de dragul oamenilor, de drag de România.

Ca primar la Porumbacu vreau să implementez prioritar trei proiecte în care oamenii, natura și bunăstarea lor sunt principalele obiective:

  • Caravana medicală – proiectul presupune o echipă mobilă de medici și asistenți. Avem oameni în vârstă și comunități defavorizate pentru care e nevoie ca accesul la consultații medicale elementare să fie facilitat.
  • Susținerea agricultorilor locali și promovarea muncii lor – comuna noastră este plină de oameni activi în gospodării și lucrători în agricultură. Aceștia trebuie sprijiniți pentru a-și putea promova și vinde produsele. Astfel, în centru, la șosea, vom construi un mic centru comercial dedicat exclusiv oamenilor noștri cu produsele locale, unde vor beneficia de spații subvenționate pentru desfacerea produselor locale. Astfel încurajăm oamenii sa continue producția locală pe pământurile lor, susținem bunăstarea și identitatea regiunii și protejăm demnitatea locuitorilor noștri.
  • Centrul afacerilor locale – proiect de stimulare a ramurilor agriculturii ecologice, prin care să atragem investițiile care asigură simbioza oamenilor cu locurile minunate de la noi din regiune. Prin acest centru de afaceri ne dorim și să atragem investitori care să respecte frumusețea locului și să contribuie la bunăstarea oamenilor.

Sunt hotărât să mă implic din toata inima, alături de cei peste 3000 locuitori și echipa de consilieri locali.


Împreună, facem treabă bună!

Citește în continuare

Noutăți Generale

Cine sunt membrii validați de către Consiliul Național PLUS ai Biroului Național al partidului

Publicat

pe

Consiliul Național PLUS a validat, sâmbătă, la Iași, componența noului Birou Național al PLUS.

Cinci membri au fost aleși prin vot direct de către Consiliul Național. Este vorba, în ordinea numărului de voturi, de:

  1. Dragoș Tudorache (președinte executiv)

Are o experiență profesională bogată în organizații internaționale. A avut funcții de conducere în cadrul instituțiilor europene și a gestionat mai multe unități și proiecte strategice la nivelul UE, precum Sistemul Informatic Schengen, Sistemul Informatic pentru Vize, crearea Agenției Europene eu-LISA. În perioada crizei migrației, a condus unitățile de coordonare și strategie din Direcția Generală Afaceri Interne, până în 2015, când a fost numit membru al Guvernului Cioloș. Între noiembrie 2015 și ianuarie 2017, a fost șef al Cancelariei, ministru interimar al Comunicațiilor și ministru al Afacerilor Interne. A fost validat, ieri, de către Consiliul Național PLUS, președinte executiv al partidului.

  1. Oana Țoiu

A fost secretar de stat în Ministerul Muncii în Guvernul tehnocrat, este antreprenor social și consultant în procese de inovație. Este coordonator regional PLUS al Regiunii București-Ilfov.

  1. Andrei Lupu

Este avocat și predă drept constitutional în cadrul Facultății de Drept a Universității București. Este coordonator regional PLUS pentru Regiunea Muntenia și membru al Comisiei de Politici Publice a Alianței USR PLUS, responsabil pe domeniile justiție și reformă constituțională.

  1. Vlad Voiculescu

A studiat și a lucrat jumătate din viața adultă în Viena. Tot de acolo a finanțat proiecte mari de infrastructură în Europa Centrală și de Est. În Guvernul tehnocrat, Vlad a fost cel mai tânăr ministru și unul dintre cei care au arătat adevărul și au plantat semințele de reformă care, dacă ar fi fost lăsate să răsară, astăzi nu am mai fi avut probleme cu medicamentele lipsă, spitalele regionale ar fi avut deja câteva etaje ridicate, iar managementul lor ar fi fost unul eficient. Activitatea lui Vlad din domeniul social non-profit e cunoscută deja tuturor. Vlad este candidatul desemnat de PLUS pentru Primăria Municipiului București.

  1. Alin Mituța

Este coordonatorul de politici europene al PLUS și coordonator regional pentru Regiunea Sud-Vest Oltenia. A fost coordonatorul PLUS pentru strategie și program electoral la alegerile europene din 2019. A fost șef de cabinet al premierului Dacian Cioloș.

 

Ceilalți cinci membri ai Biroului Național au fost propuși, conform Statutului aprobat la Convenția Națională din decembrie 2019, de președintele PLUS, Dacian Cioloș. Aceștia sunt:

  1. Monica Berescu

De profesie jurist, activează în domeniul IT de peste 10 ani. A contribuit la consolidarea PLUS Iași, iar de șase luni este președintele Filialei PLUS Iași.

  1. George Cățean

Antreprenor în domeniul agricol și activ în mai multe organizații non-guvernamentale cu implicare locală și regională. Este coordonator regional pentru Regiunea Centru în cadrul PLUS.

