Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Editoriale

5 (cinci) ministri ai Economiei in 12 luni: Zero viziune, masuri si idei care arata un etatism curat

Publicat

pe data de

Urmaresc si sunt implicat activ in fenomenul economic de 13 ani si constat ca ultimul an a reprezentat cea mai atipica perioada din perspectiva viziunii economice a tarii noastre prin vocea si actiunile demnitarilor implicati in institutiile de resort cu impact in economia reala.

In mod concret, Guvernul ne-a propus nu mai putin de 5 (cinci!) ministri ai Economiei in ultimele 12 luni. Ianuarie 2017 ni l-a adus la Economie pe Alexandru Petrescu, care a stat in functie doua luni. A urmat Mihai Tudosepatru luni pana cand a devenit premier, urmat de Mihai Fifor, un alt mandat de doua luni. Din septembrie pana la final de ianuarie, ministru a fost Gheorghe Simon. Avem deja o succesiune consecventa: doua luni – patru luni – doua luni – patru luni. Am putea sa deducem de aici, in mod ironic, ca mandatul celui de-al cincilea ministru, Danut Andrusca se va incheia peste doua luni.

Absenta dezbaterii pe teme economice mari si lipsa de comunicare publica m-au frapat cel mai mult la mandatul celor patru ministri PSD din perioada ianuarie 2017-ianuarie 2018. Petrescu, Tudose, Fifor si, cel din urma, Simon, nu au reusit sa lanseze nici macar o dezbatere economica din care sa aflam cum arata viziunea proprie despre prezentul si viitorul economiei romanesti.

Niciunul dintre cei patru ministri nu a acordat interviuri vreunei televiziuni generaliste sau de stiri. (As mentiona pentru transparenta ca Alexandru Petrescu a acordat un interviu in direct, la un moment dat, si a imprimat o viziune pe termen lung, insa in calitate de ministru al Mediului de Afaceri).

In opinia mea, explicatiile lipsei de consistenta economica tin, in primul rand, de schimbarile succesive si inexplicabile de ministri, realizate peste noapte, fara niciun fel de bilant transparent.

De asemenea, conteaza si lipsa de intelegere a principiilor economice sanatoase. Prin faptul ca ministrii Economiei nu au iesit deloc in public, am ramas cu totii fara raspunsuri la intrebari fundamentale: Care este rolul statului in economie? Care este politica guvernului in raport cu companiile de stat? Cum vede ministrul Economiei privatizarea si dereglementarea economica? Cum putem avea o economie mai competitiva? Cum putem stimula productia oriunde in Romania, prin reducerea decalajelor de dezvoltare intre regiuni si intre rural si urban?

Dupa mine, un ministru al Economiei vizionar, care intelege mecanismele economiei, actioneaza in felul urmator: propune o strategie economica, o dezbate public cu partile de interes si dezvolta proiecte de anvergura, toate fundamentate pe baza unui document strategic. Si, bineinteles, ministrul trebuie sa transmita public ideile economice in interviuri si emisiuni specializate ori generaliste.

In lipsa unor raspunsuri la intrebari fundamentale, va propun patru concluzii personale despre viziunea si politicile economice ale ministrilor Economiei pe baza unor proiecte lansate in perioada 2017-2018:

1. Abordare anti-guvernanta corporativa

Prin dimensiunea functiei sale si prin companiile de stat aflate in subordine, ministrul Economiei din Romania are un rol esential in gestionarea firmelor de stat si in aplicarea guvernantei corporative. Dupa cum stim, alesii poporului au votat amendamente prin care 94 de intreprinderi publice sunt exceptate de la aplicarea prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanta corporativa.

Astfel, aceste intreprinderi de stat, unde statul este actionar, respectiv cetatenii Romaniei, si nu un partid de guvernamant sau altul, nu vor mai fi obligate sa respecte principii fundamentale de administrare performanta (transparenta, profesionalism, integritate) in desfasurarea activitatii lor, si vor fi din nou prada clientelismului politic.

Concluzia: politizarea companiilor de stat, o obsesie guvernamentala.

