Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Stiri PLUS

Alianța 2020 USR PLUS dă în judecată Poșta Română. „Aici nu este doar o problemă de dublu standard, ci un simptom al vremurilor pe care le trăim în care PSD a pus sub control majoritatea instituțiilor statului

Publicat

pe data de

Alianța 2020 USR PLUS dă în judecată Poșta Română după ce instituția a refuzat să distribuie în Giurgiu și Tulcea pliantele electorale ale alianței pe motiv că materialele conțin un îndemn la vot pe 26 mai și acest lucru ar reprezenta „propagandă electorală”. Legislația îi contrazice, însă, pe reprezentanții Poștei Române.

„Potrivit legii 334/2006, prezența cuvântului „votează” sau orice alt îndemn de a vota cu un anumit competitor electoral NU este un criteriu pe baza căruia să se stabilească dacă un material este propagandă electorală sau nu”, arată Alianța 2020 USR PLUS într-un comunicat de presă.

Cătălin Drulă, coordonatorul de campanie al USR pentru alegerile europarlamentare, acuză Poșta Română că acționează discreționar, deși este o instituție de stat, iar în perioada electorală toate partidele ar trebui să poată beneficia de aceleași servicii:

„Suntem puși la zid din cauza ordinelor politice de la București pe care le primesc cei din teritoriu. Refuzăm abuzul la care suntem supuși, astfel că vom da în judecată Poșta Română. Legea este de partea noastră”.

Alianța 2020 USR PLUS acuză Poșta Română că aplică condiții diferite partidelor politice în campania electorală în condițiile în care lipsa cuvântului „votează” de pe materialele PSD, distribuite de această instituție, nu exclude caracterul electoral, ziarul PSD distribuit către pensionari de Poștă fiind „o maculatură de propagandă de cea mai joasă speță”.
Asta în timp ce „Alianței 2020 USR PLUS i se interzice să distribuie un pliant de informare”, arată Vlad Voiculescu, coordonatorul de campanie al PLUS pentru alegerile europarlamentare:

„Aici nu este doar o problemă de dublu standard, ci un simptom al vremurilor pe care le trăim în care PSD-ul a pus sub control majoritatea instituțiilor statului. Acest lucru este inacceptabil pentru noi”.

Citește în continuare
Adaugă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Stiri PLUS

A început organizarea comunităților PLUS

Publicat

pe

PLUS s-a născut acum șase luni, dar organizarea în teritoriu a fost amânată pentru ca toate eforturile să fie depuse în campania electorală. Și focusul pe campanie s-a văzut în rezultate.

Iar acum încep să dau din casă.

Weekendul ăsta a început organizarea internă, după un concept complet nou pentru România. Organizațiile nu sunt constituite pe modelul clasic (1 filială/localitate), ci în funcție de numărul de oameni pentru care vor activa – câte o comunitate la fiecare 7.000 de cetățeni. O comunitate cuprinde membrii PLUS care locuiesc printre cei 7.000 de cetățeni pentru care vor activa.

Asta înseamnă că vor fi localități unde vom avea zeci de comunități. În București vor activa aproape 300 de comunități ale PLUS, una la câteva blocuri. Cu cât sunt mai multe, cu atât mai apropiate sunt de cetățeni.

Partea cea mai frumoasă, de fapt, e alta. Oamenii ăștia nu merg „la ședința de partid“ la vreun sediu arătos, plătit din banii statului, colorat în culorile partidului și cu fotografiile liderilor lipite pe ușa de la intrare. Dimpotrivă, se vor întâlni acolo, în comunitatea lor – în fața blocului, în parc, la unul dintre ei în curte sau acolo unde are altul un birou. Îți aleg propria conducere și au propriile proiecte.

Unora le-ar putea părea neprofesionist. O fi. Dar de 30 de ani prea au făcut politică doar profesioniștii.

Ca să nu mă credeți pe cuvânt, iată fotografii de la primele întâlniri ale unor comunități din Teleorman. Colegii din Videle s-au întâlnit într-un magazin de haine, colegii din Roșiori de Vede într-un bar, iar colegii din Alexandria în curtea unuia dintre ei. Așa începem să schimbăm, de jos în sus.

Citește în continuare

Stiri PLUS

Dragoș Tudorache: Cred că Siegfried Mureșan, care vede o colaborare între grupul Renew și socialiști împotriva popularilor, s-a uitat la alte negocieri

Publicat

pe

Dragoș Tudorache, europarlamentar din partea Alianței 2020 USR PLUS, îi atrage atenția europarlamentarului liberal Siegfried Mureșan că afirmația sa potrivit căreia vede o colaborare între grupul Renew și socialiști împotriva popularilor nu reflectă realitatea și îl asigură de faptul că interesul României, ca țară, va fi foarte bine reprezentat în condițiile în care, pentru prima dată, „un șef de grup este român”.

