Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Noutăți Generale

„Aleg Noul București”, evenimentul USR PLUS de încheiere a campaniei electorale

Publicat

pe data de

Copreședinții USR PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș, alături de candidații Alianței USR PLUS la primăriile de sector și Primăria Capitalei și liderii naționali ai PNL, au participat, vineri, la evenimentul de încheiere a campaniei electorale în cadrul căruia au reamintit miza alegerilor locale și au reluat apelul către cetățeni de a ieși duminică, 27 septembrie, la vot. 

„Eu sunt foarte optimist că o să luam șapte primării din șapte și că o să avem majoritate în șapte consilii din șapte. Această campanie este mai mult decât o campanie pentru un trafic mai bun, o poluare mai redusă, apa caldă sau un salariu mai mare. Este o luptă pentru valori, o luptă între o clasă întreagă care vrea onestitate, o scară echitabilă de valori în societate și o gașcă ce este vremelnic la putere și care folosește banii pentru a ne spune tuturor că albul e negru și negrul e alb. Asta s-a făcut și în epoca Dragnea, Năstase, asta face și Dragnea de București de patru ani, să ne convingă că albul e negru și negrul e alb. Următoarele două zile vor fi cele mai importante, vorbiți cu prietenii, cu familia, să iasă la vot. Sunt optimist că pe 27 septembrie adevărul va învinge minciuna, competența va învinge incompetența și cinstea va învinge corupția”, a declarat Nicușor Dan, candidatul dreptei la Primăria Generală a Capitalei.

„Aș vrea să vă fac o mărturisire: pentru această zi de duminică și pentru cea din 6 decembrie e motivul pentru care am decis să intru într-un partid politic și să fac politică. Am decis lucrul acesta după ce, în 2017 – 2018, am constatat care e rezultatul indiferenței vizavi de vot. Sunt astfel de momente în viață cărora nu le măsori importanța decât în momentul în care le trăiești. Sper cât mai multă lume care acum, probabil, se gândește la cât de periculos o fi să iasă sau să nu iasă la vot din cauza crizei epidemiologice prin care trecem sau oameni indiferenți care își spun de mai mulți ani că oricum votul lor nu contează și că nu pot să schimbe mare lucru sau oameni care s-au lăsat înșelați de propaganda care a fost făcută și plătită din banii publici, de către cei care sunt la putere în București și în multe alte locuri din țară, de către PSD care se crede stăpân pe banul public și sper ca toți acești oameni să realizeze că ziua de duminică nu este despre candidații pe care îi vedem pe afișe, ci e despre ei și despre viața lor. Trebuie să schimbăm, odată pentru întotdeauna în România, percepția că banul public e al celor care sunt la putere”, a spus copreședintele USR PLUS Dacian Cioloș.

„Bucureștiul va avea în sfârșit un primar care și-a dedicat ultimii ani pentru sufletul acestui oraș. Haideți să ne gândim cum arată orașul, arată ca un oraș din care fantoma lui Ceaușescu iese prin țevile de apă caldă. Am ajuns aici fiindcă am crezut că există o limită. După guvernarea Dacian Cioloș am crezut cu toții ca în România se respiră și că merge înspre bine, și că ce se poate întâmpla dacă nu mergem la vot și iată că n-am mers și ne-a arătat Dragnea ce se poate întâmpla. Despre asta e vorba și la votul de duminică. Dacă nu mergem la vot asta se va întâmpla din nou. Nicușor Dan este primarul de care avem nevoie!”, a afirmat, la rândul său, copreședintele USR PLUS Dan Barna.

