Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Editoriale

Agenţia Naţională de Meteorologie a anunțat ieri schimbări semnificative ale climei României în următoarele decenii. Ce-i de făcut?

Publicat

pe data de

FOTO Cornel Brad

În România există o strategie națională și un plan național de acțiune privind schimbările climatice, doar că nu sunt implementate. O problemă și mai mare este absența oricărei dezbateri pe această temă. În preocupările și în declarațiile PSD, schimbările climatice pur și simplu nu există. Guvernul PSD nu se gândește decât la cum să supraviețuiască la putere.

În schimb, problema schimbărilor climatice este o prioritate la nivel european, în parte și datorită nouă – PLUS, Dacian Cioloş și grupul europarlamentar Renew Europe, al cărui președinte este: construirea unei Europe verzi echitabile și neutre din punct de vedere al impactului asupra climei.

România va trebui să preia această prioritate, căci este membră a UE. O poate face organizând tranziția la scară națională către o politică climatică coerentă și transversală prin patru măsuri urgente propuse de PLUS:

  1. Acțiuni de adaptare la schimbări climatice în orașe: instalarea de suprafețe absorbante a noxelor, sisteme publice de sănătate axate pe prevenție;
  2. Adoptarea unui plan național pentru climă care să indice obiective climatice pentru 2030 și 2050, cu acordarea unui rol de coordonare premierului, vicepremierului sau cancelariei;
  3. Crearea unor „panel“-uri cetățenești și desemnarea unui responsabil pentru climat pentru fiecare județ;
  4. Transformarea politicii climatice într-un mijloc de creștere a calității vieții prin tranziția spre economia circulară.

Dar măsurile de adaptare la schimbările climatice și de reducere a impactului asupra climei vor trebui să devină prioritare nu numai pentru stat. Pentru ca această politică climatică să fie eficace, implicarea cetățenilor și a comunităților este absolut necesară. Vestea bună este că peste 90% din cetățenii României consideră că schimbările climatice sunt reale, după cum arată un studiu realizat de IRES în septembrie 2019. Majoritatea înțelege, așadar, că rezolvarea problemelor globale include, implicit, și problemele locale, fie ele de natură economică, socială sau demografică, căci biosfera este un unic eco-sistem, iar problemele unei părți din eco-sistem afectează întregul.

Deci suntem pregătiți de acțiune. Tot ce ne lipsește e un nou guvern, competent.

Sursă informații ANM

Editoriale

Președintele României, un război care nu se termină nicidată și victoria democrației

Publicat

pe

Deși pare greu de realizat, în democrație, „libertatea” și „dreptul” sunt într-un continuu conflict. Statul de drept poate exista doar în prezența acestor două elemente care trebuie să se regăsească într-un echilibru perfect. Președintele Republicii este cel care trebuie să se îngrijească de acest echilibru, în calitatea sa de mediator.

Dar haideți să vedem ce semnifică „libertatea”. Este acea stare a omului care a reprezentat motorul evoluției noastre. Libertatea în forma sa naturală, animalică, este nelimitată și se traduce prin aceea că fiecare este liber să facă ce dorește, indiferent de efectele pe care le produce asupra altora.

„Dreptul”, pe de altă parte, nu este o emanație a naturii, ci este o ficțiune ce devine reală prin faptul că o colectivitate de oameni este de acord cu ea (Statul este el însuși o ficțiune devenită realitate prin acordul unei colectivități umane). Dreptul este regula în baza căreia libertatea este asigurată pentru întreaga colectivitate. Dreptul cuiva devine o limitare a libertății celorlalți. De exemplu, dreptul de a avea în proprietate un bun vine la pachet cu obligația de a nu încălca drepturile similare ale celorlalți. Prin urmare, pentru că ne bucurăm de dreptul de proprietate, nu suntem liberi să încălcăm dreptul altora. În lipsa unor reguli, a unor drepturi clar stabilite, manifestarea libertății unora afectează libertatea altora. Această situație a fost sintetizată foarte ingenios de Boris Stark: „Cei presaţi de nevoi sunt obligaţi să vrea ceea ce puternicii economiei sunt liberi să le-o impună”.

În societatea contemporană, întâlnim multe limitări ale libertății economice: în domeniul concurenței, al protecției consumatorilor, protecția mediului etc. Toate aceste limitări sunt impuse pentru a garanta libertatea celorlalți, pentru a crea un echilibru. Libertatea fără drepturi generează anarhie, iar dreptul fără libertate este o formă fără fond.