„Cred că Siegfried Mureșan, care vede o colaborare între grupul Renew și socialiști împotriva popularilor, s-a uitat la alte negocieri. Și eu fac parte din echipa de negociere, ba chiar am condus lucrările pe pachetul de justiție și afaceri interne la cererea celorlalți negociatori, și am observat o aliniere și o colaborare bună în aceste negocieri între toate cele trei grupuri.

Ba chiar foarte multe subiecte și teme unde popularii și socialiștii au fost complet compatibili – așa cum, de altfel, s-a întâmplat și în mandatul trecut, când cele două familii au făcut toate jocurile în PE.

Înțeleg că popularii sunt suparăți că Manfred Weber nu are susținere majoritară nici în Parlament și nici în Consiliul European, dar pentru asta singurii responsabili sunt popularii, pentru că au ignorat semnalele politice venite de mai bine de jumătate de an.

În loc să vadă acum conspirații împotriva lor, ar trebui să înceapă să înțeleagă că există o configurație nouă a Parlamentului European de care trebuie să țină seama – cu trei forțe puternice, nu doar cu două, cum au fost obișnuiți.

Și îl rog pe Siegfried Mureșan să nu mai vadă lucruri «grave pentru România» când, pentru prima dată, un șef de grup este român și interesul nostru ca țară va fi foarte bine reprezentat, îl asigur.

Grupul Renew Europe nu este al lui Macron, așa cum, sper eu, nici PPE nu este al lui Merkel. O asemenea simplificare, cel puțin în cazul Renew, este falsă”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Dragoș Tudorache.

Afirmațiile lui Dragoș Tudorache vin în contextul în care negocierile de joi pentru funcțiile-cheie la nivelul UE au eșuat, Emmanuel Macron refuzând numirea candidatului susţinut de Angela Merkel, germanul Manfred Weber, desemnat de Partidul Popular European (PPE), la Comisia Europeană.

„Nu a existat o majoritate pentru niciun candidat. Ne vom reuni din nou pe 30 iunie. Voi continua consultările”, a anunţat în cursul nopţii preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Citește în continuare

Noutăți Generale

Dacian Cioloș: „Președinția grupului Renew Europe e doar începutul proiectului nostru. Acum trecem la pasul următor și începem construcția politică internă”

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

Președintele PLUS, Dacian Cioloș, a fost ales, miercuri, președintele grupului Renew Europe din Parlamentul European.

Dacian Cioloș susține că acest pas reprezintă doar începutul proiectului PLUS, iar următoarea etapă va reprezenta construcția politică internă care să le ofere românilor un viitor mai bun în țara lor. „Președinția grupului Renew Europe e doar un pas în construcția politică pe care am gândit-o în ultimii doi ani. E un pas important, dar e doar începutul proiectului nostru. Am dovedit că meritam încredere la alegerile din 26 mai, am dovedit că facem parte din forțele politice relevante ale Europei. Vom continua să aducem cât mai mult din Europa în România prin activitatea noastră la Bruxelles și în cabinetele de europarlamentari pe care le vom deschide în toată țara. Acum trecem la pasul următor și începem construcția politică internă prin care să le oferim cetățenilor români un viitor așa cum îl merită”, a declarat Dacian Cioloș.

Este cea mai înaltă poziție ocupată vreodată în sistemul UE de un român, iar Dacian Cioloș este și primul est european care conduce un grup politic în Parlamentul European.

Citește în continuare
Stiri PLUSacum 12 ore

A început organizarea comunităților PLUS

Revista Preseiacum 2 zile

Dacian Cioloș, la Digi24: Europa poate să fie echilibrată atunci când și esticii vor avea un cuvânt de spus și de asta am candidat la președinția grupului

Noutăți Generaleacum 2 zile

Oana Țoiu: În orice decizie și procedură, interesul superior al copilului trebuie să primeze

Stiri PLUSacum 3 zile

Dragoș Tudorache: Cred că Siegfried Mureșan, care vede o colaborare între grupul Renew și socialiști împotriva popularilor, s-a uitat la alte negocieri

Editorialeacum 3 zile

Lipsa citostaticelor și surprinderile doamnei ministru Pintea

Noutăți Generaleacum 5 zile

Dacian Cioloș: „Președinția grupului Renew Europe e doar începutul proiectului nostru. Acum trecem la pasul următor și începem construcția politică internă”

Stiri PLUSacum 6 zile

Politico: Dacian Cioloș are prima șansă la șefia grupului Renew Europe, după ce a primit sprijinul lui Macron și al Ciudadanos

Știri Localeacum 6 zile

Vlad Voiculescu: Biroul de internări – Spitalul Județean Craiova! La coadă, aproximativ 60 de pacienți într-o încăpere fără aerisire

Stiri PLUSacum 7 zile

Dacian Cioloș: USR și PLUS vor merge mai departe împreună. Și la prezidențiale, și la locale, și la parlamentare. Nicio încercare de dezbinare nu ne va descuraja

Noutăți Generaleacum O săptămână

„Nimic nou: PSD și Lia Olguța Vasilescu mint“. Dovada, prezentată de Cosmin Râță, delegatul Alianței 2020 USR PLUS la Secția 32 din Bruxelles

Cele mai citite