„Eu nu am văzut PSD în campania asta în București. Ați văzut? Să nu credeți că nu există. Noi suntem ziua, ei sunt noaptea, ca hoții. Noi suntem la vedere, ei sunt în ascuns, noi suntem la suprafață, ei sunt în subterane. Și-au luat firmă, pe care nimeni nu știe cu cât o plătesc, nu știu dacă ați auzit de ei, cei care au scos Marea Britanie din UE și acum, probabil, își imaginează că pot să scoată și Bucureștiul din UE, dar singurul lucru pe care o să îl realizeze este că o să o scoată pe Firea din București. De fapt, nici nu trebuie să o scoată pe Firea din București pentru că ea nu e în București decât din când în când, când apare pe la televizor. În rest, o găsiți în Voluntari, alături de Pandele. Credeți că altcineva ia deciziile la București decât Pandele? Vă înșelați. Pe de altă parte, să știți că ne luptăm cu un adversar care e capabil de orice. Ei sunt disperați, simt că pierd și ce pierd ei – aproape tot pentru că, în ultimii patru ani, și la Capitală, și la toate cele șase sectoare banul public s-a scurs sistematic în foarte multe buzunare private ale caracatiței, din care doar câteva tentacule a reușit să le prezinte Nicușor Dan”, a declarat premierul și liderul PNL, Ludovic Orban.

Claudiu Năsui a vorbit despre atacurile mizerabile la adresa candidaților USR PLUS, atacuri care întăresc convingerea că au șanse să câștige primăriile din București: „A fost o campanie cu inscenarii și filaje securistice, tentative de violența, pe care candidații noștri le-au dejucat pentru ca au bun simt, pentru ca sunt corecți.

După 27 septembrie va trebui să schimbăm din rădăcini un sistem putred, un sistem care a crescut ca o tumoră canceroasă și nu a fost oprit. Nu a fost ușor să facem ce avem azi în față, USR PLUS și PNL cu aceeași candidați. Duminică, victoria noastră depinde de un singur lucru: mobilizarea la vot. Dacă ieșim la vot câștigăm, dacă nu, continuăm să ne plângem că nu avem apă caldă. Nu alegem răul cel mai mic, ci binele”.

Vlad Voiculescu a reamintit că interesul cetățenilor a primat, atunci cand ne-am luat responsabilitatea de a avea candidați unici la Primăria Generală și primăriile de sector: „Am decis să mergem împreună la aceste alegeri cu candidați unici, oameni de care nu numai că nu ne e rușine, dar de care suntem mândri, suntem încrezători că sunt oameni cu care putem face treabă. Pe încrederea voastră, vom construi și mai multă încredere. Pe încredere, vom reconstrui Bucureștiul și vom reconstrui România.

Suntem astăzi aici pentru a pune punct unei epoci și de a scrie o nouă istorie curată, transparentă, de care să fim toți mândri”.

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Noutăți Generale

Dragoș Tudorache: Nu se poate ca, după ani buni, moldovenii să nu știe cine este vinovat de furtul unui miliard de euro din banca lor

Publicat

pe

„Așa cum le spunem și le reamintim propriilor noastre state membre că statul de drept este fundamentul democrației, tot așa le spunem și le reamintim întruna moldovenilor că angajamentul față de statul de drept și democrație este elementul esențial pentru destinația comună pe care ne-am propus-o, care este integrarea europeană”, a declarat Dragoș Tudorache, președinte executiv PLUS și europarlamentar, luni, în cadrul discursului susținut în Parlamentul European în care a făcut un nou apel către liderii politici de la Chișinău pentru implementarea reformelor restante privind consolidarea democrației.

„Acordul de asociere dintre UE și Republica Moldova nu este doar o listă de reforme și un portofoliu financiar. Esența sa o reprezintă valorile comune și o destinație comună. Suntem parteneri, noi și Republica Moldova, pentru că ne-am luat un angajament unii față de ceilalți. Iar în centrul acestui angajament se află o valoare care se află în dezbatere acum, chiar și aici, între noi, membrii Uniunii. Acea valoare este statul de drept. Așa cum le spunem și le reamintim propriilor noastre state membre că statul de drept este fundamentul democrației, tot așa le spunem și le reamintim întruna moldovenilor că angajamentul față de statul de drept și democrație este elementul esențial pentru destinația comună pe care ne-am propus-o, care este integrarea europeană.

Raportul meu și principalul mesaj pe care aș vrea ca noi, Parlamentul European, să-l transmitem Republicii Moldova este tocmai despre aceste alegeri fundamentale și valori, cele care ne fac pe toți europeni.

Republica Moldova a implementat mai multe reforme în ultimul an, iar raportul recunoaște aceste eforturi, cu toată instabilitatea politică și semnalele adesea confuze venite dinspre autorități.