2. Fondul Suveran, un proiect etatist gandit prost si neimplementat dupa un an cu patru mandate

Toti cei patru ministri ai Economiei de pana acum au avut ca prioritate implementarea Fondului Suveran de Investitii. Niciunul dintre acestia nu a prezentat, in proiectele disponibile ale actelor de infiintare a Fondului Suveran de Dezvoltare si Investitii (FSDI), strategia, obiectivele, mecanismele de managament si nici modul de control al FSDI.

In plus, acest proiect a fost o nuca prea tare, dovada ca nu a fost nici macar inceput din ianuarie 2017 incoace. Ce surprinde, insa, cel mai mult este abordarea etatista a proiectului, niciun ministru neintelegand ca Statul ar trebui sa-si reduca si nu sa-si creasca rolul in economie si business.

Concluzia: un proiect anuntat cu tam-tam nici macar nu a fost inceput.

3. Casa de Comert: un proiect etatist pentru anul 2018

Un proiect fanion al Ministerului Economiei este este cel Casei de Comert SA, care reinvie, practic, etatismul de tip socialist.

Ministerul Economiei a pus in dezbatere publica la finele anului trecut proiectul de hotarare de guvern privind infiintarea Societatii Casei de Comert S.A., menita, potrivit notei de fundamentare a proiectului, sa recupereze pierderile economice, „cauzate de retragerea treptata a statului din economie”.

Concluzia: viziunea despre comertul exterior si despre internationalizare este centralista.

4. Nationalizarea Daewoo, o idee proasta anti-piata si anti-proprietate privata

O idee sustinuta de guvern si pastorita de Ministerul Economiei sfideaza logica economica: o prima intentie de nationalizare a unui activ, Santierul Naval Mangalia. Guvernul a aprobat la inceputul anului un memorandum care stabileste ca statul isi va folosi dreptul de preemptiune la santierul naval Mangalia si va cumpara cele 51% din actiunile detinute de Daewoo. Decizia Guvernului, prin Ministerul Economiei (care detine 49% din Santierul Naval Mangalia), blocheaza intentia de preluare a santierului de catre olandezii de la Damen Shipyards Group, actionarii majoritari ai Santierului Naval Damen Galati.

Toate cele patru exemple de politici publice si de proiecte transmit mai mult decat orice interventie ori dezbatere publica cu partile de interes din mediul privat: sunt, de fapt, masuri si viziuni socialiste anti-capital privat.

Ramane de vazut cum se va descurca noul ministru al Economiei, Danut Andrusca, care, din pacate pentru el, a avut o zi dezastruoasa la audierile din comisiile de specialitate din Parlament. Dupa balbaieile din Parlament, va ramane oare, asemenea celor patru predecesori ai sai, ancorat intr-un stat ultra-politizat cu idei etatiste si fara o strategie transparenta de comunicare publica?

Sursă: ziare.com

Citește în continuare
Adaugă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Editoriale

Diaspora, a treia miză de reformă electorală

Publicat

pe

Zilele acestea, se vorbește de organizarea de alegeri anticipate pentru Parlamentul României și alegerea primarilor în două tururi. Ambele sunt vitale. Ambele sunt o prioritate.

Dar pachetul de reforme electorale nu poate fi complet fără asigurarea unei reprezentări corecte a Diasporei în Parlamentul României. Iar momentul de a demara această reformă este acum. Unii ar putea spune că este deja târziu.

În 2018, Mișcarea România Împreună (viitorul PLUS) și USR, împreună cu o serie de alte organizații și asociații, au lansat și sprijinit inițiativa Oameni Noi. Un proiect profetic, el a pus pentru prima oară cum trebuie acest subiect în spațiul public.

Chiar și așa, Oameni Noi în propunererile sale a fost reținut. Pornind de la cifra actuală de 2 senatori și 4 deputați pentru Diaspora (cam cât are județul Tulcea cu cei cca. 195.000 de locuitori ai săi), el propunea 4 senatori și 8 deputați, o dublare bazată pe o estimare de 600.000 de români aflați în afară.

Acum, după 2019, o simplă dublare a numărului pare insuficientă.