Președintele Republicii trebuie să asigure și să mențină acest echilibru astfel încât, pe de o parte, să nu fie inhibată dezvoltarea economică și tehnologică a României, iar pe de altă parte, să se asigure că sunt respectate drepturile cetățenilor. Doar un presedinte care a activat profesional în mediul privat, care s-a lovit de problemele pe care le presupune mediul de afaceri e capabil să facă acest lucru și să asigure victoria democrației și a statului de drept în România.

* Editorial de Alexandru Dimitriu, avocat, membru în conducerea PLUS Sector 5

Citește în continuare

Editoriale

Cum aducem românii acasă

Publicat

pe

Poate pentru prima oară într-o campanie electorală pentru prezidențialele din România, toți candidații principali au avut mesaje pentru diaspora. Unele mai bune, altele mai rele. După lecția din 2014 și după cea din 26 mai 2019, toată lumea știe că nu mai pot fi ignorați românii plecați din țară în ultimii 10-15 ani, care au arătat că pot să devină un decident important în alegeri. Iar subiectul cel mai des discutat este cum să atragem românii înapoi în România.

Nu este atât de simplu

Orice diasporean vă poate spune că nu există o soluție magică pentru a face sfertul de țară plecat să revină. Nu merge cu o singură idee, cu o mare găselniță. Din cei peste 5 milioane de români emigrați, mulți nu se vor mai întoarce niciodată. Răul e deja făcut și rana produsă va avea nevoie de mult timp până la vindecare. Întrebarea este cum deschidem, totuși, drumul spre casă?
Ce veți citi mai jos este o viziune. Este ceva imaginat după citirea a numeroase motive de plecare din țară sau de refuzuri de întoarcere. Este o poveste care poate deveni realitate, atâta timp cât o serie de măsuri, legi și programe sunt implementate. Este dependentă de voturi, de voință, de integritate și competență. Dar nu este imposibil.

O familie de români

Este anul 2025, iar Andreea și Alex Pop locuiesc de nouă ani în Milano, Italia. Ea este programator, iar el topograf și o duc bine. Au plecat curând după Colectiv, pe 1 ianuarie 2016, în căutarea unui loc unde să se simtă în siguranță, respectați și, de ce nu, unde să câștige mai bine. Au învățat rapid italiană, au lucrat inițial în diverse locuri fără legătură cu studiile lor, dar încet-încet au ajuns în companii solide, pe salarii decente, locuind într-o suburbie curată și liniștită. Închiriază un apartament cu 2 camere pe care îl împart cu băiețelul lor Mihai și uneori cu mama Andreei, care vine uneori din Bistrița să îi ajute cu copilul.Sistemul italian nu e perfect, mai ales cu românii. Au un mic grup de prieteni (tot români) și ocazional Alex joacă un fotbal cu colegi de la muncă, iar Andreea mai bea o cafea cu mămicile italience ale colegilor lui Mihai. Au vacanțe vara în țară și iarna la schi în Dolomiți sau în Alpi.

Dar tatăl Andreei este bolnav și mama ar prefera să îi fie aproape. Băiețelul, Mihai, crește vorbind mai bine italiana decât româna și nu prea știe ce e cu România. Alex se vede prea rar cu fratele său care are trei copii și nu prea poate să călătorească. Cei mai buni prieteni au rămas toți în România. Nu sunt întru totul liniștiți în privința politicii italiene și „acasă” a rămas mereu, pentru ei, Bistrița.

Așa că decid să se reîntoarcă în țară.

Drumul spre casă

Alex contactează consulatul român din Milano, unde este pus în legătură cu Departamentul pentru Repatriere. Ar putea face asta și on-line, pentru că toate resursele, procedurile și actele sunt disponibile și digital, inclusiv certificatele necesare. El preferă totuși contactul direct, uman.

„Departamentul pentru Repatriere” este un serviciu împărțit între MAE și Cancelaria Prim-ministrului, cu câte un reprezentant în toate consultatele românești din zone externe cu peste 50.000 de români și cel puțin câte o persoană de legătură în fiecare Consiliu Județean (în județe mari sunt birouri întregi). Este coordonat de un ministru delegat (sau poate un secretar de stat) care lucrează direct sub Prim-ministru și are în sarcină coordonarea orizontală între punctele din afara țării și cele din țară.

Natura acestui departament este de a oferi puncte de contact integrate pentru românii interesați să revină.

One-stop-shops pentru repatriere

Alex își înregistrează familia pentru repatriere. Vor să se reîntoarcă în țară și ar dori să meargă undeva aproape de Bistrița, pentru a fi aproape de familia Andreei. Echipa din Milano ia legătura cu cei din Bistrița, care au acces deja la o serie mare de resurse, o parte dintre ele adunate de autorități, iar altele provenind din baze de date publice sau furnizate din privat.