Foarte important este că Moldova a reușit să atingă anumite condiționalități legate de reforme instituționale și legislative concrete pentru a primi a doua tranșă de Asistență Macrofinanciară. S-a renunțat la schema acordării cetățeniei pentru investiții, cadrul legislativ pentru ONG-uri a fost adoptat în mod corespunzător, unele elemente ale pachetului de reformă judiciară au fost puse în aplicare. Acest lucru a condus la furnizarea atât de necesară a ajutorului financiar, împreună cu o sumă suplimentară de asistență redirecționată, concentrându-se pe măsurile de răspuns rapid în ce privește lupta cu COVID-19. Adăugați la aceasta suma de 100 de milioane de euro din instrumentul Omnibus și avem un pachet consistent pentru care felicit Comisia Europeană și SEAE (Serviciul European de Acțiune Externă), care au înțeles necesitatea de a fi alături de Republica Moldova în aceste momente de nevoie”, a declarat Dragoș Tudorache.

Dragoș Tudorache a enumerat reformele pe care Republica Moldova încă nu le-a îndeplinit și pe care UE le așteaptă de la liderii politici moldoveni: „Raportul indică și acele reforme care nu sunt încă implementate, fie pentru că lipseste voința politică, fie pentru că nu este suficientă capacitate administrativă. Mecanismele democratice trebuie să fie consolidate, societatea civilă trebuie să fie mai implicată și, mai presus de orice altceva, justiția trebuie să fie independentă, fără niciun fel de suspiciune de părtinire politică sau de corupție.

Prin urmare, reforma Consiliului Superior al Magistraturii trebuie definitivată, iar activitatea procurorilor trebuie să fie eliberată de imixtiuni și presiuni nejustificate, inclusiv de cele provenite din prevederile legale învechite din Codul penal. Sectorul bancar și cel financiar au nevoie de transparență, stabilitate și predictibilitate, pentru ca încrederea în mediul de afaceri din Moldova să fie sustenabilă. Nu se poate ca, după ani buni, moldovenii să nu știe cine este vinovat de furtul unui miliard de euro din banca lor.

Uniunea și noi, Parlamentul European, vom continua să supraveghem cu atenție implementarea acestor reforme, pentru că sunt importante pentru Moldova și pentru cetățenii săi.

Un ultim mesaj, acum, către cetățenii moldoveni, pe care îl voi rosti în limba lor maternă: Europa a fost și va rămâne acasă. Este deja pentru mulți dintre moldovenii care circulă liber (momentan afectați, ca noi toți, de restricțiile legate de pandemie), pentru cei care muncesc în alte colțuri ale Europei sau cei care își însoțesc familiile. Conducătorii Moldovei, oricine ar fi ei, datorează cetățenilor lor o țară din care să le vină mai greu să plece. Iar reformele pe care noi, Uniunea și instituțiile sale, le cerem autorităților sunt acolo pentru voi, pentru a construi o societate și o democrație funcțională, sănătoasă și prosperă. Asta vă dorește Uniunea Europeană, asta vă doresc și eu!”.

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Noutăți Generale

USR și PLUS au aprobat Programul de guvernare al Alianței

Publicat

pe

Într-un exercițiu de democrație participativă reală, cei aproape 200 de membri care alcătuiesc conducerile reunite ale USR și PLUS au aprobat sâmbătă, 17 octombrie, Programul de guvernare pe care Alianța USR PLUS se angajează să-l pună în practică după alegerile parlamentare. Programul va fi prezentat public, în integralitate, după depunerea listelor de candidați USR PLUS.