În 2019, Ministerul Românilor de Pretutindeni lansa cifra de 5,6 milioane de români în Diaspora (numărătoarea PLUS ajunsese la 5,5 milioane). La europarlamentarele din 26 mai 2019, șicanați de vreme, cu puține secții, un sistem electronic insuficient, un referendum care îngreuna procedura și cozi interminabile, au reușit să voteze aproape 370.000 de români. Deja aproape dublu față de populația din Tulcea.

Iar la turul 2 al alegerilor prezidențiale, cu noi secții de votare (obținute după lungi campanii ale diasporei românești), trei zile de vot și un sistem de vot simplificat electronic, au votat aproape 950.000 de români. Aproape de 5 ori cât populația din Tulcea.

E clar că nu putem dovedi ușor că avem 5 milioane de români cu reședința în Diaspora, cel puțin nu care să fie eligibili de a vota pentru alegerile parlamentare, nu în absența lansării din timp a unui proces de înregistrare – decizie care nu poate fi făcută înainte de a decide care să fie gradul de reprezentare.

Este la fel de clar însă că românii din afară nu sunt corect reprezentați în Parlamentul României. Vorbim de până un sfert din populația țării pentru care doar o mână de parlamentari se bat. Cum să vorbim de legi corecte sau de eforturi reale pentru a aduce Diaspora acasă?

Mărirea numărului de parlamentari pentru Diaspora nu este un moft. Este una dintre măsurile vitală dacă vrem ca România să continue ca țară așa cum o știm! Altfel, vorbim de abandon total.
Așadar, câți să fie? O estimare de bun simț ar fi undeva cam la 10% din numărul total de parlamentari. Este puțin probabil însă că suntem pregătiți de implementa așa ceva, atât din cauza dificultății de a dovedi reședința dar poate și legătura de reprezentativitate dar și din cauz mobilizării încă scăzute a celor plecați, mulți refuzând să participe tocmai la politica care i-a stimulat să plece din țară.

O cifră realistă pentru început poate fi cea de 8 senatori și 16 deputați pentru Diaspora. Ar fi un prim pas, decent, de a începe lungul drum spre casă. Ar fi primul grup de reprezentați mai numeroși, capabili să inițieze proiecte de lege relevante, care să lege legături, să deschidă drumuri, să caute soluții pentru a stopa exodul.

Să ne înțelegem, nu ar fi o soluție magică. Nu există soluții magice pentru Diaspora. Dar ar fi un început.

Guvernul Orban știe toate acestea. Este momentul să lanseze procesul de reformă, poate ultimul moment posibil. Încă 4 ani de Parlament fără reprezentare va agrava și mai tare dezastrul.
Mingea este în terenul PNL.

Citește în continuare

Editoriale

Ipocriziile de fiecare zi

Publicat

pe

Ipocrizia e la cote maxime. Vă reamintesc o situație extrem de asemănătoare cu cea de astăzi, dar despre care nu ne mai aducem aminte foarte bine.

La începutul anilor ‘90, era la moda sa te întrebe lumea „ce-ai făcut in ultimii cinci ani”. Un soi de test prin care se încerca eliminarea ălora de dinainte. Pfiu, ce purism teribil începuse, cum era arătată lumea pe stradă cu degetul și tot așa. Cert e că nu am avut legea lustrației și România a sfârșit în următorii 30 de ani condusă de două partide desprinse din PCR (fostul PD, împreună cu actualul PSD) și două partide istorice (PNL și PNȚCD) pline de dubioși și mafioți, plantați cu cap pentru o tranziție liniștită. Toți ăia care au făcut politică și bani în primele două decenii sunt unii care ar fi trebuit epurați pe baza activității lor în ultimii cinci ani.

La trei decenii distanță, avem de-a face cu un nou val de purism. Nu există niciun dubiu că partidele vechi sunt depășite de situație și pline de oameni puși pe jecmănit statul. Dar cu ăștia ne-am obișnuit. Ce e mai grav e că partidele noi nu sunt imaculate, născute din spuma mării, fără greșeală, pline de specialiști, impenetrabile, ce să mai, perfecte. O greșeală a ăstora care abia au apărut e considerată de minimum zece ori mai mare decât orice porcărie a ălora vechi. Și tratată cu totală lipsă de înțelegere.