  1. Victor Giosan

Are o experiență de 20 de ani în consultanță națională și internațională în domeniul reformei administrației publice, centrale și locale, management public, planificare strategică și analiza și fundamentarea politicilor publice, management bugetar, fiscal și al investițiilor publice.

  1. Daniela Șerban (trezorier)

A reprezentat piața de capital din România în fața investitorilor străini și a coordonat printre cele mai ample campanii de educație financiară din țară. A înființat și coordonează un ONG în care sunt membri printre cele mai mari companii românești listate la bursă, cu scopul de a implementa cele mai bune practici în guvernanță corporativă.

  1. Oana Ursache

Profesor invitat la Universitatea din Granada, Spania, unde predă cursuri de limbă și literatură română. Este specialistă în studii de gen, culturologie, corpologie feminină. În cadrul PLUS, a fost aleasă la Convenția Națională coordonator regional pentru Diaspora.

 

„Aceștia sunt membrii Biroului Național PLUS aleși, ieri, de Consiliul Național pentru a conduce executiv partidul într-un an în care vom avea două campanii electorale și vom pregăti proiectul comun cu USR pentru a fi în măsură să guvernăm împreună, dacă ne veți oferi încrederea“, a anunțat, pe Facebook, președintele PLUS, Dacian Cioloș.

Citește în continuare

Noutăți Generale

Dragos Pîslaru: Sper ca domnul Florea să își dea demisia și să răspundă în fața legii

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

„Un astfel de discurs ca cel al primarului Florea este inadmisibil pentru anul 2020. Rasismul și «domnia rasei superioare» trebuie să dispară cu totul din discursurile publice din România”, a afirmat Dragoș Pîslaru, europarlamentar din partea Alianței USR PLUS și coordonator al Comisiei pentru muncă și afaceri sociale (EMPL) din partea Renew Europe, marți, în cadrul unei postări pe Facebook, cerându-i primarului din Târgu Mureș, Dorin Florea, să își dea demisia după ce acesta a propus „introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aducă pe lume copii”.

„Regimul fascist trimitea în lagăre întregi familii etnice. Regimul comunist decreta nașterea copiilor ca obligație patriotică. Primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, ar vrea să condiționeze viitorii părinţi dacă pot să aibă copii sau nu în funcție de etnie sau statut social.

Un astfel de discurs ca cel al primarului Florea este inadmisibil pentru anul 2020. Rasismul și «domnia rasei superioare» trebuie să dispară cu totul din discursurile publice din România.
Într-o intervenție la o televiziune, acest primar spunea că romii nu vor să muncească, nu vor să meargă la școală și că îi interesează doar banii. Iar soluția lui este ca statul să decidă dacă romii au voie să facă copii sau nu. Este șocant, este inuman, că un om cu astfel de idei fixe și puține este primar la Târgu Mureș de 20 de ani!

Trebuie să încetăm să îi mai vedem pe romi ca pe o masă de oameni manipulabili, fără educație, cărora le lipim etichete. Există romi de toate categoriile sociale, care trăiesc în diverse medii, care sunt avocați, medici, polițiști, intelectuali etc. Și nu sunt excepții.

Domnul Florea pare că a uitat care îi este rolul. El este plătit din banii publici, tocmai pentru a ameliora situația cetățenilor din orașul său, indiferent de culoare sau etnie, nu să gândească strategii fasciste. Dacă sărăcia creează, la Târgu Mureș infracționalitate, abandon și lipsă de educație, așa cum spuneți, este din vina dumneavoastră, domnule primar, pentru ca nu sunteți capabil să ameliorați situația.

Îl invit pe domnul Florea să se gândească la ce înseamna persoane «defavorizate». Înseamnă ca nu au aceleași șanse ca toți ceilalți. De ce nu au șanse? Oare pentru că autoritatea publică răspunzătoare nu și-a făcut treaba?

Sper ca domnul Florea să își dea demisia și să răspundă în fața legii, căci «incitarea la ură sau discriminare» se pedepsește, conform Codului Penal, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, a afirmat Dragos Pîslaru.

Afirmațiile lui Dragoș Pîslaru vin în contextul în care primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, a propus introducerea unui set de patru criterii care ar trebui îndeplinite de către orice cuplu care vrea să aibă copii, potrivit Digi24.

„Propun introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aducă pe lume copii, anchetă care să țină cont de următoarele lucruri: dovada unui loc de muncă și a unei locuințe stabile; situație financiară acceptabilă; un nivel de educație minim stabilit prin lege; vârsta minimă la care un adult să devină părinte (…) În România există multe familii defavorizate, nu mă refer la persoane cu dizabilități, ci la cei apți de lucru care nu vor să muncească, la cei care aduc pe lume copii cu un singur scop: să aibă o sursă de venit. Aceste medii generează infracționalitate crescută, abandon, lipsă de educație. Sunt absolut convins că, după o dezbatere serioasă privind această temă și conștientizarea celor ce primesc alocația ca sursă de venit, s-ar relansa și programul de contracepție”, a scris Dorin Florea pe Facebook.

Citește în continuare

Cele mai citite