„Programul de guvernare propus de USR PLUS va aduce o schimbare radicală a modului de a guverna în România. Avem nevoie de un stat eficient, care să acționeze curat, profesionist, în interesul cetățeanului, ca partener al mediului de afaceri și al societății civile. În anii următori, cetățenii și mediul antreprenorial au nevoie de stabilitate și predictibilitate, iar statul român are nevoie de reformă și de modernizare pentru a se scutura de tarele incompetenței, corupției, ineficienței, de moștenirea lăsată de politicieni care l-au politizat pentru a-l captura. Am discutat astăzi în structura de conducere comună a USR și PLUS conținutul programului, elaborat cu participarea a peste 200 de oameni cu expertiză și experiență pe domeniile acoperite de program. Revoluția Bunei Guvernări pe care o propunem înseamnă, de fapt, revenirea la o guvernare a bunului-simț“, a declarat Dacian Cioloș, copreședinte al Alianței și propunerea de prim-ministru a USR PLUS.

 „Un program de guvernare înseamnă evoluție, soluții și solidaritate. Înseamnă că ai o viziune pentru viitor și această viziune are mecanisme bine definite, detalii și termene și indicatori prin care măsori evoluția. Asta au făcut colegii noștri care au lucrat la documentul pe care l-am adoptat azi: au identificat probleme și au venit cu soluții. Înainte de a scrie s-au consultat cu experți, cu societatea civilă, mediul de afaceri și cu membri de partid. Au reușit astfel să alcătuiască cel mai bun program dintre toate cele pe care electoratul le va avea la dispoziție în această campanie. Cei patru ani care se încheie în decembrie au fost anii opoziției. Și a fost dură. Anii care vin sunt cei ai construcției. Și va fi durabilă“, a subliniat Dan Barna, copreședinte USR PLUS.

„Primul pas e o Românie fără hoție, dar întrebarea este ce punem în loc. Avem un plan detaliat pentru Revoluția Bunei Guvernări, de soluții generate de sute de ore de lucru și de dezbateri, pentru ceea ce zeci de mii de români ne-au spus în stradă că îi doare. Dar e un plan care nu doar aduce clarificări vizavi de cum reparăm ceea ce nu s-a făcut în 31 de ani de resurse parțial irosite, ci și cum investim în viitor. Într-o ambiție nu doar de a fi «în rând cu lumea», ci de a face din oportunitățile de acum șansa copiilor noștri de a fi împliniți acasă“, a spus Oana Țoiu, membru al Biroului Național PLUS, coordonatorul Programului Politic al Alianței USR PLUS.

„E prima dată când un partid propune alegătorilor angajamente clare pentru guvernare: cu livrabile, cu bugete. Revoluția Noii Guvernări înseamnă să renunțăm la gargara politicianistă cu care ne-a obișnuit clasa politică veche. Angajamente clare, măsurabile, pe baza cărora vom negocia intrarea la guvernare“, a declarat și Cristian Ghinea, europarlamentar USR PLUS.

În ultimii patru ani, USR PLUS a demascat hoția din Parlament, dar nu este destul. Vrem și putem să facem mai mult de atât. Vrem o Românie fără hoție, fără șpagă în spitale, fără pensii speciale, fără nepotisme în administrație, fără defrișări ilegale. Suntem singurii care putem să curățăm România de corupție, pentru că suntem singurii care nu am fost complici la hoțiile din ultimii 30 de ani.

Șase angajamente-cheie din cele 40 cuprinse în Programul de guvernare USR PLUS:

– Să nu mori cu dreptatea în mână. Vom repara tot ce a distrus PSD în materie de Justiție, de la corectarea legilor Justiției și desființarea Secției Speciale la repornirea activității DNA, reincriminarea neglijenței în serviciu și revenirea la vechea definiție a abuzului în serviciu. De asemenea, vom eficientiza și transparentiza actul de justiție prin măsuri precum informatizarea, transmiterea online a ședințelor de judecată, achitarea simplificată a taxei judiciare de timbru, restructurarea circumscripțiilor judecătoriilor, suplimentarea numărului de judecători din sistemul judiciar.

– Fără politică în școală. Desființăm, treptat, inspectoratele școlare și organizăm concursuri pentru directorii de școli, astfel încât să avem manageri performanți la conducerea unităților de învățământ.

– Creăm un Fond Național de Modernizare a Infrastructurii din Sănătate. Este vorba de un program de 1 miliard de euro pentru următorii patru ani, prin care să fie finanțată renovarea sau reconstrucția de spitale.