De exemplu, oferte de muncă. Redresarea economiei prin politici inteligente și utilizarea la maximum a potențialului oferit de fonduri europene și investiții sustenabile face ca în 2024 piața muncii să fie în mare căutare de specialiști ca Alex și Andreea, în special cu experiența lor acumulată în Milano. Algoritmul e simplu: site-ul e ținut de departament, iar orice angajator poate adăuga oferte gratis, în același timp existând contracte cu agregatoarele de joburi, ale căror oferte apar automat și pe platforma departamentului.

Certificatul de înscriere la școală pentru Mihai poate fi obținut ușor on-line, inclusiv dacă el ar fi deja în sistemul gimnazial sau chiar liceal italian. Dacă copilul are nevoie să ajungă la un nivel de limba română, numeroase opțiuni vor fi fost deja puse la dispoziția părinților: cursuri on-line, clase virtuale, manuale pentru părinți și mai ales cursuri de week-end sau module de limba română în toate școlile din UE cu o populație mare de elevi români.

Administrația publică din țară este deja sensibilizată și educată cu privire la diversele particularități ale țărilor de unde românii se întorc acasă, în special Italia, Spania, Germania, Marea Britanie, Franța, iar certificatele de studii, de exemplu, sunt recunoscute automat. Chiar și în județe mai mici, ca Bistrița-Năsăud.

La fel de ușor va fi cu obținerea noilor cărți de identitate (digitale și ele) Mașina lor va putea fi înmatriculată în România rapid – administrația competentă este obișnuită cu contractele de vânzare-cumpărare sau cu certificatele italiene, iar Alex va putea preînregistra mașina, obținând noile plăcuțe în doar câteva zile de la întoarcerea acasă (în poștă).

Alex își găsește din timp un angajator, prin intermediul bazei de date cu locuri de muncă pusă la dispoziție gratuit și susținută de către administrația din România.

Andreea însă vrea să folosească o parte din banii strânși pentru a-și deschide o mică afacere. O va ajuta și programul Diaspora Start-up, lansat de Guvernul Cioloș în 2016, care în 2024 este aplicat la o scară mult mai mare. Toate actele le va obține digital, încă dinainte să se întoarcă, prin intermediul Departamentului de Repatriere. În cel mult câteva zile de la sosire, afacerea va putea funcționa. În cazul în care are nevoie de un spațiu, sau firma ei are o activitate deosebită (își deschide bunăoară un mic magazin de vinuri aduse din Italia), controalele necesare de la diversele departamente vor veni toate în același zi. Prin intermediul Departamentului la nivel regional, Andreea va fi avut de la bun început toată lista de avize necesare, precum și toate programările stabilite dinainte.

Nu în ultimul rând, afacerea sa ar putea fi scutită de anumite impozite pentru primele 3 luni, extensibil până la 6 dacă are un impact social (creează locuri de muncă sau resurse sociale pentru alte persoane etc.).

Nimeni nu va cere șpagă

Tatăl Andreei va putea primi tratamentul de care are nevoie și medicamentele de care are nevoie la spitalul din Bistrița, renovat și extins cu fonduri europene. Familia îi va fi alături și nu vor simți mereu nevoia să caute soluții pentru a-l duce la tratament „în afară”.. O parte din personalul medical va fi și el proaspăt repatriat și va aduce înapoi nu doar experiența profesională, ci și atitudinea față de importanța vieții și față de demnitatea umană a pacienților.

Mihai va merge la o școală normală pentru ei, care au fost plecați atâta timp și sunt obișnuiți să fie curat și frumos la grădinițele unde l-au dus, iar personalul didactic să fie bine instruit, motivat și politicos. Din clasa I va avea acces la un curriculum care să-l învețe și ce au învățat mai bun părinții săi în România, dar și adaptat la realitățile din 2024, cu un accent important pus pe digitalizare. Va avea acces și la activități extrașcolare diverse, chiar și la Bistrița sau în comunele mai mici de oriunde, de la Văleni la Dolhasca, ceva ce multor părinți din diaspora le-ar fi lipsit atât de mult dacă se întorceau în țară în 2019.