Și ca ipocrizia să nu aibă limite, ea e folosită din plin și de către o parte importantă din presă. Și, când zic asta, nu mă refer la cei din jurul trustului lui Voiculescu. Nu, oameni normali și cu scaun la cap suferă niște dezamăgiri uriașe când văd limitele noii clase politice și au în exprimarea lor ecoul spuselor lui Țiriac: „mai bine un hoț decât un prost“.

Lipsa de realism și echilibru va avea exact același efect ca acum 30 de ani. Hoții rămân hoți și ne vor face pe noi, restul, să ne credem proști.

Citește în continuare

Editoriale

Despre nevoia unei perspective românești și est-europene asupra relației UE-SUA

Publicat

pe

Dincolo de gravitatea conflictului în sine, criza din Iran pune un reflector mare pe disfuncționalitățile tot mai abrupte ale relației transatlantice.

De la alegerea lui Donald Trump, relația transatlantică s-a deteriorat permanent. Responsabilitatea pentru acest lucru aparține atât lui Trump, cât și europenilor.

Președintele american a renunțat la multilateralism prin retragerea din Acordul de la Paris, din UNESCO, din Acordul cu Iranul, a avut deseori o atitudine ușor agresivă față de UE prin mustrarea lipsită de diplomație a țărilor europene care nu cotizează suficient la NATO, prin îngroparea Tratatului TTIP și războiul comercial ulterior sau prin susținerea Brexitului și a unor mișcări eurosceptice.

Pe de altă parte, nici atitudinea europenilor nu a fost și nu este una care să fi reconstruit încrederea. Președintele Macron a profitat de fiecare moment de îndepărtare a SUA pentru a-și alimenta propria agendă de „suveranitate” a Europei, prin care Franța să redevină un lider global de prim-plan. În același timp, președintele francez a încercat să testeze viabilitatea unei apropieri de Rusia, care pentru România și alte țări din est nu poate fi acceptabilă. Germania a ales și acum economia în fața geopoliticii prin construirea conductei Nord Stream 2, care va aduce gaze din Rusia, în ciuda protestelor justificate ale americanilor. Marea Britanie a fost și este într-o situație prea tulbure ca să aibă o acțiune strategică coerentă. Instituțiile europene au fost și sunt slab echipate pentru a influența politica internațională dincolo de aspectele economice sau de politica de soft-power pe care nici Trump, nici China nu o „vorbesc”.

Pentru relația transatlantică, criza actuală din Iran are efecte similare cu cea din 2003 din Irak, dar cu tușe mai grave și cu o diferență majoră. Dacă în 2003 țări membre ale UE precum Marea Britanie sau Spania au contrabalansat opoziția Franței și Germaniei față de războiul din Irak și au apărat implicit unitatea transatlantică, acum aceste țări nu mai vor sau nu mai pot să o apere, iar blocul de state vestice devine tot mai puțin atașat de SUA lui Trump (și subliniem: ale lui Trump). Acest lucru riscă să afecteze relația transatlantică în consistența ei geostrategică.

De aceea, acum este momentul în care estul Uniunii Europene să facă un pas în față și să reamintească faptul că, indiferent de umorile dintre liderii trecători, trei lucruri sunt primordiale pentru relația UE-SUA:

  1. securitatea transatlantică e indivizibilă și fundamentală pentru Europa,
  2. integrarea militară a UE trebuie să se facă complementar cu NATO,
  3. Rusia nu a fost și nu va fi niciodată un partener pentru asigurarea securității Europei.

Acesta este momentul ca țările din est, inclusiv România, să fie cele care protejează aceste linii roșii fundamentale pentru întreaga Uniune, având curajul de a le spune clar și fără echivoc cu responsabilitatea celui care privește lucrurile drept în față. Un asemenea demers va ajuta relația transatlantică să își regăsească vigoarea.

Astfel, estul poate reintra cu adevărat în istoria Europei, iar Uniunea Europeană poate să devină deopotrivă și în egală măsură proiectul păcii după Al Doilea Război Mondial, dar și proiectul reunificării în fapt a Europei după Războiul Rece.

Autori:

Dragoș Tudorache, europarlamentar și președinte executiv PLUS

Alin Mituța, coordonator afaceri europene, PLUS


TEXT APĂRUT PE G4MEDIA.RO

Citește în continuare

Cele mai citite