– Împădurim România și creăm DNA-ul Pădurilor. Simultan cu organizarea unui Parchet dedicat infracțiunilor de mediu, vrem să atragem fonduri europene, private și bugetare pentru atingerea unui ritm de împădurire anual care să permită ca, până în 2050, să acoperim cu păduri aproximativ 40% din suprafața terestră a României.

– Bani europeni în industrii ale viitorului. Vrem să dezvoltăm România prin investiții în tehnologii verzi și energie curată, digital & industrie 4.0, prelucrare cu valoare adăugată înaltă și inovare, ecoturism, industrii creative.

– Internet pentru toți. Oricine, oriunde, să aibă acces la internet de mare viteză pentru că aceasta este autostrada viitorului.

Citește în continuare

Noutăți Generale

Dragoș Tudorache: Reforma constituțională devine cât se poate de urgentă

Publicat

pe

„Majoritatea parlamentară PSD a adoptat zeci și zeci de legi într-un orb bugetar total, unele dintre ele cu grevarea unor proporții covârșitoare ale bugetului de stat. CCR nu le-a văzut pe acelea. Dar iată că au găsit de cuviință să respingă DNA-ul pădurilor pe acest motiv, o structură menită să dea coerență acțiunii statului de luptă împotriva defrișărilor ilegale din pădurile țării”, afirmă Dragoș Tudorache, președinte executiv PLUS și europarlamentar, vineri, în cadrul unei postări critice pe Facebook la adresa Curții Constituționale, după publicarea motivării deciziei de respingere a DNA-ului pădurilor.

Dragoș Tudorache acuză CCR că a devenit „fățiș partinică politic” și „incapabilă să își mai satisfacă de o manieră rezonabilă rolul său constituțional de arbitru între puterile statului”. „Un „headline“ din presă mi-a atras atenția: CCR a publicat motivarea deciziei de respingere a DNA-ului pădurilor! Surpriza: motivul e lipsa indicării unei surse certe de finanțare!

Majoritatea parlamentară PSD a adoptat zeci și zeci de legi într-un orb bugetar total, unele dintre ele cu grevarea unor proporții covârșitoare ale bugetului de stat. CCR nu le-a văzut pe acelea. Dar iată că au găsit de cuviință să respingă DNA-ul pădurilor pe acest motiv, o structură menită să dea coerență acțiunii statului de luptă împotriva defrișărilor ilegale din pădurile țării. În 2016, m-am dus la Ministerul de Interne cu trei priorități, pe care mi le-am asumat în prima conferință de presă din ziua învestiturii: alegeri corecte și bine organizate, reorganizarea DIPI și combaterea tăierilor ilegale de pădure. Am impus atunci controale încrucișate în toată țara, cu echipe mixte care se «păzeau» unii pe alții sau, mai bine spus, unii de alții. Rezultatele s-au văzut imediat: în fiecare zi erau detectate fie locuri în care se tăia ilegal, fie transporturi ilegale de masă lemnoasă, numărul de sesizări între organele implicate a crescut, iar prețul lemnului de foc a luat-o în sus tocmai pentru că nu se mai găsea pe piață lemnul illegal”, a scris Dragoș Tudorache pe Facebook.

În acest context, Dragoș Tudorache readuce în discuție importanța și necesitatea reformei constituționale: „Sunt multe de făcut pe zona de protejare a pădurilor, inclusiv prin a asigura o alternativă viabilă milioanelor de români care se încălzesc în continuare cu lemne. Dar preocuparea de astăzi e legată mai degrabă de această Curte Constituțională, devenită atât de fățiș partinică politic, incapabilă să își mai satisfacă de o manieră rezonabilă rolul său constituțional de arbitru între puterile statului. Îmi cântăresc bine cuvintele, pentru că nu vreau să slăbesc în niciun fel autoritatea instituțiilor noastre fundamentale. Dar chiar cred că reforma constituțională – și, în cadrul ei, reforma CCR – devine cât se poate de urgentă. Am propus deja liniile mari de direcție pentru o asemenea reformă, tot ce sper este ca președintele și viitorii noștri parteneri la guvernare să înțeleagă la fel sensul urgenței acestei reforme și conținutul său”.

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Cele mai citite