Vor putea merge la fratele lui Alex și la familia lui, care locuiesc la Iași, în maxim 3 ore pe autostradă. O oră le-ar lua drumul până la Cluj, de unde mai fac maxim 4 ore până la București. Iar asta respectând mereu viteza legală și siguranța rutieră. Poate nu chiar toate vor fi gata în 2024, dar o parte din autostrăzile acestea vor fi deja în lucru și componente deja terminate.
Tot procesul de repatriere va fi rapid și vor fi susținuți să se întoarcă. Nu le va reproșa nimeni„ păi dacă ați plecat la ce ați mai venit?”. Fără discriminare.
Statul român le va facilita reîntoarcerea. Nu îi va ține în brațe, dar le va oferi accesul la resurse on-line permanente și gratuite (oferte de joburi, informații inteligibile). Nu le va pune bariere artificiale sau inutile, ci le va deschide drumul spre casă, simplificând tot ceea ce ține de administrația națională sau locală de taxe, certificate sau adeverințe, ori de recunoașterea drepturilor sociale câștigate în Italia.

Familia Pop va putea așadar să se întoarcă în România, unde să muncească pentru un trai decent, plătind taxe normale, să aibă acces la o infrastructură și servicii publice de calitate și să poată răspândi în jurul prosperității micii lor familii o înflorire a societății, multiplicând mult peste așteptări investiția făcută în ei de către cei care le-au deschis drumul spre casă.
Posibilități

Departamentul pentru Repatriere ar putea face și mai multe. Dacă, Doamne ferește, un român decedează în timpul său în Italia (sau în alte țări europene), el va intermedia și ajuta reîntoarcerea în țară pentru înmormântare, pe baza unui acord bilateral și a unui fond de asigurări special la care cei plecați vor putea contribui voluntar.

El va coordona repatrierea capitalului uman, oferind anunțuri, organizând evenimente în diaspora pentru angajatorii români și nu numai. Va ajuta și repatrierea capitalului financiar, popularizând oferte atractive de investiții românești în țară (noi afaceri, huburi digitale, ateliere creative, centre de cercetare, printre altele).

În domeniile cheie, unde este nevoie de un stimul, Ministrul Delegat pentru Repatriere împreună cu alți miniștri va putea gândi, pe termen scurt și țintit pe anumite zone sau profesii, facilități fiscale pentru cei care se întorc să lucreze sau să investească. Doctori, profesori, cercetători, lucrători cu calificări rare, antreprenori care se întorc pentru a rămâne în țară și care creează bunăstare în jurul lor.

Înapoi la realitate

Astăzi această poveste pare de domeniul SF. Unii români din diaspora cred că au mai multe șanse să întâlnească hobiți sau extratereștri decât să lucreze cu o administrație română eficientă, digitală, competentă și, mai ales, politicoasă.

O parte din cele de mai sus ar ține de o politică pentru diaspora. Altele țin de aplicarea de soluții inteligente în economie, către antreprenori, în infrastructură. Altele, poate cele mai multe, țin de fapt de o guvernare integră, care s-ar face în interesul cetățenilor, care ar aplica soluții competente sau de bune practici din alte țări. Sănătatea sau educația nu sunt perfecte nici în Belgia sau Spania, dar dacă acolo românii pot excela în orice domeniu, de ce nu ar putea să o facă și la ei acasă?

Pentru ca povestea de mai sus să devină realitate, este nevoie de o abordare integrată și nu de improvizații. Este nevoie de proiecte legislative ambițioase și inteligente care să fie perfecționate și trecute de un Guvern și Parlament care să le combine cu restul muncii lor, promovate de un Președinte activ în reprezentarea României și apoi implementate de o administrație națională și locală care să creadă în misiunea sa.

Este nevoie de o schimbare. La alegerile prezidențiale, locale și parlamentare. În mentalitatea românilor de acasă, dar și din afară.

Dacă aceiași oameni vechi câștigă din nou primăriile și locurile din parlament, dacă aceleași voci rămân să ne vorbească de peste tot, de la Cotroceni la consilii locale, atunci drumul spre casă nu se va deschide niciodată. Dimpotrivă. Calea exodului se va lărgi și va deveni cu sens unic, fără o posibilitate de remediere.

Iar nepoții familiei Andreea și Alex Pop nu vor mai fi români.
Așadar, dacă sunteți în diaspora sau în țară, mergeți la vot! De votul vostru contează dacă povestea de mai sus, dacă această viziune a PLUS poate deveni realitate.

Material realizat cu ajutorul echipei Drumul spre Casă a GLD Diaspora – Alin Moldoveanu și Ionuț Călugăru

Citește în continuare

Editoriale

Factorul politic în educația din România

Publicat

pe

De ce există două lumi ale educației în România, o entitate rurală și una urbană?
Prin analogie, poate din același motiv pentru care unii cred că e firesc să existe asfalt și trotuare în oraș, dar nu și la sat, pentru că unii cred că în oraș este comun să fie spectacole, dar nu și la sat sau că în oraș e firesc să existe apă curentă și canalizare, dar nu și la sat. Aceste ,,două lumi” nu pot coexista într-o țară care se vrea a fi civilizată. Mediul rural și mediul urban se diferențiază prin densitatea locuirii și nu ar trebui să se diferențieze prin standardul de viață. Acest lucru este valabil și pentru școli.

De ce profesorii au devenit stresați de lipsa posibilităților materiale și de numărul pregătirilor pe care le-ar putea avea pentru a-și completa necesarul decât de dragostea lor pentru a educa copiii?
Magistrații și medicii au primit de curând și recunoașterea din partea statului prin faptul că, odată cu mărirea consistentă a salariilor, s-a acceptat ideea că activitatea lor este vitală pentru funcționarea societății, în general. În acest context, este timpul să acceptăm faptul că activitatea profesorilor este la fel de vitală pentru societatea noastră, chiar dacă rezultatele se văd mai târziu, comparativ cu alte domenii de activitate. O investiție pe termen lung, cum este educația, nu este nici într-un caz o investiție incorect plasată.

De ce se practică o concurență acerbă între școli, cu privire la recrutarea celor mai buni elevi, dar nu se discută despre sprijinul reciproc în a acționa cu cele mai bune strategii ale educației?
La momentul actual, România este încă țara unde școala nu creează elevi educați 100% pentru a fi cetățeni activi, ci locul unde se converge la produse dezumanizatoare ale birocrației excesive. Educabilii au devenit din ce în ce mai conștienți de puterea pe care o pot avea, dacă se folosesc de metode colaterale sistemului de învățare, metode pe care le observă la adulți, în mass-media, în structurile funcționale din orizontul local.

De ce nenumăratele așa-zise reforme din ultimii 30 de ani nu au adus rezultate vizibile în educație?
Deși activăm într-un mediu democratic, noi, profesorii, nu ne exprimăm cu privire la ceea ce este necesar și util în procesul educației, dar suntem în stare să facilităm orice demers supraîncărcat de documente. Ca profesori, am avut de ales ani în șir între a rămâne martori fără voce la diferite măsuri legislative ce nu provin din experiența didactică și a combate acțiunile impuse pe diferite nivele în procesul educației, dar încă nu am propus o alternativă a actualului sistem și nu am început un proces de revigorare pentru a accede la o nouă platformă.

De ce este nevoie de urmărirea în detaliu a activității didactice de către factorul politic și nu într-un mod strategic?
Dacă o politică educațională este bine gândită la centru, aceasta nu ar simți nevoia de interferență în detaliile actului educativ (numirea de directori și inspectori, ,,sugestiile” de tot felul, tăierile de panglici și altele). Scopul participanților în procesul educației este să faciliteze accesul la factorul politic care să acorde un sprijin în dezvoltarea învățământului, să acționeze în baza unei viziuni clare față de ceea ce trebuie reparat sau reconstruit, să manifeste un interes pentru transparența mediului educațional.

De ce politica a fost determinată să înțeleagă că Justiția trebuie lăsată să lucreze independent pentru a aduce rezultate scontate, dar politica nu și-a pus în 30 de ani și problema că Educația trebuie lăsată să se dezvolte prin profesori și elevi, prin cei ce participă direct în acest proces și nu prin intervenții de tip remote control?
În instituțiile de învățământ, s-a acceptat cerința de achiziționare a camerelor video pentru supraveghere la examenele naționale (inducând tacit ideea că atât elevii, cât și profesorii sunt potențiali practicanți de fraudă), deși sumele necesare unei astfel de investiții puteau fi folosite în scopuri mult mai practice pentru viața elevilor într-o școală; directorii instituțiilor participă semestrial la ședințe de instruire de câte patru ore, organizate în săli somptuoase, la care reușesc să participe inclusiv directorii din mediul rural care parcurg zeci de km pentru a fi prezenți, ședințe conduse de inspectori care laudă activitățile școlilor de top din județ și unde sunt invitate personalități politice care transmit subliminal mesaje prin care arată faptul că ar putea interveni acolo unde nu este suficentă „obediență”.

Politica joacă un rol vital în viața instituțiilor preuniversitare, universitare și academice, iar specialiștii care activează în domeniul politic și dețin un background sănătos în domeniul educației ar trebui să aibă oportunitatea de a consilia decizia politică într-o manieră transparentă.

Echipa PLUS CNPP Educație

Citește în continuare

Cele mai citite